În cadrul ședinței extraordinare convocate de îndată și desfășurate astăzi, consilierii județeni au analizat și dezbătut trei proiecte de hotărâre inițiate de președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, proiecte ce vizează atât componenta juridică și administrativă a instituției, cât și activitatea societăților aflate în coordonarea autorității județene.
Primul proiect de hotărâre, nr. 129/12.05.2026, a avut ca obiect aprobarea achiziției serviciilor juridice de asistență și reprezentare pentru apărarea intereselor Unității Administrativ-Teritoriale Județul Constanța, ale Consiliului Județean Constanța și ale președintelui instituției. Necesitatea adoptării acestui proiect derivă din complexitatea procedurilor juridice și administrative în care instituția este implicată, precum și din necesitatea asigurării unei reprezentări specializate în vederea protejării intereselor autorității județene. Proiectul a fost analizat în cadrul comisiilor de specialitate nr. 1 și nr. 2, care au emis avizele necesare.
Un alt punct important aflat pe ordinea de zi a fost proiectul de hotărâre nr. 130/13.05.2026 privind modificarea Actului Constitutiv al societății Drumuri Județene Constanța SA. Demersul are ca scop actualizarea cadrului administrativ și organizatoric al societății, în concordanță cu prevederile legislative în vigoare și cu necesitățile de funcționare ale companiei care gestionează activități esențiale pentru infrastructura rutieră județeană. Proiectul a fost supus analizei și avizării comisiei de specialitate nr. 2.
Totodată, consilierii județeni au dezbătut proiectul de hotărâre nr. 131/13.05.2026 privind desemnarea administratorilor permanenți ai societății DRUMURI JUDEȚENE CONSTANȚA S.A..
Prin această măsură se urmărește asigurarea continuității actului managerial și consolidarea capacității administrative a societății, în vederea desfășurării în condiții optime a activităților de întreținere, modernizare și administrare a infrastructurii rutiere aflate în administrarea județului Constanța. Proiectul a fost analizat de comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 2, în conformitate cu procedurile administrative și regulamentare aplicabile.
Toate proiectele au fost aprobate.