Conecteaza-te cu noi

Actual

Constanţa: Taximetrist ameninţat cu un pistol

Published

on

Astăzi, în jurul orei 00.15, polițiști din cadrul Poliției Locale Constanța au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că șoferul unui autoturism care efectuează transport în regim de taxi a fost amenințat cu un pistol de către o persoană.

Polițiștii locali au pornit în urmărirea autoturismului în cauză, acesta fiind identificat și oprit pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că la volanul autovehiculului se afla un tânăr de 22 de ani, iar pe scaunul din dreapta față, un bărbat, de 37 de ani.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanţa, din cercetări a reieșit faptul că bărbatul de 37 de ani ar fi avut asupra sa un pistol cu aer comprimat, iar din cauza faptului că șoferul autoturismului tip taxi nu s-ar fi simțit în siguranță, acesta ar fi introdus arma în portbagaj, fără ca asupra sa să fie exercitate acte de violenţă, continuând cursa.

Advertisement

“Polițiștii locali l-au amendat pe bărbatul în cauză, cu sancțiune în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.M 3/2020, acesta fiind predat polițiștilor Secției 1, care au aplicat o sancțiune contravențională în cuantum de 5.000 de lei, la Legea 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.”, precizează Biroul de presă al IPJ Constanţa.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions