Conecteaza-te cu noi

Politica

Deputatul Lucian Lungoci (PSD), mesaj pentru liberali: „Îi voi învăța cum se șterg lozincile de pe geamuri“

Published

on

Deputatul social-democrat din Constanța Lucian Lungoci a comentat pe Facebook protestele din ultimele zile, spunând că incompetența și aroganța guvernărilor de dreapta au scos românii în stradă.

„București, Timișoara, Alba Iulia, Ploiești, Brașov, Cluj, Sibiu, Satu Mare, Botoșani, Bacău, Iași, CONSTANȚA… Sunt orașele în care  duminică și luni au avut loc proteste. Sunt orașele în care s-au anunțat proteste și în zilele următoare. Nu comentez legalitatea lor și nici maniera în care nu au fost respectate unele măsuri inerente în pandemie. Las pe seama jandarmilor să aprecieze aceste aspecte. Nu pot, însă, să nu mă întreb, așa cum o fac milioane de concetățeni, ce i-a determinat pe acești români să treacă peste teama de infectare? Iar răspunsul este simplu: DISPERAREA! Disperarea de a constata că și acum, la un an de la declanșarea pandemiei, situația este aceeași. În urmă cu un an, nu aveam destule paturi ATI. Nici acum nu există, iar guvernările de dreapta nu au venit cu soluții! Tot atunci, nu erau disponibile ventilatoare, aparate indispensabile menținerii în viață a pacienților COVID 19. Acum avem cu… 20 mai multe pe fiecare județ, adică un gen de bătaie de joc la adresa fiecărui bolnav internat în stare gravă la ATI! Cu 365 de zile în urmă, ministrul liberal al Sănătății refuza, mustăcind, să deschidă un spital COVID doar pentru că localitatea respectivă era condusă de un primar PSD. Acum, ministrul userist al aceluiași portofoliu râde șugubăț când sunt anunțate noile măsuri restrictive și anunță public că rata de incidență a fost transmisă fals, pentru ca alegerile parlamentare să poată avea loc. În urmă cu un an, o generație de elevi era trasă pe dreapta într-un simulacru de învățământ online. La acest moment, acea generație este băgată într-o vacanță aiuritoare și fără nici o certitudine în privința examenelor care îi așteaptă. Pentru toate cele de mai sus, dar și pentru multe altele – HORECA, agricultura, lipsa investițiilor, împrumuturile aberante – au ieșit românii în stradă să-și strige DISPERAREA! Disperarea că la conducerea României se află un guvern de dreapta incompetent și arogant. Un guvern care are ca soluții o singură variantă: MĂSURI RESTRICTIVE“, notează Lungoci.

Parlamentarul constănțean are un mesaj ironic și pentru liberalii din Constanța.

„Cât privește faptul că în fața sediului liberalilor din Constanța s-a strigat, cu putere, (M)UIE PNL, îi asigur pe colegii peneliști de la Camera Deputaților că îi voi învăța cum se șterge, de pe geamurile clădirii organizației județene, această lozincă. Mai mult decât atât, le garantez că nu le port pică pentru că la momentul la care aceste cuvinte jignitoare ne erau adresate, le-au încurajat și chiar le-au folosit ca pe o opinie politică! Așa cum au auzit din gura președintelui lor, Klaus Iohannis“, mai spus Lungoci.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions