Conecteaza-te cu noi

Politica

Deputatul Boroianu sare la gâtul lui Făgădău: Ipocrizia acestui om atinge cote record!

Published

on

Secretarul general al Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Robert Boroianu, replică decisivă pentru primarul PSD Decebal Făgădău: este ipocrit, minte și dezinformează.

„Nu îi permit lui Decebal Făgădău să atace PNL Constanța. Ipocrizia acestui om ajunge la cote record. Cum poate să acuze consilierii liberali că nu au pus în aplicare o decizie a instanței, când chiar el refuză să aplice o sentință definitivă dată de instanță în 2012, în cazul Polaris? Nu mai merge cu dubla măsură, domnule primar. Puțină rușine nu aveți? De ce nu a fost Făgădău <<trist și jenat>> când trebuia să pună în aplicare sentința civilă 2605/2012 în favoarea Polaris Holding?”, a întrebat deputatul liberal Robert Boroianu.

„Deși actualul primar PSD nu a respectat o sentință clară dată de instanță în 2012 împotriva primăriei conduse pe acea vreme de mentorul său Mazăre, acum, într-un mod total ipocrit, se erijează în apărătorul deciziilor justiției. Dar cum? Fără transparenţă, într-un mod ascuns, printr-un proiect pus pe ordinea de zi suplimentară de care consilierii au aflat la finalul ședinței. Pe ce se bazează acest proiect de hotărâre al Consiliului Local Municipal? Numai pe un certificat de grefă! Decizia instanței cu privire la reintrarea în funcție a unui fost consilier nu este încă motivată. În consecință, poate fi atacată cu apel de către Instituția Prefectului Constanţa. Nu este în niciun caz o decizie finală”, a explicat secretarul general al PNL Constanţa.

Nu în ultimul rând, parlamentarul liberal Robert Boroianu consideră că „Decebal Făgădău este un om care stă toată ziua închis în birou şi se face că lucrează. Nici nu se obosește să răspundă problemelor reale ale constănțenilor, este rupt de realitate, dar se trezeşte din când în când minţind opinia publică. Nu îi vom permite să împrăştie minciuni şi dezinformări pe seama Partidului Național Liberal. Acest continuator al politicilor dubioase marca Mazăre – Constantinescu trebuie să înveţe că uneori tăcerea este un răspuns mai bun şi înţelept”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions