Conecteaza-te cu noi

Administratie

Costin Răsăuțeanu: „Spitalul de Infecțioase trebuie redeschis URGENT! E nevoie de alocarea a 5 milioane de lei“

Published

on

Liderul consilierilor locali ai social-democraților din Constanța, Costin Răsăuțeanu, a declarat că grupul PSD solicită de urgență convocarea Consiliului Local Municipal Constanța în ședința de îndată pentru alocarea sumei de 5 milioane de lei necesară pentru demararea lucrărilor în vederea redeschiderii Spitalului Clinic de Boli infecțioase. În paralel cu demersul de redeschidere trebuie demarate lucrările de reabilitare și dotare cu aparatură necesară a secției Anestezie și Terapie Intensivă(ATI), spune Răsăuțeanu.

„Situația pandemică este foarte gravă, iar sistemul medical din Constanta are nevoie urgentă de redeschiderea Spitalului Municipal pentru tratarea sutelor de cazuri de COVID. Procedurile de achiziție sunt greoaie, lucrările sunt extrem de laborioase și de aceea e nevoie ca autoritatea locală să acționeze cu promptitudine, eficiență si simplitate! S-au irosit deja 3 săptămâni, așteptând în zadar ca primarul Constanței să ia deciziile necesare, timp în care zeci de bolnavi își pierd zilnic viața.

Protejați cu toata puterea cadrele medicale care au salvat vieți si care sunt adevărații eroi in lupta cu aceasta pandemie. Un spital închis blochează plata salariilor medicilor, iar acest lucru este inacceptabil.

Consiliul Local poate și are datoria de a aloca fonduri pentru demararea lucrărilor în regim de urgență, urmând  să rectificăm aceste sume în funcție de necesități!

Advertisement

Fiecare zi pierdută înseamnă alți morți si alte sute de constănțeni care nu au unde să se trateze de această boală perfidă! Riscăm să moară oamenii în stradă!

Fac apel la maturitate și responsabilitate din partea colegilor consilieri locali PNL și USR și a conducerii executive a autorității locale!“, a afirmat Costin Răsăuțeanu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions