Conecteaza-te cu noi

Actual

Crește taxa pentru gunoi! Constănțenii nu vor plăti majorarea!

Published

on

Începând cu data de 01.01.2017, compania Polaris M Holding anunţă că este obligată să majoreze tariful serviciului de salubrizare la toate punctele de lucru deoarece a intrat în vigoare legea nr. 384/2013 care instituie taxa de mediu în valoare de 80 de ron, aplicată pe tonă de deşeu inert şi nepericulos depozitată la depozitul de deşeuri nepericuloase. Achitarea taxei de mediu este o obligaţie legală, aplicată la nivel naţional tuturor cetăţenilor, agenţilor economici şi instituţiilor publice prin intermediul operatorilor de salubrizare. Procedura de aplicare a noii taxe este următoare: taxa de mediu va fi inclusă în tariful de salubrizare, operatorul de salubrizare colectează taxa, plăteşte operatorul depozitului de deşeuri nepericuloase (taxa de depozitare plus taxa de mediu), pentru că în final, depozitarul să vireze integral taxa de mediu Administraţiei Fondului de Mediu. Introducerea taxei de mediu are drept consecinţă majorarea tarifului de salubrizare fără ca Polaris să obţină beneficii financiare în urma aplicării acestei taxe. Polaris anunţa toţi cetăţenii că singura calitate pe care-o deţine în cadrul acestui demers este de simplu intermediar în încasarea unei taxe fiscale. Obiectivul final al aplicării taxei îl reprezintă virarea acesteia la Administraţia Fondului de Mediu, prin intermediul căreia se reîntoarce, astfel, la Guvern, la iniţiatorul taxei. De asemenea, compania Polaris asigura toţi cetăţenii de transparenţa cu care se va aplica noul tarif de salubrizare şi îşi pune, în continuare, serviciile la dispoziţia cetăţenilor. Am dorit să aflăm concret ce va însemna această creștere pentru populație, motiv pentru care am luat legătura cu purtătorul de cuvânt al societății Polaris, Călina Spirea. Ea ne-a spus că locuitorii din Constanța nu vor plăti mai mult, cu toate că tariful de salubrizare a crescut. ”Tariful pentru populație va rămâne neschimbat, adică de 3 lei. Taxa de mediu va fi subvenționată de către Primăria Constanța. În restul țării nu știu exact cum vor sta lucrurile”, ne-a spus Călina Spirea.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions