Conecteaza-te cu noi

Actual

Constanţa: Amenzi importante pentru nepurtarea centurii de siguranţă în maşină

Published

on

Este de notorietate faptul că mulţi şoferi, amatori de regulă, refuză să poarte centura de siguranţă atunci când conduc, unii din comoditate, iar alţii pentru că nu conştientizează importanţa ei. Din păcate, în multe accidente rutiere aflăm că victimele nu purtau centuri de siguranţă şi de aceea urmările au fost cât se poate de grave. Pentru a preveni astfel de evenimente, poliţiştii constănţeni efectuază periodic controale, iar acestea se finalizează cu întocmirea m,ultor procese verbale şi cu aplicarea de amenzi importante.

În perioada 13-14 martie a.c., în conformitate cu Calendarul de Activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Europene (T.I.S.P.O.L.), polițistii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, împreună cu cei ai Biroului Rutier Constanța, Mangalia și Medgidia și polițiștii Formațiunii Rutiere Cernavodă, au continuat acțiunea preventivă „SEATBELT”, având ca obiectiv verificarea folosirii centurii de siguranţă și a dispozitivelor de retenţie omologate de către conducătorii autoturismelor.

Astfel, polițiștii rutieri au depistat și constatat 720 de abateri, aplicând un număr de 462 de sancțiuni contravenționale, pentru nefolosirea centurii de siguranță, în valoare totală de 139.268 de lei.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions