Conecteaza-te cu noi

Administratie

Consilierul USR Mirela Garip: „Privesc cu rezervă noua promisiune a primarului privind redeschiderea Spitalului de Boli Infecțioase“

Published

on

Au trecut mai bine de 3 luni de la incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase. Deși primarul Constanței ne-a promis că va redeschide spitalul în 15 decembrie, acest lucru nu s-a întâmplat. Edilul a motivat că „nu s-a putut“. Astăzi, edilul Constanței, Vergil Chițac, a avansat o nouă dată pentru redeschiderea unității medicale: 28 februarie. Consilierul local al USR, Mirela Garip privește cu rezervă noua promisiune. Asta pentru că în cadrul vizitei efectuate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța de către ea, a fost vehiculată de către reprezentantul Primăriei data de 15 februarie 2022 ca moment al redeschiderii unității sanitare, iar reprezentanții DSP vorbeau de luna martie.

„În ziua 101 de la momentul la care primarul Vergil Chițac promitea că va redeschide Spitalul de Boli Infecțioase este lansat un nou termen de redeschidere a unității medicale: 28.02.2022. Tot astăzi aflăm că data anterioară vehiculată, 15.12.2021, a fost o “ambiție personală […], dar nu s-a putut”. Nu cunoaștem motivele care îl fac pe primar să fie încrezător că noul termen lansat va fi respectat și nu știm dacă dispune de un plan clar, cu termenele de derulare, pentru fiecare lucrare rămasă de executat și de o persoană capabilă să urmărească respectarea riguroasă a lor, motiv  pentru care privesc cu rezervă noua promisiune.

În cadrul vizitei efectuate la Spitalul Clinic de  Boli Infecțioase Constanța ne-a fost vehiculată de către reprezentantul Primăriei data de 15.02.2022 ca moment al redeschiderii unității sanitare, iar reprezentanții DSP vorbeau de luna martie a acestui an ca dată estimativă pentru reluarea activității.  Îmi doresc ca la finalul iernii, constănțenii să nu primească în locul redeschiderii spitalului o altă amânare sau resemnarea… ‘atât s-a putut”.“, spune Mirela Garip.

Consilierul USR spune că s-a lovit de lipsa de informații și de comunicare din partea Primăriei.

Advertisement

„Am înaintat adrese atât către primărie, cât și către managementul spitalului. Nu am primit niciun răspuns! Domnul primar, Vergil Chițac a ales să acționeze singur, fără să ne consulte. Aceasta atitudine a dumnealui a arătat o ruptură evidentă între el și consilieri. La inițiativa viceprimarului Florin Cocargeanu, am mers la spital în acest an. Sunt situații emoționante. Exista 30 de pacienți HIV care au nevoie sa fie internati. Pacienții COVID trebuie să fie, de asemenea, tratați. În cazul secțiilor neafectate de incendiu, cerem redeschiderea lor de urgență. Colegii mei parlamentari au depus adrese către mai multe ministere pentru a putea rezolva problema. Este evident că există o comunicare proasta între autoritățile locale și naționale. Noi, constănțenii, avem de suferit!“, a spus Mirela Garip.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions