Connect with us

Politica

Senatorii juriști au decis: Persoanele condamnate pentru abuz în serviciu și pentru conflict de interese nu vor fi grațiate

Publicat

la

Comisia juridică din Senat: Persoanele condamnate pentru abuz în serviciu și pentru conflict de interese nu vor fi grațiate, informează Agerpres. Senatorii juriști au respins miercuri un amendament al senatorului PMP Traian Băsescu prin care s-ar fi grațiat persoanele condamnate pentru abuz în serviciu.

În cadrul dezbaterilor, senatorul PMP Traian Băsescu a susținut că abuzul în serviciu a devenit “un instrument al procurorilor de punere sub control a instituțiilor politice”.

“La noi problema abuzului în serviciu a fost interpretată abuziv. Mă uit la raportul ultim al doamnei șefe a DNA care spunea că sunt 2.150 de dosare în lucru, în afară de ceea ce este trimis în instanță, legate de abuz în serviciu. În același timp mă uit și în Europa. Nu cred că în toate statele membre găsim 50-100 de dosare. Noi avem 2.150 în lucru. Este evident că avem — și a demonstrat și CCR — că avem o aplicare defectuoasă. (…) Eu susțin să grațiem abuzul în serviciu care a devenit un instrument de punere sub control a instituțiilor politice. Instituțiile politice trebuie să lucreze pentru țară și nu să stea sub controlul procurorilor”, a spus Băsescu.

Secretarul de stat în Ministerul Justiției Mariana Moț a afirmat că Guvernul nu susține grațierea celor condamnați pentru abuz în serviciu, precizând că în proiectul MJ sunt excluse de la grațiere delapidarea, abuzul în serviciu, conflictul de interese, divulgarea informațiilor secrete de stat și deturnarea de fonduri.

Amendamentul referitor la abuzul în serviciu susținut de Traian Băsescu nu a întrunit decât cinci voturi din partea senatorilor PSD și ALDE și în consecință a fost respins.

De asemenea, nici amendamentul care propunea grațierea celor condamnați pentru conflict de interese nu a fost votat.

Comments

comments

Politica

Filozoful Mihai Șora, mesaj pentru liberali: „Nu dați vrabia din mână pe cioara nebună de pe gard“

Publicat

la data de

Scris de

Filosoful Mihai Șora a transmis, astăzi, cu câteva zile înainte de congresul PNL în care se va alege președintele partidului, pe cine susține în această bătălie. Mihai Șora spune că ține cu Ludovic Orban, despre care a transmis că este mai inteligent și mai echilibrat.

„Amândoi au probleme cu arătătorul.

(De ce, oare, trebuie să scoți gheruța la vedere când vorbești?)

Însă unul își pune, în dimineața aceea, cravata și costumul – semn, din punctul meu de vedere, că-și respectă publicul. Caută să găsească privirea celuilalt – ca în orice dialog în care oamenii, atunci când dezbat un gând, o idee, chiar se privesc în ochi.

Țin cu Ludovic Orban, se-nțelege.

Este, de departe, mai echilibrat, mai demn.

Și mai inteligent. O inteligență pe care sper s-o aibă și alegătorii din partid:

nu dați vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard.“, a scris Mihai Șora.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Hârșova. Încă un PSD-ist a trecut de partea primarului și a fost exclus din partid

Publicat

la data de

Scris de

În ciuda războiului total dintre filialele hârșovene ale PNL și PSD, primarul liberal Viorel Ionescu dovedește un talent ieșit din comun din racolarea consilierilor opoziției. La sfârșitul anului trecut, primarul l-a convins pe Marian Paștea, ales consilier pe listele PSD, să voteze proiectele sale. Și nu a fost vorba doar de proiectele edilitare, a căror utilitate depășește sfera interesului de partid. Se pare că Paștea a votat pentru alegerea unui liberal în funcția de viceprimar al orașului, în condițiile în care partidul său, PSD-ul, forma majoritatea în Consiliul Local împreună cu ProRomânia.  Spunem se pare, întrucât votul a fost secret. Paștea a fost exclus din partidul său din acest motiv, însă continuă să ocupe locul în Consiliu. Istoria se repetă acum, după o nouă procedură de votare a viceprimarului, când un alt consilier de la PSD primește o decizie de excludere din partid, pe baza aceleiași acuzații, că a fost racolat de primar. 

După alegerile locale de anul trecut, mandatele în Consiliul Local Hârșova au fost distribuite în felul următor: PSD – 8 mandate; PNL – 8 Mandate; ProRomânia – un mandat. Partidele de stânga au format rapid o majoritate în Consiliul Local, reușind încă din noiembrie 2020 să-l impună în funcția de viceprimar al orașului pe social-democratul Emil Paraschiv. La scurt timp, prefectul liberal Silviu Coșa a atacat hotărârea privind alegerea lui Paraschiv, iar primarul tot liberal al Hârșovei a inițiat o nouă procedură de alegere a viceprimarului. Inițiativa lui Viorel Ionescu nu a fost avizată de comisia juridică a Consiliului Local, care a amânat să se pronunțe pe oportunitatea proiectului, de vreme ce legalitatea acestuia era îndoielnică, întrucât postul de vice nu era vacantat. De altfel, aspectul din urmă avea să fie constatat, la câteva luni distanță, de o instanță de judecată. În cele din urmă, procedura de alegere a viceprimarului s-a desfășurat fără avizul comisiei de specialitate și fără semnătura secretarului general. Iar liberalii, care erau minoritari în Consiliu, au reușit să obțină 9 voturi pentru reprezentanta lor, Dumitra Stan. 

La scurt timp, PSD a luat decizia să-l excludă din partid pe Marian Paștea – suspectat de trădare. Decizia a fost comunicată prefectului, care în prima fază a și emis un ordin de încetare a mandatului celui exclus din partid. Ulterior, prefectul și-a revocat propriul ordin, iar cel ales pe listele PSD a rămas consilier și votant al proiectelor primarului, până se va soluționa procesul în care a atacat decizia de excludere din partid. Și cu o strategie avocățească bună, procesul ar putea dura foarte mult, spe maxima bucurie a primarului care urăște PSD-ul, dar îi iubește pe unii PSD-iști.

Între timp, s-au terminat două dintre procesele relevante în această speță. În primul rând, acțiunea inițiată de prefect a fost admisă definitiv în justiție. Instanța a anulat HCL-ul prin care fusese ales Paraschiv în funcția de viceprimar, în 6 noiembrie 2020. Pe de altă parte, o altă instanță a anulat pe fond alegerea Dumitrei Stan ca viceprimar, de la sfârșitul anului trecut, opinând că postul nu era vacant și că procedura legală a fost călcată în picioare. Ca să întoarcă situația, pe 10 septembrie anul curent, viceprimărița aleasă ilegal și-a dat demisia. Din scurt a fost organizată o nouă procedură, pe 14 septembrie 2021, Dumitra Stan fiind realeasă, un pic mai legal decât data trecută. Nici acum nu a existat un aviz al comisiei juridice, însă proiectul a fost avizat de comisia socială. PSD-iștii au decis să nu participe la vot. Cu toate acestea, doi dintre ei au participat la procedură. Este vorba în primul rând de Marian Paștea, a cărui poveste am spus-o mai sus, și de profesorul Alexandru Bujeniță, abia instalat în funcția de consilier local. 

Noutatea absolută este aceea că, pe 15 septembrie 2021, adică la o zi după ședință, Bujeniță a fost exclus din PSD Hârșova. O zi mai târziu, decizia locală a fost confirmată de organizația județeană a partidului său. Desigur, urmează proceduri statutare de comunicare și contestare. Dar opinăm de pe acum că și Bujeniță va rămâne o lungă perioadă membru în autoritatea deliberativă locală fără a mai fi membru al partidului care a câștigat locul, la fel ca Marian Paștea. Și tot ca Paștea, probabil va vota inițiativele primarului. Un început în acest sens a avut loc chiar astăzi, când CL Hârșova a ținut o ședință extraordinară, iar cei doi excluși din PSD au votat o rectificare de buget și scumpirea unor proiecte de investiție, alături de liberali. Nu discutăm aici dacă inițiativele primarului au fost corecte sau nu. Însă, în mod cert, talentul său de a racola opozanți sare în ochi. 

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Cîțu promite că facturile la energie și gaze vor fi compensate de la 1 noiembrie

Publicat

la data de

Scris de

Premierul Florin Cîțu a declarat, astăzi, că vor fi compensate facturile la energie şi gaze de la 1 noiembrie, atât pentru consumatorul casnic, cât şi pentru cel non-casnic, deoarece trebuie avute în vedere şi IMM-urile şi companiile mici.

„În acest moment, vreau să mă asigur că ceea ce facem pe partea de compensare o să fie rapid, simplu şi să nu implice foarte mult consumatorul. Şi aici vreau să fie foarte clar, vorbesc de consumatorul casnic şi noncasnic, pentru că e vorba şi de IMM-uri şi de companii mici care nu au aceeaşi putere de negociere ca o companie mare. Deci, vorbim şi de consumatorul casnic şi de consumatorul noncasnic. Soluţiile vor fi pentru ambele categorii şi vom avea această soluţie cât mai curând, ca să intre în vigoare de la 1 noiembrie”, a explicat Cîţu, la dezbaterea online “Plafonare versus compensare” organizată de DC News.

Cîțu a evidenţiat importanţa găsirii de soluţii atât pentru consumatorul casnic, cât şi noncasnic.

“Compensarea merge înainte, 1 noiembrie – 31 mai, nu mai e niciun fel de discuţie aici. Aş vrea ca românii să fie ok. Nu pot să fie foarte liniştiţi, e o situaţie excepţională în toată Europa, dar vreau să se asigure că nu vor fi lăsaţi de izbelişte în această iarnă, că avem aceste soluţii pentru ei şi aici vorbesc, repet, de consumatorul casnic şi non-casnic. Să fie clar, pentru că dacă nu ne gândim la consumatorul non-casnic putem să avem efecte perverse sau distorsionări la care nu te aştepţi. Foarte simplu, dacă nu ne ocupăm de consumatorul non-casnic, vom vedea că preţurile la produse or să crească foarte mult, o inflaţie foarte mare şi, după aceea, apare acea problemă cu preţuri, dobânzi etc. şi nu vreau să ajungem acolo. De aceea, ne ocupăm şi de compensarea pentru consumatorul non-casnic”, a completat Cîţu.

Sursa: agerpres.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: