Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Societate

Constanța, gazda dezbaterii unui ambițios ”Proiect de Țară”

Published

on

Elaborarea unei linii directoare în cadrul unor dezbateri și a unui dialog coerent pe marginea unui „Proiect de țară” este un obiectiv simplu de enunțat, dar greu de atins, pentru că trebuie să atragi în jurul ideii categorii socio-profesionale, intelectuali și politicieni aflați de cele mai multe ori pe poziții conceptuale diferite.

La sfârșitul acestei săptămâni, la Constanța, în organizarea Consiliului Mondial Român și a                                                Asociației Strategia Dezvoltării României – Regiunea Dobrogea, un grup de oameni de afaceri, universitari, oameni de cultura, elite din mai multe categorii socio-profesionale, oameni de știință, funcționari publici sau artiști, vor discuta în cadrul întîlnirii ”România și convergențele viitorului”.

Mai mult, după dezbateri și concluzii vor încerca lansarea unui document programatic, care să supună dezbaterii publice o viziune privind evoluția României din punct de vedere social, economic, ori administrativ.

Au fost invitate și sunt așteptate să participe nume cu rezonanță precum fostul președinte al României prof. dr. Emil Constantinescu – care va reprezenta Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului,  acad. Răzvan Theodorescu – vicepreședinte al Academiei Române, Sorin Antohi sau Alexandru Mironov. Lista invitaților care vor participa la discuții este mult mai lungă și cuprinde atât personalități recunoscute la nivel internațional și național, inclusiv cele mai importante figuri intelectuale dobrogene. Discuțiile vor fi moderate de Dorin Popescu, președinte Asociația Casa Mării Negre Constanța.

Advertisement
palaz

Evenimentul va debuta sâmbătă, 26 ianuarie 2019, de la ora 10.00, la  Casa de Cultură Constanța, în Sala Mică.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions