Conecteaza-te cu noi

Societate

De astăzi, încep controalele în școli pentru respectarea regulilor sanitare

Published

on

Duminică seara, la postul de televiziune Digi 24, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că acţiunile de control în şcoli privind respectarea tuturor regulilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID-19 vor începe de luni, 4 octombrie.

”Am insistat să fie cuprinsă şi în Hotărârea CNSU – intensificarea acţiunilor de control din partea inspectoratelor şcolare judeţene, direcţiilor de sănătate publică şi a tuturor instituţiilor abilitate. Acest lucru de intensificare a acţiunilor de control în vederea verificării respectării riguroase a normelor face parte şi din ordinul comun de ministru. Trebuie intensificate aceste controale. (…) Inspectoratele şcolare judeţene, conducerile şcolilor, direcţiile de sănătate publică şi chiar instituţii în Ministerul de Interne. Cei care au aceste controale în responsabilitate ştiu să le facă şi noi vom insista să le facă, iar noi vom verifica în ce măsură se fac aceste controale. Ar trebui să înceapă de mâine evident şi vor începe de mâine. (…) Vom intensifica acţiunile de verificare în toate şcolile din România”, a afirmat ministrul Educaţiei duminică seara, la postul Digi 24.

De asemenea, ministrul Cîmpeanu a reluat apelul către părinţi să nu îşi trimită copiii la şcoală dacă au cele mai mici simptome specifice noului coronavirus.

Cîmpeanu a spus că testele non invazive vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate (ONAC).

Advertisement

”Este extrem de important ca aceste teste să fie administrabile de către personal fără competenţe medicale. Ele pot fi şi auto-administrate de către elevi, chiar elevi cu vârstă mică, am văzut foarte bine în multe state europene. (…) Testele non invazive vor fi asigurate prin ONAC de la bugetul de stat”, a mai precizat ministrul Educaţiei.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions