Conecteaza-te cu noi

Actual

Constanța: 23 de oameni care vindeau țigări de contrabandă au fost amendați.

Published

on

În cursul lunii mai, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au acționat în proximitatea zonelor publice Tomis 3, Brotăcei, Gara CFR și Abator din municipiul Constanța, pe linia prevenirii și combaterii comercializării de produse din tutun fără timbru legal.

În timpul verificărilor efectuate, au fost depistate 23 de persoane care comercializau ilicit țigarete netimbrate, susceptibile a fi produse de contrabandă și care necesită plasarea sub regim vamal.

Oamenii legii au ridicat în vederea confiscării 1290 pachete cu țigarete fără timbru accizabil și au aplicat 50 amenzi contravenționale în valoare de 25.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990-privind protejarea populației împotriva unor activități ilicite.

”De asemenea, au fost constatate un număr de 7 infracțiuni de contrabandă prevăzute de art. 270 alin.3 din Legea 86/2006 Codul Vamal, actele de depistare fiind inaintate organelor de poliție judiciară în vederea efectuării cercetărilor penale.”, precizează Biroul de presă al DGPL.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions