Conecteaza-te cu noi

Administratie

Constanța nu are parcări etajate din cauza specialiștilor în mobilitate urbană!

Published

on

După ce constănțenii care locuiesc pe strada Mircea cel Bătrân, în zona parcului din Tomis II, s-au plâns că sunt nevoiți să plătească prin SMS parcarea automobilului, măsură care a intrat în vigoare în această săptămână, primarul Constanței, Decebal Făgădău, reacționat.

„Absolut tot ceea ce facem în materie de parcări face parte din Planul de Mobilitate Urbană, care este aprobat. Vreau să se știe foarte clar că plata parcării pe strada Mircea cel Bătrân este de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00. După ora 17.00, când oamenii se întorc de la muncă, precum și sâmbetele și duminicile, nu se plătește. Deci, în zonele ultraaglomerate, se va plăti parcarea între orele 8.00 și 17.00, iar locatarii din zonă nu vor plăti absolut nimic între orele 17.00 și 6.00 și nici sâmbetele și duminicile. Asta ca o măsură de compensare, pentru că pe durata zilei, aceste parcări deservesc și zonele aglomenrate din punct de vedere socio-economic“, a spus Făgădău.

Primarul spune că, în zonele adiacente străzii Mircea cel Bătrân, Primăria a făcut foarte multe locuri de parcare, inclusiv prin instituirea unor sensuri unice, care permit parcarea și pe stânga și pe dreapta a drumului.

„Noi am pus aceste zone de parcare cu plată tocmai pentru a putea deservi și zona operatorilor economici, pentru că, atfel, ei nu au niciun fel de client… La câte mașini sunt în Constanța nu vom putea face noi niciodată atâtea locuri de parcare“, a punctat edilul.

Advertisement

S-a găsit explicația pentru lipsa parcărilor etajate!

Făgădău a spus că este adevărat că avea în plan realizarea de parcări supra-etajate, dar după ce a discutat cu specialiștii a luat o altă decizie.

„Una e ce propune un om politic și alta e ce spun specialiștii în mobilitate urbană. Specialiștii în mobilitate cu care municipalitatea lucrează au spus în felul următor: „pe locul I trebuie să fie încurajarea transportului în comun. Pe locul doi trebuie să fie mijloace de transport alternative (Nu știu dacă astăzi a observat careva că noi dăm gratuitate la parcare pentru mașinile electice sau hybrid – Făgădău)““, a subliniat edilul.

Întrebat dacă vor mai fi și în alte zone ale orașului parcări cu plată, primarul a spus că în mai multe zone ale orașului va reglementa programul de taxare.

„Dacă este să le reproșez ceva colegilor mei este comunicarea. Tocmai de aceea, începând din această lună vom comunica tot ceea ce vom face, astfel încât oamenii să știe din timp. Din momentul în care noi schimbăm regula, nu venim a doua zi și dăm amenzi, ci urmează o perioadă de aducere la cunoștință și o perioadă în care primești o notificare. Ușor, ușor, acest model va funcționa. Eu știu că am venit cu prea multe reguli, dar Constanța era un oraș prea fără reguli în care fiecare făcea ce vroia“, a conchis edilul.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions