În perioada 30 octombrie – 2 noiembrie, Casa Corpului Didactic Constanța organizează un nou program de formare în parteneriat cu Regiunea Pastorală din Charleroi din Belgia, adresat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar interesate de gestionarea conflictelor și a tensiunilor relaționale, la nivel individual și de grup.
Sub îndrumarea formatorilor Anne Vanderaa și Etienne Bocquet, participanții vor avea oportunitatea de a se familiariza cu Dinamica Evoluției în Spirală (La Spyrale Dynamique), teoria psihologului Clare Graves, și de a exersa tehnicile care conduc la dezvoltarea flexibilității cognitive în înțelegerea celorlalți și, implicit, la controlarea și rezolvarea situațiilor conflictuale.
Axa de formare teoretică va permite familiarizarea cu grila de identificare a alegerilor pe care le facem, a convingerilor și a valorilor pe care le avem atunci când acționăm în situații pedagogice, în particular, și educaționale, în general. Activitățile sunt proiectate interactiv, căci formatorii vor crea cadrul necesar de exersare a posibilităților de folosire a teoriei La Spyrale Dynamique.
Anne Vanderaa și Etienne Bocquet, formatori cu largă experiență în lucrul cu adulții, se alătură, astfel, pentru a treia oară, Casei Corpului Didactic Constanța, de fiecare dată participanții bucurându-se de valoroase experiențe de dezvoltare personală și profesională.
”Precizăm că la acest program de formare poate participa orice cadru didactic care are un nivel mediu de comunicare orală în limba franceză, în limita celor 30 de locuri disponibile. Înscrierile se pot face până la 14 octombrie 2023.”, a precizat prof. dr. Andreea-Mihaela Artagea, director al CCD Constanța.