Conecteaza-te cu noi

Politica

Contre tacite între consilierul Chesoi și directorul RADET

Published

on

Este de notorietate faptul că foarte mulți constănțeni vor să se debranșeze de la rețeaua de distribuție termică a RADET. Pe de-o parte deoarece  prețurile percepute pentru consumul de căldură sunt mari comparative cu prețul pe care îl achită pe timpul iernii cei care și-au montat centrale termice în case. Spunem asta, cu toate că, într-o ședință de consiliu local din luna noiembrie a anului trecut, viceprimarul cu atribuții de primar, Decebal Făgădău, a cerut consilierilor locali scăderea prețului Gcal de la 383,2 lei, la 250 lei, ceea ce s-a și întâmplat. Pe de altă parte, de mai multă vreme există posibilitatea racordării la rețeaua de gaze naturale și, din ce în ce mai multă lume alege această soluție pentru a avea căldură în case și a plăti mult mai puțin. Ce-i drept, costurile pentru realizarea acestui lucru sunt foarte mari, undeva la 10.000 de lei. Cine-i are, trece la treabă, cine nu … se mai gândește la avantaje și la dezavantaje.

Chesoi spune că o taxă de 50 de lei este suficientă 

Pe la mijlocul lunii trecute, consilierul local municipal Tudorel Chesoi susținea o conferință de presă, prin intermediul căreia atrăgea atenția asupra sumelor mari pe care constănțenii le achită către RADET pentru furnizarea serviciului de încălzire și căldură. El spunea atunci că noi plătim una dintre cele mai scumpe Gcal din țară și că s-ar putea iniția un proiect de hotărâre de consiliu pentru a reduce taxa de debranșare/deconectare de la rețeaua de furnizare a energiei termice a RADET Constanța, la care el a lucrat deja. Potrivit acestui proiect, “taxa pentru emiterea procesului verbal de debranșare/deconectare se realizează după achitarea de către solicitant a taxei de 50.00 lei și include costurile de deplasare a angajaților, precum și realizarea lucrărilor. De asemenea,  avizul pentru deconectare/debranșare se va emite gratuit”.

Liviu Popa este mai prudent

Am vrut să avem și opinia directorului RADET față de propunerea consilierului Chesoi. Liviu Popa ne-a declarat: “Am aflat din presă că dl. Tudorel Chesoi propune o taxă fixă pentru procedura de debranșare/deconectare  de la sistemul de termoficare Constanța. Îi respect propunerea, dar nu pot să fiu de acord cu ea. Din mai multe motive.  În primul rând, legislația în acest caz prevede obligația furnizorului de energie termică de a verifica dacă aprobările date de către asociațiile de proprietari pentru decontare/debranșare a unui consumator sunt în concordanță  cu prevederile legale și în baza acestei analize a documentelor se emite un aviz favorabil sau nefavorabil, după caz. Până la emiterea avizului se poartă corespondența cu solicitantul, respectiv cu asociația de proprietari, până la finalizarea documentelor în conformitate cu prevederile legale. Asta înseamnă costuri pentru RADET. După obținerea avizului favorabil, urmează corespondența pentru a stabili data la care se realizează lucrarea efectivă de decontare/debranșare și efectuarea lucrării. Și asta implică costuri care sunt incluse în taxele actuale. Probabil că propunerea d-lui consilier are în vedere acoperirea acestor costuri dintr-o altă sursă, pe care nu ne-a indicat-o.”

Depinde numai de Făgădău…

Cine citește cu atenție declarațiile celor doi, constată cu ușurință că ele se bat cap în cap. Unul spune că este ieftin și de scurtă durată, dacă este voință politică, iar cel de-al doilea, afirmă că acest lucru presupune costuri și un volum mare de muncă. Rămâne de văzut dacă viceprimarul cu atribuții de primar, Decebal Făgădău, care va candida pentru funcția de primar al municipiului Constanța, va considera util acest proiect, dacă îl va propune consilierilor spre aprobare și când anume s-ar putea întâmpla acest lucru.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions