Conecteaza-te cu noi

Administratie

Constanța: Biletul de călătorie cu autobuzele CT BUS va putea fi plătit cu cardul

Published

on

Cardul de călătorie va schimba modul in care folosim transportul in comun. În fiecare autobuz vor fi montate câte 3 validatoare care vor permite validarea rapidă, confortabilă şi în condiţii de securitate a titlurilor de călătorie înregistrate. Pasagerii îşi vor putea încărca acest card cu un număr nelimitat de titluri de călătorie, iar sistemul va selecţiona întotdeauna soluţia cea mai avantajoasă pentru aceștia, atât la emitere, cât şi la validare.

Un alt avantaj îl reprezintă faptul că pasagerii își pot face un profil de călător foarte diversificat pentru ca CT BUS să dezvolte campanii de marketing personalizate.

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța:

„ În Constanţa, îţi vei cumpăra singur, prin orice metodă, călătoria, abonamentul sau serviciul pe care tu ţi-l doreşti. Mai mult, vrem ca pe această infrastructură să construim punţi de legătură cu alte servicii. Visul meu este ca, în viitorul apropiat, să avem acest card cu care să ne ducem la Delfinariu cu copiii, să intrăm la muzeu, să putem să ne închiriem o bicicletă, să ne plătim parcarea, să putem să mergem cu autobuzul, ba chiar să ne putem interconecta cu metroul din Bucureşti, când ne programăm o vizită în Capitală”

Bogdan Niță, directorul CT BUS:

Advertisement

„Sistemul de e-Ticketing ABT va transforma mersul cu autobuzul într-o experiență și anulează întrebarea ,,De unde îmi iau bilet?’’, pentru ca atât turiștii, cât și localnicii să considere CT BUS prima lor opțiune pentru mobilitatea urbană”.

Biletele pe hârtie vor deveni în scurt timp o amintire. Nu va mai fi nevoie de case de bilete, pentru că aceste carduri de călătorie vor putea fi achziționate de la orice agent economic echipat cu dispozitive mobile light (telefon sau tabletă), care le permit partenerilor să reîncarce conturile călătorilor fără a fi nevoie de infrastructuri complicate. De asemenea, va exista un portal web pentru călători, care va simplifica procesul de achiziţie. O persoană va putea gestiona atât contul propriu cât şi conturile membrilor familiei.

Programul va deveni funcţional în aproximativ şase luni. În primă fază, vor fi înlocuite tichetele de abonament de care beneficiază elevii şi pensionarii, apoi, pe rând, vor fi înlocuite abonamentele achiziţionate de călători şi, în final, biletele din hârtie. (comunicat de presă Primăria municipiului Constanța)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions