Conecteaza-te cu noi

Politica

Constanța Altfel se declară PREJUDICIATĂ de Felicia Ovanesian. ONG-ul s-a trezit dator cu zeci de mii de lei

Published

on

Razboi intre Felicia Ovanesian si Asociatia Constanta Altfel

Asociația ”Constanța Altfel” anunță, printr-un comunicat de presă, că va lua măsuri împotriva fostei sale avocate, Felicia Ovanesian, considerându-se prejudiciată de faptul că aceasta nu a păstrat confidențialitatea acțiunilor și nu a înștiințat conducerea ONG-ului cu privire la stadiul unor procese. ONG-ul susține că Ovanesian este cea care a inițiat toate procesele asociației, în perioada 2017 – 2020, pentru anularea unor PUZ-uri și a unor autorizații de construire obținute de diverși dezvoltatori imobiliari din Constanța. Chiar și după ce a fost numită în funcția de city-manager al Constanței (31 decembrie 2020) și s-a retras din Barou, Felicia Ovanesian ar fi continuat să dețină controlul total asupra dosarelor de judecată, prin intermediul asociatei sale, avocata Cristina Toxin, cea care a preluat misiunea de reprezentant convențional al ONG-ului în litigiile aflate pe rol. Mai spune ”Constanța Altfel” în comunicat că Felicia O. s-a retras doar formal din biroul de avocatură.

Despre această situație care frizează conflictul de interese am publicat și noi, la Ordinea.Ro, mai multe articole de-a lungul timpului. În acest sens, am arătat că Ovanesian a menționat în prima ei declarație de avere că ar avea de recuperat 200.000 de euro de la Cristina Toxin. Am mai arătat că citațiile din procesele în care Asociația Constanța Altfel se judeca în contradictoriu cu Primăria Constanța, pentru anularea actelor de urbanism emise așa-zișilor ”rechini imobiliari”, ajungeau acasă la Felicia Ovanesian, pentru că acolo își avea sediul procesual avocata Cristina Toxin. Am sugerat că această poveste cu litigii netransparente și cu o datorie de 200.000 de euro pute a conflict de interese.

Mai multe despre posibilul conflict de interese puteți citi AICI

”Constanța Altfel” susține că doar un singur proces important din cele multe inițiate de Ovanesian a fost câștigat de asociație. În rest, insucces pe linie. Din casa Ovanesian nu a plecat nicio înștiințare către ”Constanța Altfel”, despre stadiul acestor litigii, deși așa ar fi fost normal și legal. În aceste condiții, asociația s-a trezit că are conturile blocate de către un executor judecătoresc, fiind obligată să achite cheltuieli de judecată în cazul unui proces pierdut, despre situația căruia nu fusese informată. Cum ”suma de plată pentru cheltuieli de judecată în procesele pierdute se tot mărește și a ajuns de ordinul zecilor de mii de lei”, Constanța Altfel a luat decizia să renunțe la judecată în procesele rămase. ONG-ul sugerează că Ovanesian a avut o agendă dublă și că demersurile sale din spațiul virtual au iz politic.

Acuzațiile avocatei

Reacția ONG-ului vine la scurt timp după ce Felicia Ovanesian a demisionat din funcția de city-manager al Constanței și a început un război al declarațiilor împotriva primarului Vergil Chițac și a Asociației ”Constanța Altfel”, prin intermediul unor postări pe Facebook. Ovanesian a susținut că ONG-ul a renunțat la toate procesele aflate în desfășurare, astfel încât lupta cu ”rechinii imobiliari” s-ar dovedi o mare păcăleală. Ea a insinuat că ”rechinii” au făcut donații pentru reabilitarea Spitalului de Boli Infecțioase ”și meritau clemență din partea asociației”. De asemenea, a amintit în postările ei de o serie de ”imobile abuzive” băgate în legalitate în anul 2021, de Primăria Constanța.

Culmea, în 2021, urbanismul Primăriei Constanța era coordonat chiar de Felicia Ovanesian, însă aceasta a tot sugerat, după plecare, că lucrurile se făceau fără știința ei. Este de remarcat strădania ei. Însă, pe când era în funcție, presa locală constănțeană (vezi AICI) a susținut că o firmă care fusese reprezentată în instanță chiar de casa de avocatură a Feliciei Ovanesian a primit, în anul 2021, un certificat de atestare a edificării unei construcții… ilegale. Caracterul ilegal nu decurgea dintr-o postare pe Facebook, ci dintr-o hotărâre judecătorească definitivă. Cu toate acestea, compartimentul aflat în coordonarea Feliciei Ovanesian a emis acel act în beneficiul clienților casei de avocatură Ovanesian, pentru a-i băga în legalitate, cam peste cele decise în Justiție. Acum, fosta șefă de la Primărie se străduiește să inducă ideea că toate se făceau fără știința ei.

Advertisement

Cel mai probabil, războiul despre care relatăm în articolul de față are și o latură penală, deocamdată necunoscută publicului.

Mai jos puteți citi integral comunicatul Asociației ”Constanța Altfel”: 

”Cu privire la acuzele aduse Asociației Constanța Altfel de fostul avocat și fostul administrator public al orașului Constanța, Felicia Ovanesian, Comitetul director face următoarele precizări:

  1. Doamna avocat Felicia Ovanisian a venit din proprie inițiativă și a cerut să participe la înființarea Asociației Constanța Altfel. Practic a obținut calitatea de membru fondator odată cu înființarea asociației pe data de 19 decembrie 2017. Ulterior și-a oferit voluntar și serviciile juridice. În perioada 2017-2020, domna avocat Felicia Ovanesian secondată de asociata sa Cristina Toxin au inițiat mai multe acțiuni în justiție care au vizat proiecte imobiliare aflate în diferite stadii sau PUZ-uri.
  2. Încă de la debutul său pe „baricadele” asociației, doamna Felicia Ovanesian a avut inițiativa și controlul asupra tuturor acțiunilor promovate în instanță. Toate acțiunile au fost făcute la propunerea sa, iar asociația le-a susținut.
  3. În anul 2019, doamna avocat Felicia Ovanesian si-a dat demisia din cadrul Asociației Constanța Altfel, dar a continuat să gestioneze în instanțe dosarele inițiate de domnia sa.
  4. După ce a fost numită în funcția de administrator public în cadrul Primăriei Constanța și s-a suspendat din Baroul Constanța, doamna Felicia Ovanesia s-a retras și din biroul de avocatură pe care-l conducea. Retragerea a fost una formală pentru că a continuat să conducă acest birou prin colega sa avocat Cristina Toxin. Pe toată perioada cât a deținut funcția de administrator public, Felicia Ovanesian a avut controlul asupra dosarelor asociației prin colega sa Cristina Toxin.
  5. Pe data de 22.03.2023, Felicia Ovanesian și-a dat demisia din funcția de administrator public al orașului Constanța. În mai puțin de o săptămână, pe 28 martie a.c. doamna Felicia Ovanesian, prin partenera sa avocat Cristina Toxin, a notificat asociația că nu va mai reprezenta Constanța Altfel în instanțe.
  6. De-a lungul prestației fostei avocat Felicia Ovanesian și a partenerei sale, asociația s-a trezit în situația în care i-au fost blocate conturile de un executor judecătoresc. Acesta a pus în operă un titlu executoriu și a tras din conturile asociației bani reprezentând cheltuieli de judecată plus cheltuieli de executare ca urmare a unui proces pierdut. Procese pierdute au fost foarte multe dar biroul de avocatură Ovanesian/Toxin nu a adus la cunoștința conducerii asociației aceste sentințe. Pentru că locul de corespondență al comunicărilor în raport cu instanțele a fost desemnat la sediul biroului de avocatură Ovanesian/Toxin nici deciziile nu au ajuns la conducerea asociației Constanța Altfel. Ni s-ar fi părut corect ca avocatul asociației Cristina Toxin, partenera doamnei Felicia Ovanesian, să ne aducă la cunoștință faptul că s-au pierdut marea majoritate din procesele de care sau ocupat. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat am fost nevoiți să plătim atât cheltuielile de judecată și în plus de executare, cheltuieli care puteau fi evitate.
  7. Menționăm că sigurul proces câștigat de avocatul Felicia Ovanesian și partenera sa a fost cel în care s-a anulat vechiul regulament al parcărilor. Zeci de procese legate de probleme de urbanism au fost pierdute sau se află în diferite faze de judecată. Cele rămase pe rolul instanțelor au fost pierdute la instanțele inferioare.
  8. În consecință, cu o rată de succes spre zero, din cauza prestației avocaților Ovanesian/Toxin, Asociația Constanța Altfel a hotărât să renunțe la judecată în procesele rămase. De altfel suma de plată pentru cheltuieli de judecată în procesele pierdute se tot mărește și a ajuns de ordinul zecilor de mii de lei.
  9. Menționăm că o parte din prestațiile avocaților Ovanesian/Toxin au fost plătite de către asociație.
  10. Având în vedere faptul că doamna Felicia Ovanesian a avut tot timpul o dublă agendă, Asociația Constanța Altfel se consideră prejudiciată prin faptul că fostul său avocat nu păstrează confidențialitatea acțiunilor și nu a înștiințat conducerea asociației cu privire la stadiul proceselor. În consecință conducerea asociației va lua măsuri în consecință. În altă ordine de idei membrii asociației au dubii cu privire la modul în care avocații asociației Ovanesian/Toxin au gestionat aceste dosare a căror finalitate este sub așteptările tuturor.
  11. Consiliul director al Asociației Constanța Altfel consideră că Felicia Ovanesian a folosit asociația ca pe o platformă de promovare a propriilor interese și atrage atenția că actualele sale demersuri din spațiul virtual, sponsorizate constant, au iz politic.
  12. Asociația Constanța Altfel își păstrează principiile pentru care a luat ființă.”

 

De asemenea, mai jos puteți citi postarea Feliciei Ovanesian, care a prilejuit reacția ONG-ului:

„DACĂ E TRĂDARE, ADICĂ DACĂ O CER INTERESELE ( …), FIE. DAR CEL PUȚIN SĂ O ȘTIM ȘI NOI.

Dacă vă amintiți lupta acerbă a Asociației Constanța Altfel cu “rechinii imobiliari”, dacă ați avut credința că schimbând vechiul cu noul vom avea un urbanism ireproșabil, dacă ați și votat în 2020  gândindu-vă că pe viitor veți fi puși la adăpost de orice abuz în materie de urbanism, aflați că v-ați înșelat. Că ați fost, am fost mințiți la modul cel mai lipsit de scrupule posibil.

Asociația Constanța Altfel a renunțat deja, inclusiv prin nepromovarea căilor de atac, ÎNCEPÂND CU ANUL 2021,  la multe din litigiile aflate pe rolul instanțelor și care aveau ca obiect anularea de autorizații de construire pe care odată cineva, nu spun cine, le-a apreciat abuzive.

Advertisement

Cică investitorii ( pardon, “rechinii imobiliari”) atacați în aceste litigii au donat pentru refacerea spitalului de infecțioase și meritau clemență din partea asociației. Or fi donat, cine știe…

Mă întreb dacă și Arhiepiscopia a donat ceva, pentru că asociația a depus cerere renunțare și în litigiul pentru anularea autorizației care a stat la baza construcției începute acum 20 de ani și niciodată terminată din parcul Casei de Cultură. Retoric mă întreb, evident ….

Cea mai nesimțită renunțare dintre toate este însă aceea în care asociația obținuse chiar și hotărâre judecătorească de demolare a unui imobil cu “doar” de vreo 4 etaje în plus. În apel însă asociația s-a răzgândit și a depus cerere de renunțare la judecată. A solicitat expres prin aceeași cerere inclusiv anulare a hotărârii prin care s-a decis demolarea.

Dacă vă gândiți că n-are nicio vină vajnicul luptător împotriva abuzurilor cu situația descrisă pentru că domnia sa nu mai are nicio legătură cu asociația, v-a păcălit din nou. Are. Legături strânse și control total.

Dar dovada ipocriziei vine mai ales din faptul că pentru a se lua act de renunțarea la judecată este nevoie de acordul primăriei. Tacit sau explicit. Acord care va fi exprimat.

Advertisement

Povestea completă include discursul prin care luptătorul contra abuzurilor m-a întrebat cu ce mă încălzește pe mine faptul că un imobil ABUZIV va fi demolat. Adică ce interes am să se respecte legea.

În spatele tuturor acestor litigii a stat multă, multă muncă și foarte multă încredere a constănțenilor că a apus o epocă a abuzurilor care i-au afectat mai mult decât orice. Abuzurile în materia urbanismului. A fost nu numai multă muncă din partea asociației, a fost multă muncă a instanțelor.

Despre câte imobile abuzive au fost “băgate” în legalitate în anul 2021 nu are sens să mai pomenesc. Poate și în 2022, când nu mi se mai permitea să verific și orice documentație ceream nu se mai găsea. Au intrat  în legalitate inclusiv imobile pentru care intrarea în legalitate a fost refuzată de fosta administrație.

După renunțarea la judecată în litigiul cu demolarea ar trebui să urmeze pasul cel mai greu: recepția, că doar nu o să rămână “rechinul” cu imobilul nevândut. Dar cum să recepționezi un imobil cu autorizație anulată?! Așa că vor încerca să rezolve cu intrarea în legalitate săvârșind o altă nelegalitate.

#RIPConstanțaAltfelׅ“, spune Ovanesian.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions