Conecteaza-te cu noi

Administratie

Constanța. Consilierii USR-PLUS: „Nu vom permite construcții în zona costieră a Mării Negre!“

Published

on

Consilierii locali ai USR-PLUS atrag atenția că se vor opune tuturor proiectelor privind construcția de blocuri pe malul mării. Aleșii locali ai USR -PLUS reacționează astfel după ce s-a supus un Plan Urbanistic Zonal privind construirea unui bloc de 18 metri în zona costieră a Mării Negre (zona Casa Căsătoriilor). PUZ-ul cu pricina a fost spus consultării publice de Primăria Constanța, care a publicat anunțul de intenție a două persoane Christos Panopoulos și Eva Flevari, care doresc reglementarea unui teren situat pe strada Mihai Eminescu, în zona Casei Căsătoriilor.

„Recent a fost publicat un proiect pentru informarea publică prin care se dorește construcția de clădiri de 18 m și amenajarea unor șosele în zona costieră a Mării Negre (zona Casa Căsătoriilor). Aceste străzi ar trebui să deservească noul ansamblu imobiliar. Acest proiect, dacă ar deveni realitate, ar genera o aglomerare de clădiri, mult beton și poluare într-o zonă râvnită de orice dezvoltator imobiliar, dar acea zonă aparține de drept statului și ar trebui să rămână un areal natural protejat. Zona cu pricina face parte dintr-un dosar pe rol prin care A.B.A.D.L solicită în instanță întreaga zonă costieră a Mării Negre. Din păcate, parte din această zonă a fost vândută și retrocedată ilegal bucată cu bucată de camarila lui Mazăre și Făgădău. Ce nu a făcut PSD pentru clientela de partid? Pentru cetățeni mai nimic. Consilierii USR-PLUS se vor opune unui astfel de demers și totodată doresc ca acele terenuri să revină în patrimoniul statului, așa cum este legal și normal.“, notează cei de la USR-PLUS.

Foto: facebook.com/USRConstanta

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions