Conecteaza-te cu noi

Politica

Deputatul Mircea Banias nu va vota la moțiune. Vezi ce spune despre colegii din ALDE

Published

on

Decizie interesantă pe care deputatul Mircea Banias o ia în ceea ce privește scandalul din cadrul Partidului Social Democrat. De ieri, ținem legătura cu deputatul Mircea Banias, cel pe care conducerea aleasă a ALDE pe 21 aprilie, nu l-a mai dorit în partid. Ieri, parlamentarul constănțean nu era convins dacă e bine ori ba să voteze moțiunea, însă ne-a promis că ne va vorbi despre ceea ce va decide în privința votului. “Nu știu dacă e bine să votez sau nu moțiunea. Mă voi consulta cu ai mei colegi, vedem ce vom decide, însă acum nu vă pot oferi un răspuns concret, dar rămâne să discutăm mâine dimineață”, ne-a declarat, ieri, deputatul Mircea Banias.

Astăzi, cu doar câteva minute înaintea începerii ședinței, Banias ne-a spus că a avut încă o discuție la Parlament și nu va vota la moțiune. Este în sală, conform declarațiilor sale, dar nu va vota. “Voi fi prezent în sală la votul moțiunii, dar nu voi vota. Nu văd niciun motiv pentru care să votez o tabără sau alta din PSD. Alături de mine sunt și cei 5 colegi din ALDE de care domnul Tăriceanu nu mai are nevoie”, a declarat Mircea Banias pentru “Ordinea.ro”. Interesant este un alt aspect, respectiv faptul că mulți se așteptau ca Banias să voteze împotriva lui Dragnea, cel care face echipă cu Tăriceanu…

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions