Conecteaza-te cu noi

Actual

Constănțean prins cu un briceag și un spray paralizant la intrarea în sediul Serviciului de Probațiune

Published

on

cutit

Astăzi, un tânăr a vrut să intre ”înarmat” cu un briceag și un spray paralizat în sediul Serviciului de Probațiune din Constanța. La intrare a fost însă testat cu detectorul de metale și așa a fost prins.  Se va alege cu un dosar penal.

Potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța, miercuri, 15 februarie, un jandarm constănţean aflat de pază la Serviciul de Probațiune, în urma efectuarii unui control cu detectorul de metale în vederea permiterii accesului în sediu, a descoperit asupra unui tânăr de 23 de ani un briceag și un spray iritant-paralizant.

Tânărul se prezentase la Serviciul de Probațiune pentru monitorizarea periodică.

”Jandarmul a solicitat sprijinul colegilor săi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa care au întocmit acte de sesizare în vederea constituirii dosarului de cercetare pentru infracțiunea de port fără drept de obiecte periculoase in instituțiile publice, faptă prevăzută de art. 372 din Codul Penal.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă.

Advertisement

Aceștia au menționat că bărbatul a declarat că avea acele obiecte asupra sa ”în scop de autoapărare”

Actele întocmite de jandarmi și obiectele deţinute de bărbat au fost predate în vederea continuării cercetărilor către poliţie.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions