Connect with us

Actual

Iată ce salarii au angajații Spitalului Județean

Publicat

la

Așa cum știți cu toții, au existat perioade extrem de grele pentru angajații unităților medicale. Mulți dintre ei au renunțat în acei ani la practicarea meseriei și au plecat în diferite țări europene, în care meseria lor este foarte bine plătită. Cei ce au rămas în țară au fost nevoiți să se confrunte cu realitățile românești. Într-o primă fază, cu toate că salariile lor erau mici și se descurcau destul de greu cu prețurile din țara noastră, angajații spitalelor au refuzat să intre în grevă. Li se părea sub demnitatea lor și a pacienților lor acest lucru. Anii au trecut, vremurile au devenit din ce în ce mai dificile, iar oamenii au fost nevoiți să-și ceară în stradă drepturile salariale. Acestea au crescut puțin, ce-i drept. Însă anul acesta au fost creșteri spectaculoase în sănătate și, potrivit declarațiilor oficiale, anul viitor vor fi, din nou, majorate. Fără prea multe comentarii, vom prezenta salariile nete pe care le-au primit angajații din Spitalul Județean Constanța în luna august a acestui an.

Ce salarii primesc?

Spitalul Județean Constanța are 2912 angajați, iar salariile pe care le primesc aceștia sunt mari față de cele ale angajaților din sistemul privat. Nu ne referim, firește, la toate salariile din sistemul privat, dar e vorba, cu siguranță, de cele mai multe. Pe site-ul spitalului a fost publicată, în urmă cu câteva zile, lista salariilor nete pe care le-au primit în luna august angajații din unitatea spitalicească. Unele sunt foarte mari, altele sunt mici. Cele mai mici salarii le au muncitorii necalificați, cuprinse între 1069 și 2480 de lei. Urmează apoi tehnicienii, care au câștigat între 1500 și 2532 de lei. Surorile medicale câștigă între 2311 și 3340 de lei, șoferii între 1564 și 2336 de lei, iar registratorii între 1318, 1854 și 5360 de lei. Nici referenții nu câștigă cine știe ce salarii, este vorba de 1569 de lei, dar sunt și referenți de specialitate, care au primit între 2100 și 3085 de lei. Un psiholog primește între 3302 și 4207 lei. Nici muncitorii calificați nu au salariile prea mari, dar prin raportare la meseriile lor dacă ar fi angajați la firme private, sunt în regulă. Sudorii, fochiștii, liftierele, lăcătușii și telefonistele au primit lefuri între 1212 și 2043 de lei. Vine acum rândul moașelor, cele care ajută la venirea pe lume a copiilor. Ele primesc între 2849 și 5425 de lei pe lună. O îngrijitoare primește de la 1000 de lei în sus, însă poate ajunge și la salariul de 4374 de lei. Nici infirmierele nu sunt plătite prost; ele primesc între 1259 și 2889 de lei pe lună. Acestea primesc însă mai puțin decât un brancadier, care câștigă 3401 lei. Autopsierii primesc între 3457 și 5647 de lei, iar asistenții medicali au salariile în general de 3000 de lei. Dar am găsit și asistenți medicali care au câștigat 4494 de lei sau 2300 de lei. Iar acum începe enumerarea salariilor ridicate. Un medic specialist poate câștiga și 10.870 de lei pe lună, un medic șef – medic primar primește 14.961 de lei, un medic primar are 17.489 de lei. În ceea ce privește directorii, aceștia câștigă între 5105 lei (directorul îngrijiri medicale), 7210 lei (directorul medical) și 10.984 lei (directorul financiar-contabil). Un cercetător științific are salariul între 5582 și 10.864 de lei, iar un chimist primește 7.336. Este foarte important de menționat faptul că vorbim despre funcții și de salariile nete aferente lunii august.

Comments

comments

Actual

O nouă alarmă falsă. Bagaj suspect pe bdul 1 Mai din Constanța

Publicat

la data de

Scris de

În această seară, 22 ianuarie, în jurul orei 19.40, polițiștii constănțeni au fost sesizați despre faptul că, pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanța, s-ar afla un bagaj suspect.

La fața locului au intervenit de urgență polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța pentru asigurarea perimetrului, dar și pirotehniști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale în vederea verificării conținutului bagajului în cauză.

Traficul rutier a fost întrerupt pe bdul 1 Mai și a fost deviat pe la Abator.

Din fericire, bagajul  nu conținea nimic suspect – era plin cu haine.

Reamintim că un caz similar s-a întâmplat în cursul zilei de ieri, în zona City Mall Constanța. Și acolo a fost vorba tot despre o alarmă falsă.

Foto: Radio Constanța

 

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Femeie accidentată mortal la intrarea în Lazu

Publicat

la data de

Scris de

Un grav accident rutier a avut loc în această seară la intrarea în localitatea Lazu, dinspre Constanța.

Potrivit dr. Claudia Tatarici – Serviciul de Ambulanță Constanța – accidentul a avut loc în apropiere de  sensul giratoriu de la Lazu.

La fața locului s-au deplasat un echipaj Saj B2 și un Smurd C, precum și echipaje ale Poliției Rutiere.

Din păcate,  victima – o femeie care era pieton – nu a mai putut fi salvată și a fost declarat decesul.

Știre în curs de actualizare.

Update: Traficul pe DN 39 a fost restricționat

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 39 Agigea-Constanța, la ieșirea din localitatea Lazu către Constanța, un pieton care se deplasa pe marginea carosabilului, a fost lovit de 2 autoturisme care nu l-au observat. Impactul a dus la decesul acestuia. Traficul rutier este restricționat pe sensul de mers Agigea-Constanța.

Foto: Ziua de Constanța

 

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Bărbații care au murit în accidentul rutier de azi făceau întreceri ilegale acum câteva zile

Publicat

la data de

Scris de

Doi bărbați și-au pierdut viața azi, într-un accident rutier care s-a produs la ieșirea din localitatea Nazarcea. Un altul a fost transportat în stare de comă la spitalul județean Constanța.

Autoturismul în care erau cele trei persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile. Informații găsiți în textul de mai jos:

(Update) Un autoturism s-a răsturnat la intrarea în localitatea Galeșu. Doi bărbați au murit

Se pare că făceau o întrecere ilegală, iar mașina în care se aflau 3 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.

Potrivit informațiilor de la fața locului, cei trei bărbați au participat și la cursa ilegală de mașini care a avut loc în seara zilei de 19 ianuarie pe autostrada A2.

Au fost identificați și permisele de conducere le-au fost suspendate. De asemenea, aveau și dosar penal. Dosarul este instrumentat de Poliția Autostrăzi.

Cu toate acestea, au continuat să facă liniuțe cu mașinile.

Întrecerea de azi a fost fatală pentru doi dintre ei.

Vezi detaliile despre identificarea participanților la cursa ilegală din seara zilei de 19 ianuarie.

Foto: Ziua de Constanța

Bărbații care făceau ”liniuțe” cu mașinile pe Autostrada A2 au fost IDENTIFICAȚI

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: