Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Cum a devenit ginerele primarului din Agigea proprietar pe 1,2 hectare de intravilan

Published

on

Primarului din Agigea îi plac afacerile imobiliare. O demonstrează învârtelile cu terenuri, multe din ele făcute pe seama patrimoniului public. Am scris pe larg despre modul în care Cristian Maricel Cîrjaliu a transferat terenuri importante ale comunei Agigea către contabila fostelor sale firme, pe baza unui contract de schimb extrem de controversat. Mai departe, contabila a înstrăinat toate terenurile primite de la Primărie către fratele primarului, către finul primarului și către viceprimar, la prețuri ireal de mici. În articolul de față, relatăm despre o altă afacere imobiliară, prin care ginerele primarului a devenit proprietar asupra unui teren de 1,2 hectare din intravilanul localității Agigea.

Moștenitorul averii inculpatului

Pe ginerele primarului îl cheamă Ionuț Nuțoaia-Cîrjaliu, iar de câțiva ani a devenit oficial patron al restaurantului Golful Pescarilor, cu 50% din participații. Afacerea s-a dezvoltat ca urmare a unui tun imobiliar al primarului Cîrjaliu, pentru care acesta a fost trimis în judecată, în fața unei instanțe penale. După ce a devenit inculpat, primarul a trecut pe numele lui ginerică mai toate proprietățile sale, inclusiv casa în care locuiește.

Extravilan, 6.000 de euro

Terenul de 1,2 hectare despre care vorbim în articolul de față a fost atribuit unui bătrân din Techirghiol, în anul 2002, în procedura de fond funciar. Cinci ani mai târziu, bătrânul a încheiat o procură notarială în favoarea lui Tașu Caracotă, din Eforie, dându-i acestuia dreptul să se ocupe de actele cadastrale și de vânzarea terenului agricol, extravilan. În 2008, după ce a reușit să obțină o rectificare a numărului de parcelă înscris în anexa titlului de proprietate, Caracotă și-a vândut terenul sieși. Din actele cadastrale, rezultă că terenul se afla la ieșirea din Agigea spre Techirghiol, peste drum de pepiniera silvică. Actul de vânzare a fost încheiat de notarul public Ruxandra Darie, iar în cuprinsul acestuia se menționa declarația lui Caracotă că ar fi plătit bătrânului 6.000 de euro.

Gașca politică și imobiliară

În acest punct vom face o paranteză mai largă, pentru a evidenția câteva detalii interesante despre legăturile familiei Caracotă cu PSD-ul și primarul PSD-ist de la Agigea.

Advertisement

Fiul lui Tașu Caracotă, Stere-Ianis Caracotă (pe scurt, Ianis), avea să devină fondatorul societății care acum se numește Golful Pescarilor SRL și este deținută, pe jumătate, de ginerele lui Maricel Cîrjaliu. Firma a fost fondată de Ianis, în calitate de asociat unic, sub denumirea inițială de SC Cherhana Bibanu SRL.

Primul sediu social al firmei a fost pe strada Lebedei nr. 2 Agigea, într-un imobil obținut pe degeaba, prin contract de comodat, de la o firmă a lui Anghel Dragu, personaj cunoscut în comunitatea locală drept finul primarului. În plus, de actele firmei în relația cu Registrul Comerțului s-a ocupat Elisabeta Magdalena Andrei, contabila lui Maricel, cea implicată în schimbul de terenuri cu Primăria Agigea, evocat mai sus. (mai multe detalii AICI)

Ianis Caracotă, sursa foto: Facebook, 2018

La fix o lună de la înființarea firmei, Ianis a încheiat cu Primăria Agigea, în speță cu Maricel, contractul inițial de concesiune a terenului de pe malul mării pe care se află acum restaurantul Golful Pescarilor. Iar după ce a obținut folosința terenului extrem de valoros, a vândut firma cu totul, pentru numai 200 de lei, către un fin al lui Bogdan Cîrjaliu, fratele edilului din Agigea. Așadar, vorbim de o implicare esențială în afacerea care l-a făcut pe Maricel cu un dosar penal, iar pe ginerele său cu 50% din restaurantul care produce peste un milion de euro pe an.

Numele lui Ianis Caracotă mai apare într-o hotărâre de Guvern din 2012, prin care a fost expropriat de un teren din Agigea, de pe coridorul autostrăzii și podului nou peste canal (parcela A 328/1/7). Din proprietatea sa de 20.014 mp, statul a preluat 6.000 mp, plătindu-i o despăgubire de 213.332 de lei (vezi AICI). De asemenea, el a fost angajat consilier personal al fostului președinte al Consiliului Județean Constanța, PSD-istul Horia Țuțuianu, la rândul său prieten apropiat al primarului Maricel (vezi AICI). În sfârșit, tatăl lui Ianis, Tașu Caracotă, a fost asociat în două firme cu Dumitru Jeacă, fost prefect al județului Constanța susținut de PSD (vezi AICI).

Or toate aceste detalii indică relațiile de gașcă dintre primarul Agigei și familia Caracotă.

Ipoteca

Revenim la firul poveștii, din 2008. La câteva luni după ce a devenit proprietar al terenului de 1,2 hectare, Caracotă a girat cu această proprietate, dar și cu altele, un credit bancar de 375.000 de euro contractat de societatea Granulat SRL din Ovidiu, reprezentată de administratorul acesteia, Cristian Anghel. Un al doilea teren ipotecat de Tașu Caracotă pentru beneficiul acestei firme avea 9.908 mp și se afla tot în Agigea, în parcela A 468/50. În sfârșit, Caracotă mai punea la bătaie un teren agricol în Tuzla, de 10.000 de metri pătrați.

Advertisement

Efortul său extrem de consistent era acompaniat de un efort mărunt din partea administratorului de la Granulat SRL, care aducea în garanția propriului credit o garsonieră modestă din Constanța.

Conexiuni rusești

La câțiva ani după ce Tașu Caracotă și-a ipotecat terenurile pentru beneficiul firmei Granulat SRL, într-un act adițional la contractul de credit sunt introduși și alți asociați din această firmă, respectiv Horia Constantin Bejan și Boris Golovin. O căutare pe Google după numele celor doi conduce către zeci de articole în care aceștia sunt prezentați drept oamenii Rusiei.

Bejan este român, iar din anii 80 până la sfârșitul regimului Iliescu-Năstase a lucrat la Ministerul Industriilor. În perioada comunistă s-a ocupat de participarea românească la investiția sovietică de la Krivoi Rog.

Celălalt, Boris Golovin, este un rus născut la Soroca, în Republica Moldova. În tinerețe a lucrat în trupele speciale Spetsnaz și în serviciul de informații al armatei sovietice, GRU, relatând aceste aspecte în interviurile sale. Din 1995 este cetățean român și reprezintă aici interesele mogulilor ruși care au privatizat și semi-falimentat o parte din industria de oțeluri a României în perioada guvernării Iliescu-Năstase.

Potrivit presei naționale, Boris Golovin deține o vilă în localitatea Cornu, acolo unde își are reședința de vară și fostul premier PSD-ist Adrian Năstase. De asemenea, jurnaliștii au susținut că Golovin ar fi fost cel care l-a dus la Moscova pe Mircea Geoană, în anul în care acesta a candidat din partea PSD pentru președinția României, pierzând alegerile la mustață.

Advertisement

Filorus este și primarul PSD-ist din Agigea, Maricel Cîrjaliu. Acesta a urmat studii doctorale la Chișinău, la o universitate cu renume de fabrică de diplome. Într-un interviu de acum câțiva ani, acordat cotidianului Ziua de Constanța, el s-a lăudat că are ceva cunoștințe de limba rusă. Însă, aceste aspecte ar putea fi irelevante. Prin urmare, rămâne un mister cum a ajuns cunoștința sa, Caracotă, în combinația cu rușii și de ce și-a pus la bătaie întreaga avere imobiliară spre beneficiul acestora.  

Terenul de 1,2 hectare ajunge la ginerele primarului

Cert este faptul că terenurile lui Tașu Caracotă (două din Agigea și unul din Tuzla) au rămas ipotecate în favoarea băncii. Cum firma Granulat SRL nu a mai înapoiat toți banii către bancă, aceasta din urmă a demarat proceduri de executare silită, încă din anul 2014. În 2015, Granulat SRL a fost radiată din Registrul Comerțului, după un proces de faliment. Executarea garanțiilor a continuat, iar executorul care s-a ocupat de recuperarea debitului a reușit să vândă garsoniera lui Cristian Anghel și terenul din Tuzla al lui Tașu Caracotă.

În 2018, a avut loc o schimbare de macaz. Banca a vândut creanța sa către o persoană fizică, pentru numai 67.000 de euro. Această persoană a continuat procedura de executare silită împotriva familiei Caracotă. În acest context, la finalul anului 2019, terenul de 1,2 hectare din Agigea a fost cumpărat chiar de ginerele primarului din această localitate. Nuțoaia-Cîrjaliu a plătit pentru bunul imobil 525.864 de lei.

Practic, ginerică a cumpărat cu 8 euro și ceva metrul pătrat, mai ales că terenul figura la Cadastru ca extravilan, așa cum era în anul 2008. În realitate, din 2009, terenul fusese introdus în intravilanul localității, printr-un PUG preliminar întocmit la inițiativa primarului Maricel Cîrjaliu. Însă informația cu privire la regimul urbanistic activ din 2009 a fost menționată în cartea funciară abia în anul 2020, la cererea lui Nuțoaia-Cîrjaliu, pe baza unei adeverințe emise de Maricel Cîrjaliu. Tot atunci, Primăria a comunicat că a înființat o stradă (numită strada Nouă) care trece fix prin fața terenului cu pricina (parțial pe un fost drum de exploatare agricolă, parțial pe o fâșie din terenul lui Nuțoaia Cîrjaliu, dezmembrată de acesta).

În sfârșit, ginerele primarului a dezmembrat terenul intravilan cumpărat ca extravilan, în trei loturi. Cel mai probabil, la orizont se prefigurează o investiție care ar putea să-i aducă un profit substanțial. Reamintim că primarul din Agigea și-a golit declarația de avere de orice bun, în contextul în care procesul său penal ar putea conduce la o condamnare. El a devenit sărac lipit pământului, dar, în realitate, rubedeniile sale s-au îmbogățit subit. Și – după cum se vede – continuă să înmulțească banii.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions