Conecteaza-te cu noi

Justitie

Constănțean arestat pentru exploatare sexuală a minorilor! Mandatul European era emis în Italia

Published

on

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: În temeiul disp. art. 102 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, la data de 02.02.2018 procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au înaintat Curții de Apel Constanța documentele privind pe numitul STĂNESCU CODREANU în vederea luării măsurii arestării preventive, pentru punerea în executare a unui mandat european de arestare emis de către autoritățile judiciare italiene – Judecătorul de Instrucție din cadrul Tribunalului din Torino – Italia, pentru săvârşirea infracţiunilor de exploatare sexuală a minorilor, exploatare prostituție și viol prevăzute de Codul penal italian. Faptele penale reținute de către autoritățile judiciare italiene sunt incriminate şi de legea penală română, respectiv infracțiunile de trafic de persoane, trafic de minori și viol, pedeapsa maximă  prevăzută de lege fiind închisoarea de până la 12 ani. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța  a solicitat instanței de judecată punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele lui STĂNESCU CODREANU, cu consecinţa luării măsurii arestării preventive şi dispunerea predării şi a amânării predării acestuia către autorităţile italiene.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions