Conecteaza-te cu noi

Actual

Cristian Mungiu despre ,,Bacalaureat”

Published

on

Într-o conferinţă de presă, cu 2 zile înainte de gala premiilor de la Cannes (22 mai n.r), regizorul Cristian Mungiu a vorbit despre ,,naşterea” filmului ,,Bacalaureat”:

,,Înainte de orice, sunt părinte şi reflectez mult la ceea ce trebuie să spun copiilor mei. Deseori ne gândim că un adevăr comod este suficient pentru ei. Trăim în lumea noastră de adulţi şi confecţionăm o altă realitate pentru copiii noştri.

Dacă vrei să-ţi educi cu adevărat copiii, trebuie să ai curaj să te priveşti în oglindă, să recunoşti că ai făcut alegeri greşite, să supravieţuieşti cu ele şi să le vorbeşti despre asta.(…).

M-am gândit să fac un melanj între opiniile personale şi colecţia mea de ştiri despre corupţia şi educaţia din România. Eu cred că, în societate, există o legătură între corupţie, compromis şi educaţie, şi trebuie să stopăm acest lucru.(…)

Advertisement

Mi s-a părut important să vorbesc despre cineva care se simte uşor decepţionat, despe acel moment al vieţii în care realizezi că e prea târziu să faci noi planuri şi că ce este important a fost făcut deja. În acel moment, toată energia care rămâne se îndreaptă către copii, şi mulţi părinţi cred că-şi pot ,,salva” vieţile prin ei.”.

Întrebat dacă filmul este ,,foarte românesc”, sau cu adevărat universal, regizorul a răspus:

,,Încerc să fac filme despre natura umană, despre dilemele morale cu care oamenii se pot confrunta, la un moment dat, în viaţa lor. Le vorbesc celor din generaţia mea despre una dintre problemele cele mai imporatante pe care le poţi avea ca părinte: ce morală să transmiţi copiilor. În România, dimensiunea acestui lucru este mult mai mare pentru că trebuie să hotărăşti, şi este o alegere determinantă pentru copii, îi sfătuieşti să rămână sau să părăsească ţara.

Generaţia mea a hotărât să rămână pentru că, născuţi sub comunism, am avut energia necesară de a lupta pentru a schimba societatea, iar astăzi suntem întrebaţi: câte generaţii trebuie să fie sacrificate pentru o ţară? Când vorbeşti cu proprii copii nu e uşor să găseşti răspunsuri.”

Ieri seară, Cristian Mungiu a primit, ex-aequo, premiul pentru regie în cadrul celei mai importante secţiuni de la Cannes, Palme D’or, pentru filmul ,,Bacalaureat”. Pentru regizorul român este al 3-lea trofeu la Cannes. În 2007, a fost premiat cu Palme D’Or pentru filmul ,,4 luni, 3 săptămâni, 2 zile”, iar în 2012 a luat premiu pentru scenariul filmului ,,După dealuri”.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions