Conecteaza-te cu noi

Politica

Constanța: Locuitorii din Bărăganu, Pantelimon și Mereni sunt așteptați duminică la vot

Published

on

Campania electorală pentru alegerile parțiale se încheie sămbătă, la ora 07.00. Competitorii electorali și-au început activitățile de promovare pentru proiectele locale pe data de 22 octormbrie, atunci când s-a dat startul campaniei electorale. În județul Constanța, la alegerile parțiale organizate pe 5 noiembrie sunt așteptați la urne cetățenii cu drept de vot din comunele Pantelimon, Bărăganu și Mereni. La Pantelimon și Bărăganu, locuitorii își vor alege primarii, iar în comuna Mereni va fi ales un nou Consiliu Local.

 

Concret, în comuna Pantelimon parțialele au loc după decesul primarului ales la alegerile locale de anul trecut. De asemnea, în comuna Bărăganu, primarul reconfirmat în funcție la alegerile de anul trecut, Titu Neague, a fost declarat incompatibil de inspectorii Agenției Naționale de Integritate, iar Consiliul Local Mereni a fost dizolvat din cauză că nu s-a întrunit mai mult de două luni, conform legislației în vigoare.

Fondurile necesare pentru organizarea alegerilor locale parțiale din 5 noiembrie se ridică la 4,368 milioane de lei și sunt alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru acest an.

Advertisement

De altfel, vineri, 3 noiembrie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o videoconferință cu prefecții și reprezentanții structurilor teritoriale ale MAI, în cadrul căreia a fost verificat stadiul de îndeplinire a sarcinilor prevăzute de Calendarul Acțiunilor din Cuprinsul Perioadei Electorale a Alegerilor Locale Parțiale din data de 5 noiembrie, concluzia fiind că toate activitățile sunt în grafic. Videoconferința a fost condusă de secretarul de stat, comisar de poliţie Mihai Dan Chirică.

“În conformitate cu atribuțiile prevăzute în Calendarul Electoral, Ministerul Afacerilor Interne a asigurat achiziționarea a 93.370 de timbre autocolante, a 480 de ștampile cu mențiunea “VOTAT” și a 96 de plicuri din plastic transparent, înseriate, prevăzute cu sistem de sigilare, în care vor fi introduse ştampilele cu menţiunea “VOTAT” după încheierea votării. Instituțiile prefectului au asigurat imprimarea buletinelor de vot și confecționarea ștampilelor birourilor electorale județene, ale birourilor electorale de circumscripție și ale secțiilor de votare. Totodată, au în responsabilitate asigurarea transportului și distribuirea materialelor, documentelor și a tipizatelor necesare pentru desfășurarea procesului electoral. MAI este responsabil cu menținerea și asigurarea ordinii și liniștii publice în localitățile țării în care se organizează alegeri locale parțiale, pe întreaga perioadă electorală și, în mod deosebit, în ziua votării, precum și în zilele care premerg și succed acestei zile”, se arată într-un document de presă remis redacției de către Biroul de Presă al Instituției Prefectului județului Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions