Conecteaza-te cu noi

Administratie

Parcarea din zona străzilor Ștefăniță Vodă – Dionisie cel Mic, aproape de finalizare

Published

on

Primăria Constanța anunță că implementează un proiect de anvergură pe terenul delimitat de străzile Ștefăniță Vodă – Dionisie cel Mic. Este vorba de amenajarea unei parcări cu 320 de locuri, unde astăzi a început așternerea stratului final de asfalt. Lucrările vor continua în această săptămână, pentru a acoperi toată suprafața carosabilă. Ulterior, parcarea va fi marcată și numerotată corespunzător.

Daniel Vlăescu – șef serviciu tehnic S.C Confort Urban: “Aceasta este cea mai mare parcare realizată în acest an de Primăria Municipiului Constanța. A fost practic amenajată de la zero, iar odată cu aceste lucrări, toată zona delimitată de străzile Ștefăniță Vodă și Dionisie cel Mic a fost reconfigurată total. Vorbim despre peste 320 de locuri atât pentru mașini cât și pentru motociclete. În acest moment se execută lucrări de aplicare a ultimului strat de asfalt, cel de uzură. După această etapă vor fi efectuate marcajele rutiere pentru a putea fi dată în folosință locuitorilor din zonă. La finalul lucrărilor vom avea și un spațiu dedicat pentru întoarcerea autobuzelor, alei de acces, iluminat modern, trotuare, multe spații verzi și un teren de joacă”.

Amenajarea parcării rezidențiale a presupus o serie de lucrări complexe de drumuri. În etapa premergătoare asfaltării, s-a reabilitat infrastructura terenului prin lucrări de excavare și compactare. Au fost create zone destinate circulației pietonilor și au fost montate bordurile care vor delimita noile locuri de parcare. Totodată, s-a amenajat și bucla de întoarcere a autobuzelor care deservesc linia 44.

Pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor, conducătorii auto sunt rugați să NU staționeze autovehiculele în zona în care se asfaltează.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions