Conecteaza-te cu noi

Politica

Crușoveanu, consilier județean PNL: „Am pus capăt jocurilor mârșave puse în scenă de PSD“

Published

on

Consilierul județean PNL Marian Crușoveanu spune că, după 4 ani, liberalii au reușit să contrabalanseze majoritatea PSD din Consiliul Județean. Această contrabalansare a însemnat un mod corect de alocare de fonduri pentru primăriile din județul Constanța, notează liberalul după ce, ieri, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța aleșii PNL au reușit să obțină o alocare echilibrată a fondurilor destinate primăriilor.

„După lungi dezbateri și jocuri politice ale PSD am reușit să le arătăm cât de important este să înțeleagă că alocarea de fonduri trebuie făcută în mod echitabil, astfel încât să contribuim la dezvoltarea uniformă a județului nostru. Mai mult de 50% din localități sunt mici, sub 3.500 de locuitori, iar rolul nostru, ca instituție, este esențial, în sensul că trebuie să venim în sprijinul acestora, pe termen lung. Împreună cu colegii mei din PNL, ne-am zbătut pentru un principiu, acela ca fiecare localitate din județul nostru să fie susținută într-un mod transparent, corect, fără a se pune o etichetă politică. Stângăciile PSD au însemnat tărăgănarea alocării de fonduri, un joc de imagine care îl va costa în următoarele alegeri. Cu ședința de ieri, am pus capăt jocurilor mârșave puse în scenă de PSD, astfel că fondurile au fost distribuite, în mod echitabil și solidar, localităților din județul Constanța. În calitatea noastră de consilieri PNL, am reușit să acordăm fiecărei comunități din județul Constanța importanța cuvenită și să încurajăm principiul că fiecare comunitate are dreptul la dezvoltare, fără a se pune o etichetă politică.“, a spus Crușoveanu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions