Conecteaza-te cu noi

Actual

Constanța. Trafic restricționat în zona Peninsulară, cu prilejul Bobotezei

Published

on

Sărbătoarea creștină a Botezului Domnului Iisus Hristos va fi marcată la Constanța mâine, de la ora 11:00, când va fi organizată o procesiune religioasă având ca punct de pornire Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cu deplasare spre bulevardul Regina Elisabeta, strada Remus Opreanu, Portul Tomis, unde va fi săvârșită Slujba de sfințire a Aghiasmei Mari. Primăria anunță că, pentru siguranța participanților la procesiune, spațiul de desfășurare a evenimentului va fi delimitat de către organizatori astfel încât să se poate asigura respectarea normelor legale în vigoare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandamiei. Traseele de afluire și defluire din perimetrul de desfășurare a evenimentului vor fi delimitate și semnalizate corespunzător, arată sursa citată.

De asemenea, în această perioadă, traficul rutier va fi restricționat după cum urmează:

– până în data de 06 ianuarie 2021, ora 13:00, va fi restricționată circulația autovehiculelor pe strada Arhiepicopiei, tronsonul delimitat de strada Profesor Doctor Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta;

– miercuri, 06 ianuarie 2021, în intervalul orar 08:00 – 13:00, se va restricționa traficul rutier pe bulevardul Regina Elisabeta, tronsonul delimitat de accesul în parcarea de la Poarta 1 pâna în zona Comandamentului Flotei;

Advertisement

– tot miercuri, 06 ianuarie 2021, în intervalul orar 06:00 – 13:00 se va restricționa accesul în Portul Tomis, în vederea desfășurării Slujbei de sfințire a Aghiasmei Mari.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions