Conecteaza-te cu noi

Societate

Constanța. Pentru prima oară de la descoperirea sa, Șarpele Glykon părăsește clădirea MINAC

Published

on

În perioada septembrie 2021-martie 2022 va avea loc, la Madrid, Expoziția Internațională “Tezaure arheologice ale României – rădăcini dacice și romane”, eveniment organizat sub coordonarea Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), în parteneriat cu Muzeul de Arheologie din capitala Spaniei.

La această expoziție, alături de alte 39 de muzee din țară, participă și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).

Contribuția MINAC la acest eveniment este de 19 bunuri culturale de patrimoniu, din totalul de 835 de piese selectate la nivel național.

Printre piesele din patrimoniul MINAC, selectate pentru această manifestare internațională de mare anvergură, se numără și faimoasa piesă Șarpele Glykon, unică în lume. Aceasta părăsește clădirea Muzeului din Constanța pentru prima dată de la descoperirea sa, petrecută în 1962. Celebra statuie va putea fi astfel admirată de o lume întreagă, marcând astfel un moment istoric, cel al împlinirii a 140 de ani de relații româno-spaniole.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions