Conecteaza-te cu noi

Administratie

De ce primarul Chițac nu convoacă ședințele de Consiliu Local în format fizic. Vezi ce spune fostul viceprimar Florin Cocargeanu

Published

on

consiliul local constanta

De la începutul mandatului de primar, Chițac a convocat doar două ședințe de Consiliu Local în format fizic. În rest, ședințele s-au ținut doar online și au putut fi urmărite doar pe canalul de Youtube al Primăriei, care a funcționat cu multe defecțiuni.

În prima fază, primarul Chițac a motivat desfășurarea ședințelor de CLM în format online spunând că e pandemie și că lumea nu trebuie să se întâlnească. După ce pandemia s-a încheiat, edilul-șef al orașului a dat-o la întors și a băgat placa că „așa e modern“ și că „lumea trebuie să țină pasul cu digitalizarea“. Ultima minciună a primarului a fost că nu convoacă ședințele în fizic pentru că „afară e cald și nu e bine să ne adunăm toți într-o sală (Remus Opreanu, n.r.) care nu are aer condiționat, hai să așteptăm toamna“. Nimic mai fals pentru că sala unde au loc ședințele CLM are patru unități mari de aer condiționat, încă din vremea când Claudiu Palaz era prefectul Constanței.

Toate astea sunt doar minciuni din partea primarului, iar adevăratele motive sunt explicate, pe Facebook, de fostul viceprimar al orașului din partea USR, Florin Cocargeanu.

Iată postarea:

„Așa-zisele motive pentru care, de 3 ani, primarul Chițac nu organizează ședințele Consiliului Local cu prezență fizică.

Aparatul administrativ din cadrul Primăriei depune toate eforturile pentru ca Vergil Chițac să rămână ascuns de public, în online, când este evident pentru toată lumea că ședințele Consiliului Local trebuie să se desfășoare și cu prezență fizică.

Încă din luna aprilie, alături de colegii mei din USR, am depus proiectul de hotărâre prin care vrem modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local, pentru a permite ca ședințele ordinare și ședințele de comisii să se desfășoare cu prezența în sală a consilierilor locali, a reprezentanților presei și, bineînțeles, a constănțenilor care vor să participe.

Au urmat luni la rând în care primarul a amânat intenționat introducerea pe ordinea de zi a proiectului, deși nu avea niciun motiv să o facă. Recent, ne-au fost trimise rapoartele diferitelor direcții și, pe scurt, ni s-a spus că NU SE POATE. Argumentele invocate sunt cel puțin halucinante și demască intenția clară că primarul Chițac se încăpățânează să administreze în mod democratic și transparent.

Știu că urmează un text lung, însă, totuși, vă invit să parcurgeți rândurile de mai jos pentru a vă face o idee și mai clară despre indivizii care au ajuns să decidă cum ar trebui gospodărit acest oraș.

Direcția de Informatizare ne-a transmis că sala „Remus Opreanu“ nu este administrată de primărie și că nu este potrivită pentru ședințe online. Administrată sau nu de primărie, până la venirea lui Chițac și chiar și după, sala „Remus Opreanu“ a fost ani la rând folosită pentru ședințele Consiliului Local sau pentru alte ședințe, evenimente, dezbateri sau conferințe de presă.

Tot de la Informatizare ni se spune că „organizarea ședințelor în mediul online are avantajul participării la ședințele de consiliu din orice locație, inclusiv din afara localității, ce are acces la internet“. În realitate, așa cum s-a întâmplat și în ședința de luna trecută și cu nenumărate ocazii, apar FRECVENT probleme tehnice. Unii consilieri nu pot fi auziți, iar problemele de conexiune afectează procesul de votare al proiectelor. Toate ședințele devin haotice și lipsite de coerență.

Atât Secretariatul General, cât și Direcția de Logistică încearcă, într-o manieră absurdă, să ne spună că organizarea în format fizic a ședințelor „poate îngrădi libertatea de opinie în exercitarea mandatului alesului local, deoarece acesta nu va mai putea participa la dezbateri indiferent de locul în care se află“. Ambele direcții confundă, intenționat sau nu, noțiunea de organizare a ședinței cu cea de participare. Practic, se fac că nu înțeleg faptul că ședințele pot fi organizate cu posibilitatea ca aleșii locali să participe atât fizic, cât și prin mijloace electronice.

Direcția Logistică se leagă de câțiva termeni folosiți în proiectul USR, considerând că aceștia „nu sunt consacrați juridic“ și anume, „participare fizică“ sau „format fizic“. Odată cu pandemia, acești termeni au început să fie folosiți în tot mai multe acte normative. Mai mult de atât, dacă cei din cadrul Direcției ar fi deschis Codul Administrativ, la Articolul 134, alin. 5, ar fi văzut termenul „participare fizică“ scris negru pe alb. Alte motive invocate de cei de la Logistică ar fi eficiența și economia de timp, incluziunea și accesibilitatea pe care le oferă formatul online.

Însă cel mai absurd motiv prezentat este acela că „organizarea ședințelor într-un mediu virtual reduce semnificativ costurile asociate cu dotarea și echiparea corespunzătoare a sălii de ședință“. În primul rând, cum pot fi reduse semnificativ niște costuri care, în prezent, NU EXISTĂ? De asemenea, nu s-a ținut prea mult cont de costuri în momentul în care sala de ședințe a primarului Chițac a fost dotată și echipată corespunzător pentru ședințe online cu directorii din primărie. Oare cum o fi fost stabilit impactul bugetar în cazul acesta?

Consilierii USR au trimis opiniile și au solicitat ca proiectul să fie introdus pe ordinea de zi a primei ședințe de consiliu local, atâta timp cât întrunește toate elementele prevăzute de Lege, indiferent de conținutul rapoartelor prezentate mai sus.

Așa cum am mai spus, ședințele de Consiliu Local în format exclusiv online sunt și trebuie să rămână o alternativă în SITUAȚII EXCEPȚIONALE, cum a fost contextul pandemic. În prezent, continuarea acestui mod de desfășurare a ședințelor nu face decât să înlăture caracterul public pe care acestea trebuie să îl aibă potrivit Legii și reprezintă o sfidare fără precedent în administrația publică a orașului nostru.“

Papoartele de specialitate pe care Cocargeanu le-am primit de la direcțiile din Primărie:

raport primarie

 

raport primarie

 

raport primarie

 

raport primarie

 

raport primarie

 

Citește și:

Primarul Chițac continuă bătaia de joc și minciunile: „E cald, nu ne prinde bine să adunăm așa mulți într-o sală fără aer condiționat“

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions