Conecteaza-te cu noi

Politica

Consilierul județean Răzvan Filipescu (PRO România) propune un nou drum de la Năvodari la Ovidiu, ocolind Lumina

Published

on

filipescu cretu

Proiectul unui nou drum de la Năvodari la Ovidiu, ocolind Lumina, pentru a scoate traficul greu din localități și pentru un mai bun acces în și dinspre stațiuni, a fost subiectul dezbătut cu Corina Crețu, europarlamentar și fost Comisar european, alături de conducerea PRO Constanța, împreună cu reprezentanții partidului PRO România din LUMINA, Alexandru Ionescu și Andrei Demit din Năvodari.

„În ultima zi din tur, ne-am oprit și la Cernavodă, acolo unde împreună cu Codruț Cocor și Radu Postole, alături de o frumoasa echipă, am discutat despre proiectul lor inițiat în Consiliul Local prin care, comunitatea de pescari și mediul de afaceri va beneficia de o finanțare europeana de 1️,6️ milioane euro.

La sfârșitul acestui tur de trei zile prin județ, înainte de conferința de presă, am discutat despre oportunitățile de finanțare din perioada 2021 – 2027, despre situația sistemului sanitar în mediul rural, despre proiectele din administrație, cu colegii din :

Mircea Vodă – #ParsuAdrian – consilier si coordonator organizație,

Advertisement

Mihai Viteazu –  Dorin Solomon – consilier local și coordonator organizație,

Crucea – Iulian Bubuioc – consilier si coordonator organizație,

Fântânele – Ion Soare – consilier și coordonator organizație.

Le mulțumesc colegilor mei din județ pentru prezenta și pentru implicarea în organizarea acestui tur unic și exemplar în politica constănțeană și bineînțeles Corinei Crețu pentru că ne-a onorat invitația și pentru susținere.“, a spus coordonatorul PRO România Constanța, Răzvan Filipescu.

Amintim că, fostul comisar european Corin Crețu a efectuat o vizită de trei zile în județul Constanța.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions