Conecteaza-te cu noi
SEAS

Politica

Deputatul Năsui, despre cazul judecătoarei din Constanța acuzată că dădea soluții pe șpagă: „Un sistem bolnav!“

Published

on

Deputatul USR Claudiu Năsui se arată șocat de cazul judecătoarei care dădea soluții pe șpagă! Este vorba despre Corina Jianu, în cazul căreia judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au dispus reîncadrarea în funcție. Mai mult decât atât, s-a decis să i se plătească salariile pentru cei 9 ani cât a fost suspendată din magistratură. La fond, judecătoarea a primit o pedeapsă de 7 ani închisoare, iar fostul primar Nicolae Matei 9 ani de închisoare cu executare.

Preşedinte al Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Constanţa, judecătorarea Corina Jianu, a fost trimisă în judecată pentru că dădea soluții favorabile primarului din Năvodari, Nicolae Matei, în schimbul banilor sau a unor terenrui. În primă instanță judecătoarea Corina Jianu fusese condamnată la 7 ani de închisoare, iar primarul Nicolae Matei la 9 ani de închisoare. Dosarul celor doi a ajuns la ICCJ în anul 2021, dar până să se judece faptele, în acest dosar a intervenit prescripția, astfel că cei doi au scăpat basma curată.

Referitor la acest caz, parlamentarul USR Claudiu Năsui arată că tot cazul are loc într-un „sistem bolnav”.

„Cum arată un sistem bolnav:

O judecătoare a fost prinsă că lua șpagă ca să dea soluții favorabile.

În total, prejudiciul creat a fost de peste 100 de milioane de lei, conform DNA.

Doamna judecătoare a primit în prima instanță o pedeapsă de 7 ani de închisoare.

Ați crede că s-a făcut justiție. Dar nu.

A contestat decizia, așa cum e firesc și are dreptul. După care dosarul a stat la Curtea de Apel 6 ani și încă 2 la ICCJ.

Timp în care, ce să vezi?

Faptele s-au prescris.

Ați crede că a scăpat de pedeapsă dar măcar trebuie să dea banii înapoi și nu ne mai judecă.

Dar nu. Nici aici nu ați avea dreptate.

Doamna judecător în cauză nu doar că nu va plăti nimic, dimpotrivă va primi încă 3 milioane de lei din banii dumneavoastră ca despăgubiri pentru perioada cât a fost suspendată din magistratură.

Conform sistemului, ar fi trebuit lăsată să judece în tot timpul ăsta.

Și nu doar atât. Dar acum, pe lângă cei 3 milioane de lei din banii dumneavoastră pe care îi va primi, va fi și repusă în funcție. Va judeca în continuare.

Și nu doar atât. Mai tare, va fi și președintă de secție în cadrul unui tribunal!

Nu de alta dar asta e funcția pe care o avea în momentul în care a fost prinsă luând șpagă. Deci, la funcția asta se întoarce.

Deci nu doar că va judeca, nu doar că nu dă niciun ban înapoi, nu doar că va primi chiar o avere din banii dumneavoastră, nu doar că va lua și pensie specială de zeci de mii de lei pe lună, dar până atunci va fi și șefa altora care judecă. Îi va supraveghea atent să… judece corect.“, a scris Năsui pe Facebook.

Sursa: stiripesurse.ro, PRESShub

Citește și:

PRESShub: O judecătoare va primi salarii restante de peste 3 milioane de lei, după ce faptele pentru care era judecată s-au prescris

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions