Primăria municipiului Constanța organizează, în perioada 21 – 24 mai 2026, în Piața Ovidiu, unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului – Zilele Constanței 2026, o sărbătoare dedicată comunității, diversității și spiritului vibrant al orașului.
Sub conceptul „Constanța – o poveste care respiră prin diversitate”, evenimentul propune patru zile spectaculoase în care muzica, energia publicului și identitatea multiculturală a orașului se întâlnesc într-un program artistic special, cu artiști îndrăgiți și producții dedicate tuturor generațiilor.
„Zilele Constanței reprezintă momentul în care orașul se reunește, în care celebrăm comunitatea, diversitatea și apartenența la acest loc special. Este o invitație adresată tuturor constănțenilor și turiștilor de a petrece împreună în inima orașului”, transmite Primăria municipiului Constanța.
PROGRAM ARTISTIC
Joi, 21 mai 2026 – Muzica generațiilor
Prima seară este dedicată artiștilor constănțeni și nostalgiei muzicale care unește generații.
– 19:00 – The College String Orchestra & Puls Percussion
– 20:00 – Trupa Nada
– 21:00 – 3 Sud Est
Prezentator: Cătălin Dezbrăcatu (Codruț Kegheș)
Vineri, 22 mai 2026 – Portul de lumini
O seară cu ritm, energie și atmosferă de festival.
– 20:00 – Diskoteka
– 21:00 – DJ Andrei K
– 22:00 – DJ MK 33
Prezentator: Cătălin Dezbrăcatu (Codruț Kegheș)
Sâmbătă, 23 mai 2026 – Rădăcini și identitate
Finalul concertistic aduce pe scenă artiști consacrați ai muzicii românești.
– 20:00 – Elena Gheorghe
– 21:00 – Florin Ristei
Prezentator: Cătălin Dezbrăcatu (Codruț Kegheș)
Duminică, 24 mai 2026 – Constanța Multietnică
Ziua dedicată diversității culturale și tradițiilor comunităților care definesc identitatea multiculturală a Dobrogei.
– 17:00 – Ansambluri Dobrogene
Evenimentul este deschis publicului larg, cu acces gratuit, și este conceput ca o experiență culturală care pune în valoare caracterul multicultural al Constanței și spiritul comunității locale.
Pe lângă concerte și momente artistice, participanții se vor bucura de o producție completă de eveniment, atmosferă festivă și activități dedicate celebrării orașului.
Locație: Piața Ovidiu, Constanța
Perioadă: 21 – 24 mai 2026
Acces: Gratuit