Conecteaza-te cu noi

Politica

Constanța: Primăria trimite abonamentele de transport la domiciliul beneficiarilor

Published

on

Primăria municipiului Constanța și Serviciul public de asistență socială anunță beneficiarii care au depus cerere până la data de 24 mai 2017 că, începând cu 30 iunie 2017, vor primi câte un plic care conține abonamentul RATC valabil până la sfârșitul anului.

Beneficiarii care nu vor fi găsiți la domiciliu le vor putea ridica de la sediul Serviciului public de asistență socială situat pe strada Unirii nr. 104 (în spatele Căminului pentru Bătrâni) în perioada 13 iulie – 13 august 2017.

Până la primirea abonamentelor vor fi valabile cele din luna iunie.

Vă transmitem anexat modelele de permise/legitimații, astfel:

Advertisement

– permis 1: pensionari și persoane peste 60 de ani fără venit;

– permis 2: persoane peste 70 de ani indiferent de venituri;

– legitimație 1: persoane încadrate în grad de handicap grav, accentuat și asistenții personali;

– legitimație 2: persoane încadrate în grad de handicap mediu și ușor.

“Abonamentele vor ajunge acasă la beneficiari, astfel încât ei să nu mai vină și să facă hârtii lună de lună, să stea la cozi. Toate sunt pe coduri de culoare diferite, așa încât și controlii să știe că titularul acestui tip de abonament se încadrează într-una dintre categorii. Procedura este mult mai suplă față de procedurile anterioare, aceasta este decentă și cu mult simplificată. Anul viitor vom cupla programul RESPECT – cel cu tichetele valorice, adică îl vom extinde cu această componentă de transport. Interesul nostru este ca oamenii să vină o dată, să depună un singur formular, să nu mai punem oamenii pe drumuri. Cred că este un pas important de la cozile acelea infernale, la decența unui astfel de proiect”, a explicat primarul Decebal Făgădău inițiativa Municipalității.

Advertisement

În luna iulie, beneficiari ai abonamentelor RATC sunt 29.035 de constănțeni și, în luna august vor fi cu 1.226 mai mulți.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions