Curtea de Apel București a anulat definitiv condamnarea de cinci ani de închisoare primită de fostul președinte al ANAF, Sorin Blejnar, apreciind că răspunderea penală pentru faptele reținute în sarcina sa s-a prescris.
Blejnar fusese condamnat în 2019 la cinci ani de închisoare într-un dosar în care procurorii l-au acuzat că ar fi primit 12 milioane de lei de la un om de afaceri în schimbul exercitării influenței. Acesta a fost eliberat condiționat în 2021.
În 2023, fostul șef al ANAF a formulat o primă contestație în anulare, susținând că faptele erau deja prescrise la momentul condamnării. Demersul i-a fost respins de Curtea de Apel București.
Ulterior, Blejnar a depus o nouă contestație în anulare, iar marți instanța i-a admis cererea. La șapte ani de la condamnare, Curtea de Apel București a decis definitiv că acesta nu mai poate fi tras la răspundere penală în cauză, întrucât a intervenit prescripția, potrivit minutei publicate pe portalul instanțelor.
Sursa: hotnews.ro