Conecteaza-te cu noi

Actual

Daniel Rafte, arestat preventiv pentru trafic de droguri

Published

on

Sâmbătă, 24 septembrie, Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă a lui Daniel Rafte, acuzat de trafic de droguri de mare risc. De asemenea, a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului de luare a măsurii de arest la domiciliu sau controlul judiciar.

În cursul zilei de azi, Daniel Rafte a depus contestație.

”Solutia pe scurt: În baza disp. art.226 C.P.P., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Parchetului de pe lângă I.C.C.J.-D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti în dosarul de urmărire penală nr. 71/D/P/2022. În baza disp.art. 226 alin.1 şi 2 C.P.P. penală rap. la art. 223 alin. 2 C.P.P. dispune arestarea preventivă a inculpatului RAFTE DANIEL, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.09.2022 şi până la data de 23.10.2022, inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a măsurii preventive a controlului judiciar. În temeiul art.230 alin.(2) C.pr.pen dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. În baza art. 275 alin 3 Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. In baza art.275 alin. 6 C pr pen, onorariul aparatorului din oficiu in cuantum de cate 626 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Cercetată şi pronunţată în Camera de Consiliu astăzi, 24.09.2022, ora 11:45.
Document: Încheiere finală (dezinvestire)  351/2022  24.09.2022.”

Daniel Rafte a depus contestație la măsura arestului preventiv.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions