Conecteaza-te cu noi

Politica

Consultările de la Cotroceni, programul oficial anunțat de Administrația Prezidențială

Published

on

nicusor dan

Preşedintele Nicuşor Dan se consultă luni cu toate partidele parlamentare, iar seara ar putea anunţa noul premier sau o nouă rundă de negocieri.

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare, pentru ziua de luni, începând cu ora 09.00, în vederea desemnării premierului.

”În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituţia României, Preşedintele României, Nicuşor Dan, va invita la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de Prim-ministru”, anunţă, joi, Administraţia Prezidenţială.

Iată programul:

Ora 09:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
Ora 10:00 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 11:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);
Ora 12:00 – Uniunea Salvaţi România (USR);
Ora 13:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
Ora 14:00 – Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale;
Ora 15:00 – Partidul S.O.S. România (SOS);
Ora 16:00 – Partidul Oamenilor Tineri (POT).

“Se va rezolva într-o direcţie pro-occidentală”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, despre criza internă, că se va rezolva, într-o direcţie pro-occidentală şi într-un termen pe care îl apreciază destul de rapid, el afirmând că nu există vreun risc ca România să se abată de la această direcţie pro-occidentală. Potrivit şefului statului, scenariul anticipatelor este complicat, arătând că nu am avut alegeri anticipate după 1989 şi de asta exclude acest scenariu.

„Legat de criza noastră politică internă, ea se va rezolva, într-o direcţie pro-occidentală şi într-un termen pe care eu îl apreciez destul de rapid”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, în cadrul declaraţiilor de presă comune cu omologul său din Polonia.

foto cu rol ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions