Conecteaza-te cu noi

Actual

Cuțitarul de la Mircea Vodă, ARESTAT. Victima sa a ajuns la spital cu elicopterul

Published

on

Ciobanul care a lovit ieri cu cuțitul un bărbat în comuna Mircea Vodă din județul Constanța a fost arestat. Victima sa a ajuns în stare gravă la Spitalul județean Constanța, la bordul unui elicopter SMURD.

În cursul zilei de ieri, 14 februarie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul R.R., acuzat pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.

Potrivit procurorilor, din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 14 februarie, în jurul orei 14.00, în comuna Mircea Vodă, în cursul unui conflict spontan, inculpatul l-ar fi înjunghiat cu un cuţit în regiunea toracică posterioară pe numitul C.M., astfel că i-a provocat leziuni corporale grave, vindecabile în 20-22 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie, prin caracterul penetrant profund al plăgii toracice, cu consecinţa producerii de insuficienţă respiratorie acută.

”Viaţa victimei a fost salvată, întrucât a fost transportată imediat cu un elicopter SMURD la spital, unde a fost internată şi supusă de urgenţă intervenţiei chirurgicale.”, au precizat procurorii.

Advertisement

În cursul zilei de azi, 15 februarie, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Foto: Ilustrativ

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions