Conecteaza-te cu noi

Administratie

Constanța. Zonele unde intervin echipele administratorului drumului public în această săptămână

Published

on

Marile bulevarde sunt în plin proces de modernizare. Lucrările de reabilitare a pavimentului avansează pe bulevardul Mamaia, tronsonul delimitat de bulevardul Tomis și strada Mihai Viteazu, simultan cu asfaltarea carosabilului.

În paralel, pe bulevardul Tomis, între strada Poporului și bulevardul Mamaia, se reamenajează zona destinată circulației pietonilor și se asfaltează căile de rulare pentru biciclete.

Conform graficului de lucru, în această săptămână, continuă intervențiile asupra carosabilului pe strada Nehoiului, pe strada I.G. Duca, între strada Avram Iancu și bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Pe strada Mihai Viteazu, porțiunea cuprinsă între bulevardul Ferdinand și bulevardul Mamaia, se vor executa lucrări de frezare a carosabilului.

În ceea ce privește investițiile în infrastructura rutieră, se construiește carosabilul pe strada Sabin Drăgoi, aleea Muzicii, strada Iosif Sava, strada Ion Voicu și aleea Ion Voicu din cartierul Compozitorilor.

Advertisement

Tot în această săptămână se va turna cel de-al doilea strat de asfalt în parcarea situată în zona delimitată de străzile Ștefăniță Vodă și Dionisie cel Mic.

Pentru siguranța participanților la trafic, se aplică marcaje rutiere la trecerile de pietoni, în parcările asfaltate și la sensurile giratorii. De asemenea, se montează indicatoare rutiere în mai multe locații din oraș și se recondiționează echipamentele de semaforizare. (comunicat de presă Primăria municipiului Constanța)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions