Conecteaza-te cu noi

Actual

Cum l-au salvat pompierii pe băiatul de la etajul IV al blocului de pe str. Suceava? (Video)

Published

on

În cursul zilei de azi v-am spus despre copilul de pe strada Suceava care a fost la un pas de a cădea de la etajul IV. Rămas singur acasă, probabil că se plictisea și a intrat în balcon. Se pare că s-ar fi urcat pe geam și a fost la un pas să cadă. La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj al ISU Dobrogea, care a făcut să nu se întâmple o nenorocire. Din fericire, copilul de numai cinci ani  a fost atras în dreptul ușii de către pompieri. Și, cu mult tact, fără a se vedea la ochi, aceștia l-au determinat pe copil – Iulian – să uite de povestea cu balconul și să stea la ușă. Cu foarte mult tact, l-au întrebat vrute și nevrute iar copilul a răspuns fără ezitare. La fața locului s-au adunat mulți oameni care nu știau ce se întâmplă. A ajuns și fosta proprietară a apartamentului și mai mulți vecini. Părinții copilului sunt despărțiți, însă locuiesc împreună dar micuțul e mereu în grija tatălui.  Acesta are 65 de ani și este topit după băiețel. Și azi l-a dus la grădiniță, pe la prânz l-a luat acasă, la schimbat, l-a spălat și i-a dat să mănânce iar apoi l-a culcat. După ce a adormit micuțul, tatăl a plecat să rezolve niște probleme la SPAS Constanța. Între timp, s-a întâmplat nenorocirea.   La fața locului, salvatorii nu au îndrăznit să spargă ușa pentru a-l salva pe Iulian și au rămas acolo până când a venit acasă tatăl lui, care fusese anunțat despre incident. De asemenea, spre locul faptei s-a deplasat și un reprezentant al Direcției pentru Protecția Copilului pentru a evalua situația și a stabili cu certitudine ce măsuri ar trebui luate. În urmă cu puțină vreme, am reușit să stăm de vorba cu Oana Manoilă, purtător de cuvânt al direcției, care ne-a declarat: ”Cum am aflat de ceea ce s-a întâmplat am venit încoace împreună cu echipa mobilă. Am preluat copilul, împreună cu tatăl lui, pentru că a refuzat să plece fără el, și îl ducem la Centru de primire în regim de urgență. Aici va sta pe parcursul derulării anchetei sociale, având în vedere necesitatea asigurării securității fizice și psihice a copilului. În funcție de rezultatele anchetei se vor stabili măsurile de protecție necesare.”, ne-a declarat Oana Manoilă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions