Conecteaza-te cu noi

Politica

Cui îi e frică de dezbatere? Barna îi provoacă pe Iohannis și Dăncilă, Paleologu îl provoacă pe Barna

Published

on

Suntem aproape de jumătatea campaniei electorale iar până în prezent nu a avut loc nicio dezbatere electorală între candidații la alegerile prezidențiale. Cu toate acestea, unii dintre candidați, cum ar fi cel al PMP, Theodor Paleologu, i-a tot provocat pe diferiți candidați la o dezbatere. Ținta principală este, evident, actualul președinte, Klaus Iohannis, despre care se spune că evită pe cât se poate astfel de întâlniri. Mai nou, inclusiv candidatul USR-PLUS, Dan Barna, își provoacă competitorii la o întâlnire de gradul zero.

„Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis, haideți să mergem în fața românilor! I-am invitat pe Viorica Dăncilă și pe Klaus Iohannis la o dezbatere în fața oamenilor despre nevoile lor reale și așteptările de la noi. A trecut o săptămână fără niciun răspuns. Cei care vor veni la vot în 10 și 24 noiembrie, milioane de români, au dreptul să ne cântărească, caracterul și proiectele, și să ne compare, în dezbateri directe. Au dreptul să știe ce vom face pentru ei, ca să-l aleagă pe cel mai potrivit dintre noi. Au multe întrebări pentru noi, poate mai multe și mai grave pentru voi, unul prim-ministru, chiar dacă demis, celălalt președinte de cinci ani al României. În lipsa unor dezbateri, mi le adresează mie, cu sutele, pe acolo unde merg. Le-am strâns pe toate și le veți auzi de la mine, așa cum le-am promis oamenilor întâlniți în toate colțurile țării și în Diaspora. Mai sunt doar 15 zile până la primul tur al prezidențialelor. Haideți să mergem în fața românilor!“, a scris Barna pe Facebook.

Și, pentru că tot are poftă de discuții, Theodor Paleologu i-a scris lui Dan Barna la postare și l-a provocat pe liderul USR la o dezbatere publică.

„Domnule Barna, vă invit și eu la dezbatere. Înțeleg că dvs ați vrea să vă alegeți interlocutorii, dar asta nu e democrație. Dezbaterea este esența democrației, iar cine refuză dezbaterea sabotează democrația. Nu folosiți, vă rog, aceleași tertipuri ca domnul Iohannis și doamna Dăncilă pentru a vă eschiva, știind că necuvîntătorii Iohannis și Dăncilă nu vor accepta: votanții, simpatizanții și membrii USR merită altceva. Eu îi respect. Respectați-i și dvs.“, a comentat Paleologu la postarea lui Barna.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions