Conecteaza-te cu noi

Actual

Militari răniți în poligonul de tragere. Ce spune conducerea MApN despre acest accident

Published

on

poligon tragere

Astăzi, 15 februarie, în jurul orei 9.30, în Poligonul Cățelu, care se află în apropiere de Capitală, trei militari din cadrul Centrului 13 Comunicații și Informatică ”Colonel Gheorghe Vișata”, din București, au fost răniți pe timpul executării unei ședințe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de exploziv (TNT).    

Potrivit Biroului de presă al MApN, au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire.

”Doi dintre militari, un soldat și un căpitan, au fost transportați de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Carol Davila” pentru efectuarea investigațiilor medicale, unitate medicală la care a fost transportat, ulterior și un al treilea militar, cu gradul de soldat.”, au precizat reprezentanții MApN.

Unul dintre soldați a suferit politraumatisme la membrele superioare și în zona capului și este supus, la ora difuzării informației de presă, unor intervenții chirurgicale și proceduri medicale complexe. Potrivit medicilor, starea sa este stabilă, neexistând la acest moment pericol vital.

Advertisement

Ceilalți doi militari  sunt în afara oricărui pericol, fiind în evaluarea echipelor medicale. Ofițerul prezintă escoriații, plăgi la membre și tulburări de vedere, iar celălalt soldat, care a solicitat evacuarea către spital după aproximativ două ore de la producerea incidentului, prezintă escoriații la nivelul membrelor.

Conducerea unității a informat Parchetul Militar București și a stabilit o comisie de cercetare în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Foto: Arhivă/Digi24

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions