Conecteaza-te cu noi

Societate

Despre răspunderea penală a minorilor! Discuție între polițiști și elevii constănțeni

Published

on

La data de 15 octombrie a.c., poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalității au desfășurat activități specifice în cadrul Programului de prevenire a ,,Delincvenței juvenile și victimizării minorilor”, ocazie cu care  s-au deplasat la Liceul ,,Emil Palade” din Constanța, unde au inițiat o discuție interactivă cu elevii claselor a XI-a și a XII-a,  legată de răspunderea penală a minorilor.

Pornind de la ideea că pregătirea juridică are o importanță deosebită în rândul adolescenților, lucrătorii de poliție au prezentat elevilor noțiuni juridice de bază pe care fiecare tânăr trebuie să le cunoască, astfel încât actele, faptele și dezideratele acestuia să nu contravină cu legea penală.

Pe lângă tema principală, polițiștii au dezbătut împreună cu elevii aspecte legate de prevenirea manifestărilor violente în rândul adolescenților, conștientizarea fenomenului de bullying și metode de protecție împotriva lui, precum și aspecte legate de traficul de persoane.

Echipa a fost completată cu specialiști din cadrul Agențeii Naționale Împotriva Traficului de Persoane Constanța.

Advertisement

Activitățile se subscriu Campaniei de prevenire a violenței ,,Refuz să devin o victimă” și Proiectului educațional ,,Ia atitudine, împotriva pentru siguranța ta”.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions