Conecteaza-te cu noi

Actual

Deși conducea băut, a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge la Spital și s-a ales cu dosar penal

Published

on

 

Atât cât ne pricepem, putem constata că viața polițiștilor este cât se poate de grea. Spre exemplu, cei de la Rutieră și de la secțiile de poliție rurală sunt zi și noapte sunt pe stradă, indiferent de vremea de afară, și au de rezolvat o multitudine de probleme, începând cu șoferi care conduc beți și terminând cu accidente rutiere grave, cu morți și răniți. Nu ne vom  referi nici la salariile polițiștilor, nici la alte lucruri despre care mulți cititori ar putea scrie câte ceva. Azi ne vom referi la un accident care a avut loc sâmbătă seara, aproape de miezul nopții, în Constanța. Polițiștii secției 1 Rurale au oprit o mașină la control, condusă de F.L., în vârstă de 39 de ani, din Murfatlar. Cum șoferul mirosea bine a băutură, polițiștii i-au pus fiola și au constatat că omul avea o alcoolemie de peste 0,4 g/l sânge. Cum acest lucru înseamnă deja comiterea unei infracțiuni rutiere, l-au dus pe bărbat la Spitalul Constanța pentru a i se  recolta probe biologice de sânge în scopul stabilirii cu exactitate a alcoolemiei cu care condusese. Însă aici, șoferul a refuzat să i se ia sânge. Așa că s-a ales cu dosar penal și, în funcție de concluziile la care vor ajunge cei care au întocmit documentele legale, nu este exclus să apară repercusiuni serioase.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions