Administratie
Constanța. Sute de polițiști și jandarmi, pregătiți pentru gestionarea perioadei de 1 Mai
Published
2 ani agoon
By
Tatian IorgaȘefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne au prezentat, astăzi, în cadrul Colegiului Prefectural, măsurile dispuse de autorități, la nivelul județului, pentru gestionarea perioadei de 1 Mai. La ședință au participat prefectul județului, Silviu Coșa, dar și reprezentanți din IPJ Constanța, ISU Dobrogea, IJJ Constanța, GJM Constanța, Garda de Coastă și Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța. Potrivit autorităților, cele mai multe efective vor fi concentrate în zona de sud a litoralului, în special în localitățile Vama Veche și 2 Mai. De asemenea, un alt punct important în vizorul autorităților este stațiunea Costinești, unde sunt așteptate mii de persoane.
Inspectoratul de Jandarmi Constanța
Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a declarat că, în vederea gestionării corespunzătoare a climatului de ordine și siguranță publică pentru perioada minivacanței de 1 Mai, în perioada 28.04.2023 – 01.05.2023, va acționa în zona de competență, cu un număr mediu 65 de jandarmi/zilnic pentru măsurile de ordine și siguranță publică și cu un efectiv de 112 jandarmi/ zilnic pentru paza și protecția obiectivelor din responsabilitate, astfel:
Pentru menținerea ordinii în sistem integrat cu structurile de poliție ale I.P.J. Constanța, sunt alocate efective în localitățile Vama-Veche, Eforie, Techirghiol, Mihail Kogălniceanu și Medgidia;
În zilele de 26 și 28.04.2023 urmare a solicitării Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, vor fi efectuate controale pentru verificarea activităților de pescuit recreativ cu lucrători din cadrul acesteia;
În data de 29.04.2023, la meciul de rugby, din cadrul Ligii Naționale de Rugby, etapa a IV-a, dintre echipele CS Năvodari și CS Politehnica Iași, desfășurat pe terenul din stadionul „Flacăra” din orașul Năvodari, județul Constanța;
În data de 29.04.2023, pe timpul ceremoniei militare și religioase defășurate de Comandamentul Flotei cu prilejul „Zilei Veteranilor de Război”, la Monumentul Eroilor căzuți în primul Război Mondial, din Cimitirul Central, localitatea Constanța;
În data de 29.04.2023, pe timpul desfășurării evenimentului sportiv internațional „Maratonul Nisiplui 2023” ediția a VIII-a, de către Asociația Sportivă Sanasport Constanța, pe traseul Plaja Neversea – Plaja Zoom Beach – Plaja Reyna din mun. Constanța, la care vor participa aproximativ 1.200 de persoane;
Evenimentul sportiv va cuprinde 6 curse de alergare:
– proba de maraton individual pe distanța de 42 km.;
– proba de semimaraton individual pe distanța de 21 km.;
– proba de cros individual pe distanța de 10 km.;
– cursa popular pe distanța de 5 km.;
– cursa Family Run pe distanța 1 km.;
– cursa Campionii Școlii pe distanța de 0,4 km.
În data de 29.04.2023, la meciul de fotbal din cadrul Campionatului Național de Fotbal Liaga a III-a, seria a III-a 2022-2023 etapa aV-a Play-Off, dintre echipele FCV Farul II Constanța și CS Afumați desfășurat în Complexul Sportiv Academia „Gheorghe Hagi” din orașul Ovidiu, județul Constanța;
În perioada 29.04-01.05.2023, la festivalul cultural-artistic „GRILL FEST – HELLO MAY!” desfășurat pe plaja Reyna din municipiul Constanța de către S.C. Addor Events SRL, la care vor participa aproximativ 15.000 de persoane;;
În perioada 29.04-01.05.2023, pe timpul desfășurării evenimentului umanitar de către Școala Gimnazială Spectrum Constanța în Piața Ovidiu din mun. Constanța, ca parte integrată a campaniei „Împreună pentru Turcia”, având obiectivul de a ajuta victimele cutremurelor din Turcia;
În data de 30.04.2023, la meciul de fotbal feminin, senioare, din cadrul Campionatului Național de Fotbal Feminin Liga a II-a, sezon 2022-2023, etapa a XV-a, dintre echipele FCV Farul Constanța și FCSB, desfășurat pe terenul din cadrul Complexului Sportiv Academia „Gheorghe Hagi” din orașul Ovidiu, județul Constanța;
În data de 30.04.2023, la evenimentul cultural-artistic „Duminica Mironosițelor”, organizat în zona pieței agroalimentare din localitate de Primăria comunei Ghindărești, județul Constanța;
În data de 01.05.2023, la evenimentul cultural-artistic și sportiv lupte tătărești – „Kureș”, organizat de comunitatea tătară cu sprijinul Consiliului Local Valu lui Traian, în localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, la care vor participa aproximativ 1000 de persoane;
În zilele de 01 și 02.05.2023, la solicitarea Primăriei Comunei Grădina, vor fi defășurate activități specifice pentru protecția arealelor naturale protejate, în vederea stopării fenomenului de campare a rulotelor, parcării autoturismelor, aruncarea gunoaielor, făcutul grătarelor și escaladarea stâncilor în zona Cheile Dobrogei;
Totodată, în perioada minivacanței, I.J.J. va mai asigura măsuri de ordine și pe timpul altor evenimente preconizate a se desfășura în spațiul public, care încă nu au fost declarate până la întocmirea informării, dar sunt mediatizare pe canalele media sau rețelele de socoalizare, cum ar fi evenimentul cultural – artistic ”Zilele Comunei Amzacea” ce urmează a fi desfășurat de Primăria Comunei Amzacea pe stadionul din localitate și în cadrul căruia vor fi desfășurate concerte susținute de artiști de muzică populară.
În perioada supusă informării, mai sunt desfășurate următoarele evenimente la care vor fi asigurate măsuri de ordine de către Gruparea de Jandarmi Constanța, astfel:
În perioada 27-30.04.2023, la evenimentul „Beach Please-2023”, organizat de SC URBAN NIGHTS SRL, pe plaja Tineretului din Costinești, jud. Constanța;
În perioada 27.04 – 01.05.2023 la evenimentul gastronomic ”Festival du Bonheur – ediția VII” S.C. WHITE CAR LINE S.R.L, organizat în Stațiunea Mamaia, Camping Turist, zona Enigma-tabără, mun. Constanța;
În perioada 27.04-03.05.2023, la festivalul muzical „SUNWAVES 28”, organizat de SC. SUNFEST SRL, în zona Subsector 11 și Subsector din stațiunea Mamaia.
Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța
La rândul ei, conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța a declarfat că are în vedere adaptarea în funcție de evoluția situației operative a dispozitivelor de siguranţă publică pe raza localităților urbane, rurale și în stațiunile de pe litoralul Mării Negre cu accent pe misiunile de patrulare în zonele aglomerate. De asemenea, se are în vedere „dimensionarea corespunzătoare a dispozitivelor de menținere a ordinii publice, pentru evitarea oricăror situații de risc, în stațiunea Vama Veche, precum și dimensionarea corespunzătoare a dispozitivelor de menținere a ordinii publice în contextul manifestărilor publice de amploare și a evenimentelor planificate a se desfășura în această perioadă, unele dintre cele mai importante fiind:
– Festivalul Beach, Please! – Costinești, perioada 27-30.04.2023;
– Festivalul May, Be Rock – Costinești, perioada 28-30.04.2023;
– Festivalul Sunwaves – Mamaia, perioada 27.04.-03.05.2023;
– Grill Fest – Constanța, plaja Reyna, perioada 29.04.-01.05.2023.“
Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța
Totodată, Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța vor asigurarea ordinea publică pe timpul desfășurării festivalului muzical „Beach Please 2023”, ce va avea loc în perioada 27.04 – 01.05.2023, pe plaja Stațiunii Costinești, județul Constanța, cu un efectiv de 370 jandarmi; asigurarea ordinii publice pe timpul desfășurării festivalului muzical „Sun Waves”, ce va avea loc în perioada 27.04 – 03.05.2023, în Stațiunea Mamaia, județul Constanța, cu un efectiv de 260 jandarmi; asigurarea ordinii publice pe timpul desfășurării evenimentului gastronomic „ Festival du Bonheur – ediția VII, în Stațiunea Mamaia, județul Constanța, cu un efectiv de 20 jandarmi; menţinerea ordinii publice în sistem integrat pe raza municipiului Constanța, Poliției Stațiunii Mamaia și Poliției Stațiunii Costinești, cu un efectiv de 170 jandarmi;