Conecteaza-te cu noi

Actual

Doi inspectori ANAF, prinși în timp ce luau mită. Unul dintre ei este constănțean

Published

on

În cursul zilei de azi, 15 februarie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au anunțat pe pagina oficială că au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile pe numele a doi inspectori din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală București, pentru luare de mită.

Este vorba despre Bogdan Boiță și Ciucă Costin Ștefăniță, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 5 – 11 februarie 2022, inculpații Boiță Bogdan și Ciucă Costin Ștefăniță, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins de la trei oameni de afaceri (martori în cauză), sumele de 12.000 lei, 20.000 lei respectiv 15.000 lei, pentru ca, în urma controalelor fiscale pe care le efectuau, aceștia să nu dispună suspendarea activității societăților celor trei administratori, ca urmare a constatării unor nereguli.

Advertisement

În contextul menționat mai sus, sumele de 12.000 lei și 20.000 lei ar fi fost primite de cei doi inspectori Antifraudă în perioada 5 – 10 februarie 2022, iar restul de 15.000 lei, ar fi fost remis inculpaților Boiță Bogdan și Ciucă Costin în data de 11 februarie 2022, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit fapta.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaților Boiță Bogdan și Ciucă Costin Ștefăniță li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Bogdan Boiță este din Limanu, fiul Petrinei Boiță, fosta secretară a Primăriei Mangalia. Acesta a absolvit Facultatea de Drept din București și s-a angajat la Primăria sectorului 3, unde a lucrat ca și consilier juridic debutant.  Ulterior a ajuns angajat la ANAF.

Citește și textul de mai jos:

Advertisement

Fosta secretară a Primăriei Mangalia a ajuns în conducerea RATB. Fiul ei apare în poze cu Firea

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions