Conecteaza-te cu noi

Politica

Deputatul Turcescu îi cere premierului Grindeanu să clarifice situația Cazinoului din Constanța

Published

on

Robert Turcescu, deputat PMP de Constanța, îi cere premierului Sorin Grindeanu să clarifice situația Cazinoului din Constanța, imobil care se afla în stare avansată de degradare. “Vă scriu pentru a vă aduce la cunoștință situația deplorabilă în care se află Cazinoul din Constanța. Clădirea se află într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care fostul primar al Constanței (Radu Mazăre n.r.) a încercat în repetate rânduri să îi vândă, însă din fericire a fost oprit la timp. În august 2011, Guvernul României a aprobat, prin Hotărârea de Guvern nr. 872/2011, preluarea imobilului – teren și construcției Cazino Constanța în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, iar o lună mai târziu a emis Ordonanța de Urgență nr. 76/2011 privind aprobarea realizării obiectivului de investiție – Consolidare și restaurare Cazino Constanța” de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, prin Compania Națională de Investiții. Însă, în primavera anului 2013, autoritățile locale din Constanța au anunțat că acest important obiectiv touristic va fi renovat cu fonduri europene, iar Ministerul Dezvoltării a anunțat că va aviza un memorandum privind constatarea încetării dreptului de administrare. În octombrie 2014, Cazinoul din Constanța a fost transferat printr-o hotărâre de Consiliu Local, din administrarea Consiliului Local în cea a Companiei Naționale de investiții pentru a fi reparat. Însă, lucrările nu au început nici în ziua de azi, nefiind măcar finalizată licitația de atribuire a lucrărilor”, îl informează deputatul Turcescu pe șeful Executivului printr-un document înregristrat la secretariatul Camerei Deputaților cu nr. 733A/02.05.2017.

Urmare a aspectelor prezentate, parlamentarul constănțean îi cere premierului răspuns la întrebarea: Care este situația juridică a Cazinoului din Constanța?

Termenul pentru primirea răspunsului este 24 mai a.c., în scris, conform legislației în vigoare.

Cazinoul din Constanța – scurt istoric

Advertisement

Cazinoul din Constanța este o clădire istorică din municipiul Constanța. Este unul dintre cele mai representative simboluri ale orașului, fiind construit în anul 1909 și inaugurat în luna august a anului 1910. Se află pe faleza din Constanța, pe Bulevardul Regina Elisabeta.

Cazinoul a reprezentat una dintre clădirile emblemă ale Constanței. În zona în care se află astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcție de lemn, o cazină, cum se numea – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turiști. Construcția unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene a început prin anul 1904. Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză (sau elvețiană), Daniel Renard – care renunță la principiile stilului românesc, în favoarea unui melanj de motive decorative ce încarcă și mai mult greoiul ansamblu. Construit (din 1908) în stil Art Nouveau sub influența cosmopolitană a cazinourilor epocii, edificiul constănțean este terminat în 1910, când este și inaugurat (în 1912 se fac ultimele retușuri).

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions