Connect with us

Exclusiv

DEZVĂLUIRI LA 105 ANI DE LA SCUFUNDAREA PACHEBOTULUI „TITANIC” – Radiotelegrafistul a greşit semnalul de sinistru

Dragoş Ionescu

Publicat

la data de

“În zorii zilei de 15 aprilie 1912 radiotelegrafistul şef de pe marele transatlantic TITANIC – când a început să se scufunde – transmitea disperat semnalul de pericol CQD şi semnalul de avarie MGY. Radiotelegrafistul secund l-a sfătuit să transmită noul semnal internaţional S.O.S.” – Cdt. Mircea Ionescu.

Autorul acestor rânduri s-a stins din viaţă în anul 1987, la Constanţa, după 43 de ani în slujba Marinei Române. Este vorba de comandantul remorcherului maritim militar, nava salvator RM „101”. Specializat în salvarea vieţii pe mare, bătrânul matelot şi-a petrecut existenţa mai mult pe apă decât pe uscat. Numărul însemnat al navelor şi echipajelor pe care le-a salvat în lunga sa carieră i-a adus, nu de puţine ori, medalii şi distincţii din partea conducerii statului român. Se spune că n-a lăsat niciodată o navă în primejdie fără să intervină, iar salvările sale au atins adesea limita imposibilului. Probabil cea mai cunoscută rămâne salvarea cargo-ului elen „EVANGELIA”, dar nu din cauza dificultăţii, ci mai de grabă din pricina mediatizării epavei, devenită simbol al staţiunii Costineşti.

În clipele de răgaz, comandantul Mircea Ionescu se retrăgea la biroul din cabină unde-şi aşternea, într-un caiet cu foaie velină, mai toate gândurile. Fiind un cutezător om al apelor, însemnările sale sunt toate despre marinărie şi istoria acestei nobile meserii. Rătăcite prin biblioteca familiei, memoriile sale au supravieţuit timpului, iar azi, pentru prima dată după mai bine de 50 de ani, avem ocazia să le publicăm.

S.O.S. ŞI „TREI MINUTE DE TĂCERE”

La 59 de ani de la sinistrul navei TITANIC, comandantul Mircea Ionescu notează în jurnalul personal câteva observaţii deosebit de interesante cu privire la modul în care au acţionat, în noaptea de 12 Aprilie 1912, membrii echipajului de pe celebrul pachebot. Specializat la rândul său în salvarea vieţii pe mare şi dezeşuare, atenţia-i pică asupra felului în care ofiţerii de radio-transmisiuni ai TITANICULUI au semnalat starea de dificultate în căutarea de ajutor.

RMS TITATIC – WHITE STAR LINE

Din analiza succesiunii transmisiunilor MORSE se constată cel puţin o greşeală făcută de telegrafistului şef, probabil din cauza stării de panică în care se găsea întregul echipaj al TITANICULUI în acele clipe de groază. Dar să-l lăsăm pe comandantul Mircea Ionescu să ne povestească ce s-a întâmplat de fapt pe TITANIC şi unde anume s-a greşit:

“Mulţi consideră că semnalul radio S.O.S. provine de la cuvintele din Limba Engleză SAVE OUR SOULS, adică SALVAŢI SUFLETELE NOASTRE. Şi totuşi acest lucru nu este exact. Adevărata istorie a semnalului S.O.S. este următoarea: La începutul secolului XX, societatea „MARCONI” – care avea monopolul asupra staţiilor de radiotelegrafie instalate pe navele maritime engleze şi taliene – a stabilit că toate aceste nave sunt obligate să folosească ca semnal de pericol pe mare „CQD”, adică apelul general „CQ” urmat de prima literă a cuvântului DANGER.”

Fondată în 1897, numită iniţial The Wireless Telegraph & Signal Company” societatea privată a inventatorului italian Guglielmo Marconi este prima din lume care a implementat comunicaţiile fără fir pe distanţe lungi precum şi transmisiile media. Redenumită în anul 1900 „MARCONI’S Wireless Telegraph Co” Ltd., London, această companie a rezistat, în diverse forme de organizare, celor două Războaie Mondiale, devenind în etapa 1999-2006, prin asocierea cu „British Aerospace” Plc., (BAE), parte a grupului „BAE Systems.” . În anul 2006, rămăşiţele acestei societăţi au fost achiziţionate de suedezii de la „Ericsson.”

Inventatorul italian Guglielmo Marconi

Dacă până la apariţia comunicaţiilor fără fir, orice ambarcaţiune desprinsă de ţărm era pe cont propriu, la începutul secolului XX aproape toate navele britanice şi italiene fuseseră dotate cu echipament MARCONI instalat într-o cameră special amenajată. Aparatura MARCONI era montată la bord doar de către angajaţii companiei „The Marconi International Marine Communication Company” Ltd. Aceştia sunt de fapt şi primii ofiţeri radiotelegrafişti, cunoscuţi atunci ca operatori Marconi”.

3 NOIEMBRIE 1906: NAŞTEREA S.O.S.

“La conferinţa internaţională de radiotelegrafie care a avut loc la Berlin în 1906, la care au participat 28 de state, printre punctele discutate a fost şi acela referitor la stabilirea unui semnal unic internaţional pentru pericol pe mare. Cu această ocazie, compania MARCONI a propus aprobarea semnalului „CQD”. Cei prezenţi au respins această propunere deoarece „CQD” era uşor de confundat cu apelul „CQ-“. Reprezentantul unei firme germane a propus semnalul „SOE” (. . . _ _ _ . . .) dar şi acesta a fost respins întrucât litera „E”, care în telegrafie se transmitea printr-un punct, în cazul unei recepţii slabe era greu de folosit şi înţeles. Atunci unii dintre delegați au propus ca litera „E” să fie înlocuită cu litera „S” pentru a obţine un semnal ritmic şi uşor de înţeles. Aşa s-a născut celebrul SOS (. . . _  _ _ . . .).

Conferinţa internaţională de radiotelegrafie de la Berlin, 1906

Această propunere a fost aprobată prin Convenţia Internaţională de Radiotelegrafie de la Berlin din 1906, ratificată de toate cele 28 de ţări participante printre care şi România. Delegaţii au semnat în ziua de 3 noiembrie 1906 un punct prin care recunoşteau semnalul SOS ca semnal unic internaţional de pericol pe mare. Marinarii din diferite state au început să explice ulterior că literele semnalului SOS ar proveni de la cuvintele din limba Engleză „SAVE OUR SHIP” (salvaţi nava noastră), „SEND OUR SUCCOUR” (trimiteţi-ne sprijin), „SINK OR SWIM” (trăim sau murim, ori-ori), „SAVE OUR SOULS” (salvaţi-ne sufletele), în limba rusă „SPASITE OT SMERTI” (salvaţi-ne de la moarte).

Cdt. MIRCEA IONESCU: „TITANIC AVEA O ŞANSĂ: RADIOTELEGRAFISTUL”

 „Dar, şi după semnarea documentului de adoptare pe plan internaţional a semnalului telegrafic S.O.S., unii radiotelegrafişti au mai continuat să folosească pentru câţiva ani vechiul semnal „CQD”

Jack Phillips – Operator MARCONI RMS TITANIC

Şi astfel, în zorii zilei de 15 aprilie 1912 radiotelegrafistul şef de pe marele transatlantic TITANIC – când a început să se scufunde – transmitea disperat semnalul de pericol CQD şi semnalul de avarie MGY. Radiotelegrafistul secund l-a sfătuit să transmită noul semnal internaţional SOS. Din acel moment, radiotelegrafistul şef a început să transmită SOS şi imediat mai multe nave au plecat în ajutorul TITANICULUI.”

SCUFUNDAREA TITANICULUI – PANICĂ LA BORD

Pe data de 2 aprilie 1912, atunci când TITANICUL a părăsit docurile Harland and Wolff” din Belfast, la bord se aflau deja cei doi radiotelegrafişti (operatori Marconi), şeful transmisiunilor Jack Phillips în vârstă de 25 de ani şi secundul său Harold Bride de 22 de ani. În noaptea fatidică de 14 aprilie 1912, atunci când TITANICUL se afla în Atlanticul de Nord, cei doi radiotelegrafişti transmiteau de zor către ţărm diverse mesaje private ale pasagerilor ambarcaţi la Clasa I. În acelaşi timp, mai multe nave transmiteau către TITANIC avertismente cu privire la existenţa unui câmp de gheaţă flotantă care se deplasa dinspre Groenlanda spre Sud, purtat de Curentul Labrador. Cel puţin un mesaj cu privire la existenţa gheţarilor a fost recepţionat de radiotelegrafistul Jack Phillips şi trimis în scris la punte. Ca reacţie la acest avertisment, comandantul a întărit „cartul de veghe” şi a decis schimbarea cursului spre Sud, fără să reducă însă şi viteza navei – la momentul respectiv TITANICUL înainta spre câmpul de gheţari cu 22 de noduri (22 mile marine pe oră).

RMS TITANIC

Echipajul a zărit muntele de gheaţă foarte târziu, la doar câteva sute de metri distanţă de prova navei pe direcţia de mers, moment în care secundul Will Murdoch, aflat la comandă, a ordonat timonierului hard-a-starboard”şi stop engine, full astern”. Ofiţerul a încercat practic, în ultima clipă, o manevră de evitare, apreciată de el ca singura posibilă în circumstanţele date. În mod evident ofiţerul a acţionat în grabă. Au existat voci care să susţină că motorul nu trebuia oprit, pentru că, prin legile hidrodinamicii, când motoarele TITANICULUI au fost oprite, efectul cârmei a scăzut şi implicit rata manevrei de întoarcere.

TITANIC – manevra de ocolire – Hard-a-Starboard si Full-Astern

Din scenariile dezbătute ulterior s-a ajuns la concluzia că TITANICUL trebuia să reducă viteza şi să abordeze gheţarul direct cu prova, situaţie în care daunele ar fi fost cu mult mai mici.

La orele 11:40pm pachebotul TITANIC a lovit un aisberg, impact din care a rezultat o tăietură în carenă la tribord, de la prova către pupa, pe o lungime de 100 metri liniari din cei aproape 300 ai navei. De pe punte nu se observa mare lucru, în schimb, sub linia de plutire o cornişă a gheţarului secţionase longitudinal bordajul din oţel precum o lamă. Mărginită de chila navei şi linia de plutire, carena este considerată partea cea mai importantă a cocii, deoarece prin contactul cu apa se opune presiunii ei, făcând ca nava să plutească. Cu siguranţă coliziunea a fost resimţită mult mai dur faţă de cum apare prezentată în fimul lui James Cameron. La scurt timp după impact, comandatul s-a văzut obligat să ordone abandonarea navei.

RMS TITANIC la momentul coliziunii

În aceste împrejurări, radiotelegrafistul şef a primit dispoziţie să transmită apelul de sinistru, poziţia navei, să solicite asistenţă şi să anunţe că TITANICUL se scufundă de prova.”

TITANICUL a folosit „CQD” în loc de „SOS”

Arhivele companiei de transmisiuni MARCONI stau mărturie şi azi pentru modul în care radiotelegrafistul Jack Phillips a acţionat în timp ce nava se scufunda. Primul mesaj de urgenţă transmis a fostCQD require assistance position 41.46 n 50.14 w struck iceberg Titanic” urmat de CQD Position 41.46 N 50.14 W require assistance struck iceberg”. După recepţionarea mesajului de pericol iminent, comandantul pasagerului englez „RMS VIRGINIAN” a retransmis în eterul Atlanticului mesajul Titanic struck berg wants assistance urgently ship sinking passengers in boats has position Lat 41.46 Long 50.14.”

Mesajul de ajutor trimis de pe TITANIC prin intermediul staţiei MARCONI

După cum se poate observa, cel puţin în prima etapă, radiotelegrafistul Jack Phillips a omis să utilizeze noul semnal SOS stabilit prin Convenţia Internaţională de la Berlin din 1906. În arhivele MARCONI nu există nici o dovadă de transmitere a SOS-ului în respectiva noapte, dar totuşi radiotelegrafistul secund Harold Bride, care a supravieţuit, a depus mărturie că semnalele „CQD” şi „SOS” au fost utilizate în mod alternativ.

Momentul scufundării TITANICULUI

 „De atunci semnalul SOS a devenit singurul semnal internaţional folosit în cazul avariilor pe mare. În anii care au urmat s-au consemnat anumite situaţii în care semnalul SOS n-a putut fi recepţionat din cauza paraziţilor sau din cauza altor staţii mai puternice care emiteau în zonă.”

Grafic cu navele care au recepţionat semnalul de pericol de la TITANIC

În acele clipe tragice, aşa cum ne prezintă şi schiţa preluată dintr-un ziar american al vremii, mai multe nave au recepţionat în liniştea nopţii mesajele disperate al TITANICULUI: cargoul englez „SS CALIFORNIAN”, pasagerul „SS PRINZ FRIEDRICH WILHELM” şi nava militară „SMS PRINZ ADALBERT” ambele sub pavilion german, navele transatlantic sub pavilion englez „RMS VIRGINIAN”, „RMS OLYMPIC”, „SS PARISIAN”, „RMS BALTIC”, „RMS MAURETANIA” „RMS VIRGINIAN” şi nu în ultimul rând „RMS CARPATHIA” care a şi ajuns prima la locul sinistrului.

„CARPATHIA” GUVERNATĂ DE „MÂNA LUI DUMNEZEU”

Pe calea undelor, la peste 58 de mile marine, radiotelegrafistul Harold Cottam, aflat la bordul transatlanticul „RMS CARPATHIA” a recepţionat în clar „semnalele de primejdie” venite de la TITANIC. Surprins de vestea incredibilă şi neaşteptată, comandantul CARPATHIA, Sir Arthur Henry Rostron, a decis pe loc să-şi întoarcă nava şi să plece în ajutorul muribunzilor. Acest comandant şi-a asumat un risc enorm atunci când, în puterea nopţii, a ordonat marşul de salvare cu toată viteza înainte, pe un traseu care traversa acelaşi câmp de aisberg-uri ca şi TITANICUL. Din dorinţa enormă de a-i salva, Sir Arthur Henry Rostron a demonstrat lumii întregi că marinăria este artă.

RMS CARPATHIA

Proiectată pentru o viteză maximă de 14 noduri, CARPATHIA şi-a croit drum printre sloiurile de gheaţă cu până la 17,5 noduri marine. Cu motoarele turate peste capacitatea proiectată, în această cursă nebună de salvare, Sir Arthur Henry a efectuat pe traseu 7 manevre de evitare a unor munţi de gheaţă la fel de mari ca acela care găurise corpul TITANICULUI. În ciuda eforturilor sale nemărginite, CARPATHIA a ajuns la locul sinistrului la aproape 2 ore după scufundarea TITANICULUI, fiind demarate pe loc manevrele de salvare a naufragiaţilor.

Pentru acţiunea deosebită şi modul în care a coordonat salvarea, comandatul Sir Arthur Henry a primit Medalia de Aur a Congresului American, cea mai mare distincţie pentru civili acordată de Statele Unite. Întrebat cum a reuşit să ajungă atât de repede la locul sinistrului, ocolind sloiurile plutitoare, comandantul Sir Arthur Henry a explicat cu modestie: „Cel mai probabil o altă mână a condus nava”

„SS CALIFORNIAN” A INTRAT ÎN ISTORIE PE UŞA DIN SPATE

Ancheta Senatului Statelor Unite avea să stabilească ulterior că, în noapte cu pricina, în zona sinistrului se mai aflase o navă, mult mai aproape decât CARPATHIA. Este vorba de cargo-ul „SS CALIFORNIAN” poziţionat, cel mai probabil, la 10 mile Nord de locul în care s-a scufundat TITANICUL. În ciuda faptului că radiotelegrafistul şef de pe TITANIC, Jack Phillips, a transmis în continuu timp de 2 ore mesaje disperate prin care solicita ajutor de urgenţă, cei de pe „SS CALIFORNIAN” n-au recepţionat şi n-au intervenit. Din cauza sloiurilor plutitoare greu de observat şi de evitat, comandantul navei engleze „SS CALIFORNIAN” ordonase echipajului, cu puţin înainte de orele 11pm, ca nava să staţioneze până la ridicarea soarelui. În aceste împrejurări, pe timpul nopţii, radiotelegrafistul de pe „SS CALIFORNIAN” executa programul de odihnă şi n-a ascultat transmisiunile. Dacă „SS CALIFORNIAN” ar fi răspuns primelor semnale ale TITANICULUI, dimensiunea tragediei s-ar fi micşorat considerabil, iar cei mai mulţi dintre pasageri şi membrii echipajului ar fi fost salvaţi.

 „TITANIC” ŞI CELE „TREI MINUTE DE TĂCERE”

„În legătură cu această situaţie, la conferinţa internaţională de radiotelegrafie din anul 1927 s-a stabilit o frecvenţă unică internaţională pentru transmiterea semnalului SOS, frecvenţa de 530 Khz, iar pentru asigurarea recepţiei pe această frecvenţă toate transmisiile care nu sunt semnale de avarii au fost interzise pe banda de 485 – 515 Khz.  Tot la conferinţa din 1927 s-au stabilit şi aşa numitele „minute de tăcere” şi anume de la minutul 15 la 18 şi de la minutul 45 la 48, ale fiecărei ore, în care timp sunt interzise orice transmisii în frecvenţele radio-maritime, cu excepţia celor de avarie, pericol şi urgenţă. Aceste minute sunt destinate pentru ascultarea pe frecvenţa internaţională a semnalelor de avarii şi pericol iminent.”

RMS TITANIC – 3 MINUTE DE LINIŞTE

Ironia sorţii a făcut, poate, ca nava despre care s-a spus că nu se poate scufunda să fie şi prima din istorie care să utilizeze noul cod de pericol SOS. Doar 705 persoane din cele 2227 ambarcate pe TITANIC au supravieţuit sinistrului. La 2 ore şi 40 de minute după coliziune, nava s-a rupt în două şi s-a scufundat.

CONCLUZIE SAU „PRIMA LEGE A SALVĂRII PE MARE”

În final, comandantul român Mircea Ionescu mai oferă câteva sfaturi muritorilor care aleg să îmbrăţişeze marea şi capriciile ei:

„Prima lege a salvării este să te debarasezi de orice povară. Nu există fiară care să-şi sfâşie prada cu mai mare cruzime decât marea. Apa ei este plină de gheare. Vântul muşcă, talazul devorează, valul este un bot. În cazul Oceanului acesta loveşte ca şi leul. Sfâşiere şi strivire…”.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

(VIDEO) Simfonia picamerelor! În Năvodari, turismul se face între bormașini, macarale și zbierături de muncitori

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Turismul de pe litoralul românesc a cunoscut o adevărată expansiune. În ultimii 15 ani, investițiile pe litoral, în special în partea de nord, au explodat, astfel încât niciun centimetru de pământ nu a fost lăsat neexploatat. În articolul de azi nu ne vom referi la legalitatea sau ilegalitatea construcțiilor de pe litoral, ci la un alt aspect pe care aproape toate instituțiile statului îl ignoră. Ne vom referi la faptul că, în goana de a construi cât mai repede, unii dintre investitori au trecut peste lege și ridică imobile în plin sezon estival printre turiști, care sunt nevoiți „să se odihnească“ între zgomote de picamere, bormașini și tot felul de scule de construcții. O astfel de situație ne-a fost adusă la cunoștință de administratorul unui hotel de pe litoral, situat la limita dintre stațiunea Mamaia și orașul Năvodari. Investitorul ne spune că în jurul hotelului său sunt în lucru cinci șantiere, care și-au continuat activitatea după începerea sezonului estival. Asta face ca turiștii, care vin, teoretic, să se odihnească, să dea bir cu fugiții.

„Mă numesc Valentin-Florin Mihai și administrez unitatea de cazare „911mamaia“ din str. Lotus, nr 9, Năvodari, unitate clasificată cu certificatul de clasificare nr 31628 din 23.04.2019. Am sesizat din 30 mai 2019 Ministerul Turismului, Inspectoratul de Stat în Construcții și Direcția de Sănătate Publică Constanta cu privire la faptul că în jurul locației mele sunt 5 șantiere în lucru, care nu și-au încetat activitatea în perioada 15 mai – 15 septembrie, conform Legii n.r. 597/2001 actualizată (obligă închiderea șantierelor pe perioada 15 mai – 15 septembrie, dacă este afectată activitatea turistică), DEȘI ESTE EVIDENT CĂ AFECTEAZĂ ACTIVITATEA TURISTICĂ PRIN GĂLĂGIE ȘI PRAF…neavând plase pe fațade!“, a spus administratorul hotelului „911mamaia“.

Plimbat de la o instituție la alta

Deși zgomotele produse de construcțiile din zonă îi alungă turiștii, administratorul hotelului „911mamaia“, spune că nicio instituție nu s-a implicat în acest caz. Ba, mai mult, Valentin-Florin Mihai a fost plimbat de la o instituție la alta.

„Am făcut în 30 mai sesizări la Ministerul Turismului, ISC, Primăria Năvodari, Poliția Locală Năvodari. A venit [cineva – n.r.] de la Poliție și a spus că nu poate da amendă pentru că nu au cu ce măsura poluarea fonică… decibelii! Cei de la ISC m-au contactat a treia zi și m-au chemat la sediu, unde mi s-a explicat că Legea 597/2001, actualizată, a fost modificată de câteva ori în interesul celor de la putere, astfel luând ISC-ului posibilitatea să oprească șantierele pe perioada 15 mai – 15 sept, pentru că au trecut în lege și faptul că șantierele afalte în derulare nu se opresc. Cu toate acestea, în ultima parte a legii scrie că se opresc șantierele care „aduc atingere activitatii turistice“… ceea ce este foarte clar că fac aceste 5 șantiere din jurul hotelului Opera, White Tower, 911mamaia și Stavros. ISC nu are abilitatea să confirme că afectează activitatea turistică… ISC-ul verificând etapele construcțiilor și autorizațiile.

Conform adresei, ISC m-a trimis către Ministerul Turismului, Garda de mediu și Direcția de Sănătate Publică Constanța. După o săptămână, Ministerul Turismului răspunde și mă trimite la ISC, Primăria Năvodari, Poliția Locală. Direcția de Sănătate Publică mă trimite la Ministerul Turismului, Poliția Locală și Primărie. ISC a răspuns că nu are în atribuție să stabilească dacă afectează activitatea turistică și m-au trimis la Ministerul Turismului și Garda de Mediu, aceasta din urmă nu a răspuns nici până azi din 30.05.2019“, reclamă administratorul hotelului „911mamaia“.

Valentin-Florin Mihai întreabă pe această cale cine altcineva în afară de Ministerul Turismului poate constata faptul că, din cauza zgomotelor produse de construcții, turismul este afectat?

„ISC -ul închide șantierele dacă primește această precizare că este afectată activitatea turistică a unităților de cazare situate la câțiva metri de construcții. Până una alta, din cauza neprofesionalismului și birocrației, instituțiile mă trimit de la una la alt, iar turiștii își cer banii înapoi și pleacă cu un gust amar, fără speranța să revină, desi eu le ofer în unitatea mea de cazare tot confortul. Dar sunt treziți de luni până sâmbătă, inclusiv, la 7.30 de picamere, bormașini și macarale…cife….și zbierături ale muncitorilor! De praf nu mai zic. Investițiile imense făcute în turism riscă să fie pierdute din cauza legilor nerespectate (597/2001). Sper să fie cineva capabil să pună în aplicare Legea 597/2001!“, mai spune Valentin-Florin Mihai.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Ginerele primarului PSD-ist din Agigea a cumpărat 10% din Golful Pescarilor cu 100 de lei

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Cătălin Nuțoaia Cîrjaliu, ginerele primarului PSD-ist din Agigea, Cristian Maricel Cârjaliu, a dobândit 10% dintr-un business de 1,5 milioane de euro pe an cu o investiție de 100 de lei. Nuțoaia-Cîrjaliu a fost cooptat în SC Golful Pescarilor SRL, în septembrie 2018. Acesta a intrat în firma care deține cunoscutul restaurant pescăresc din vecinătatea plajei Agigea printr-o înțelegere a asociaților. Anterior, firma era deținută de Dumitru Stanciu din Agigea, care avea 50% din părțile sociale, și de oamenii de afaceri constănțeni Petre Daniel Popa și Mihai Cristian Lupoiu, care dețineau câte 25% din părțile sociale. Practic, business-ul se împărțea între Stanciu și cei doi constănțeni. Toți trei dețineau și calitatea de administratori. În septembrie 2018, aceștia au decis să-l coopteze în societate pe ginerele primarului din Agigea. Cooptarea a fost urmată de o majorare a capitalului social cu 480 de lei. Jumătate din acest aport financiar a fost adus de Popa și Lupoiu, care astfel și-au păstrat 50% din business. În schimb, Dumitru Stanciu a adus un aport mai mic, cedând practic 10% din firmă către ginerele lui Cîrjaliu, care a dobândit calitatea de asociat cu o investiție de 100 de lei. Stanciu a fost revocat și din funcția de administrator al societății, în locul său fiind numit noul asociat, Cătălin Nuțoaia Cîrjaliu. În anul 2018, Golful Pescarilor SRL a derulat afaceri de 6.897.126 de lei.

Întrebarea care se pune în mod firesc este: de ce ar ceda cineva 10% dintr-un business de 1,5 milioane de euro pe an, fără niciun beneficiu? În opinia noastră, permutările de mai sus trădează fapte de corupție ale primarului din Agigea. Am relatat pe larg în Ordinea.Ro că, la inițiativa lui Cristian Maricel Cîrjaliu, terenurile din zona Cherhanalei Agigea au fost inventariate fraudulos în domeniul privat al comunei Agigea, în anul 2012. Anterior, Primăria adeverise că terenurile în cauză sunt în proprietatea societății piscicole Sarda Fish SRL, aparținând familiei antreprenorului local Matei Datcu. După ce s-a înstăpânit prin simplă inventariere pe terenurile din zona piscicolă, Primăria Agigea a vândut un lot de 1700 mp către Golful Pescarilor SRL. Tranzacția a fost încheiată în anul 2014, fără aprobarea Consiliului Local Agigea. Societatea Golful Pescarilor SRL era deținută atunci de Dumitru Stanciu, care era asociat unic și administrator. La scurt timp, Stanciu a cedat jumătate din firmă către afaceriștii Popa și Lupoiu. Mai departe, Primăria Agigea și-a dat întregul concurs ca firma să prospere. Societățile concurente, Sarda Fish SRL și Pescăria lui Matei SRL, au fost amendate în cascadă, intimidate și denigrate de primarul Cîrjaliu. Inclusiv turiștii care parcau mașinile pe domeniul public pentru a merge la restaurantul Pescăria lui Matei au fost amendați de administrația Cîrjaliu, în anii trecuți. Atitudinea arbitrară continuă și la momentul de față.

 

Deși joacă formal un rol de justițiar, Cîrjaliu este animat, de fapt, de un interes de trib. Astfel, Dumitru Stanciu este chiar finul fratelui său, Bogdan Cîrjaliu. După toate indiciile, Stanciu este un simplu interpus al familiei Cîrjaliu. În 2017 și 2018, Stanciu nu a obținut niciun beneficiu de la Golful Pescarilor. Niciun leu. Nimic. Informația este furnizată chiar de soția sa, care este o simplă angajată a Primăriei Agigea și care a depus, în această calitate, declarații de avere, ca orice funcționar public.

Din aceste documente, reiese că Dumitru Stanciu a dus acasă, în cei doi ani, doar salariile pe care le câștigă de la societatea Mytkar Service SRL Agigea, în care deține și calitatea de asociat unic. Vorbim aici de o firmă modestă, care se ocupă de reparația autovehiculelor. Societatea are doi angajați, din care unul este chiar patronul. Însă chiar și în această afacere modestă, se văd legăturile dintre Mitică Stanciu și nașul său, Bogdan Cîrjaliu, fratele primarului din Agigea. Potrivit portalului Confidas.Ro, Mytkar Service are sediul social în Agigea, pe strada Zmeurei nr. 27. Tot pe strada Zmeurei nr. 27, lotul 2, funcționează și SC Artplast Service SRL, o agenție imobiliară deținută chiar de Bogdan Cîrjaliu și de soția acestuia. În sfârșit, Mytkar Service, firma lui Stanciu, răspunde la același număr de telefon ca și firma de pază și protecție Scan SRL, aparținând, de asemenea, lui Bogdan Cîrjaliu și soției acestuia. Pe vremuri, firma Scan SRL i-a aparținut chiar primarului Maricel.  Așa cum spuneam, după toate aparențele, Mitică Stanciu este un simplu interpus al familiei Cîrjaliu în afacerea Golful Pescarilor. Ceea ce explică lejeritatea cu care acesta a cedat, fără beneficii, 10% din business către ginerele primarului din Agigea. Aceleași raporturi consemnate mai sus explică și situația oarecum fabuloasă, prin care un tânăr a cumpărat 10 procente dintr-o afacere de 1,5 milioane de euro pe an, cu o investiție de doar 100 de lei.  

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Cât de vinovați sunt prefecții de Constanța pentru daunele din retrocedarea carierei Sibioara

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

În urmă cu trei zile, publicația noastră informa opinia publică despre o decizie a Tribunalului Constanța, prin care Prefectura și Primăria Lumina au fost obligate să achite în solidar daune materiale și morale de aproximativ 140.000 de euro către beneficiarii retrocedării abuzive a carierei Sibioara. Am arătat în articolul nostru că Legea 1/2000 interzice retrocedarea carierelor. Cu toate acestea, în anul 2008, avocatul Ionel Hașotti a obținut retrocedarea unei părți din cariera Sibioara în favoarea unor clienți de-ai săi, după ce a mințit instanța că ”nu există dovadă că există o carieră de piatră” pe terenul revendicat. Beneficiarii acestei soluții controversate au fost puși în posesia terenului minier abia în anul 2016. Daunele obținute săptămâna trecută reprezintă o reparație pentru lipsa de folosință.  

În articolul de față, vă spunem totul despre cei 8 ani de întârziere. Cum  au jucat prefecții care s-au succedat în funcție și care este responsabilitatea lor față de aceste daune. În primul rând, trebuie să știți că societatea Somaco Construct SRL, care exploata legal cariera de la Sibioara, cu licență minieră și investiții progresive cu o valoare actualizată de 20 de milioane de euro (incluzând aici și prețul plătit pentru părțile sociale, de 4 milioane de euro, în anul 2005), a aflat de retrocedare în 2009. Îndată, compania a deschis un proces de fond funciar la Judecătoria Constanța, împotriva clienților lui Hașotti și a comisiilor de fond funciar, locală și județeană, cerând să i se constate dreptul de proprietate și de folosință asupra carierei. Având toate dovezile din lume în favoarea sa, Somaco Construct a câștigat procesul pe fond, la Judecătorie, și apoi în recurs, la Tribunal, cu hotărâre irevocabilă pronunțată în anul 2011.

Tot în 2011, Comisia Județeană Constanța, condusă de prefectul de atunci, Claudiu Palaz, a adoptat hotărârea 266/2011  de respingere a propunerii de emitere a titlului de proprietate pentru clienții lui Hașotti. Chiar dacă prefectul Palaz ar fi vrut să emită acest titlu de proprietate, n-ar fi avut cum, fiind oprit de hotărârea judecătorească, mai nouă, a companiei miniere. De altfel, Hotărârea 266 a lui Palaz nu a fost atacată la instanță de clienții lui Ionel Hașotti.

În schimb, controversatul avocat a depus o contestație în anulare împotriva hotărârii irevocabile obținute de compania Somaco Construct. Instanța a emis citație, iar Somaco a trimis întâmpinare în noul proces. În mod bizar, la câteva zile după înregistrarea contestației în anulare, fișa litigiului a fost ștearsă de pe portalul instanței de judecată. A dispărut, pur și simplu. Concomitent, pe portal a fost afișat un recurs promovat de avocatul Ionel Hașotti împotriva hotărârii irevocabile, care fusese deja pronunțată în recurs și ca atare nu mai putea fi revocată. Cu toate acestea, un complet al Curții de Apel Constanța, condus de judecătoarea Vanghelița Tase, a revocat hotărârea irevocabilă și a decis ca dosarul să se întoarcă la Tribunal, într-un nou ciclu procesual. Vorbim aici de o situație juridică fără precedent, de o minune care echivalează, dacă vreți, cu minunea învierii din morți.

În noul ciclu procesual, dosarul a fost repartizat judecătoarelor Chirățica Enache și Cristina Ghernaja, de la tribunalul Constanța, care au întors cu totul soarta procesului, prin decizia civilă pronunțată pe 12 octombrie 2012. Cele două n-au vrut să țină cont de licența minieră și nici de raportul oficial întocmit de expertul Dănuț Diaconescu, respingând acțiunea Somaco, pe baza unei argumentații aiuritoare. Mai mult chiar, au obligat compania minieră să sisteze operațiunile de exploatare, să evacueze echipamentele și să demoleze clădirile de pe terenul retrocedat.

În primul rând, pe teren nu erau clădiri, dar instanța nu s-a mai împiedicat de acest moft. În al doilea rând, legea minelor nu prevedea retrocedarea drept cauză pentru sistarea operațiunilor miniere. Ar fi fost de noaptea minții să existe o astfel de prevedere. Legile nu se pot răfui între ele. Normal că dacă nu se putea retroceda cariera, nu se putea nici sista exploatarea acesteia din motiv de retrocedare. Sunt chestiuni de logică elementară. Dar și logica a fost un moft. Într-un alt proces, judecătoarea Cristina Ghernaja a admis că Arhiepiscopia Tomisului a dobândit o clădire în proprietate pentru că a sfințit-o cu apă cu busuioc. Logica frântă a judecătoarei i-a lăsat pe proprietari cu buza umflată. Aceeași logică frântă și-a spus cuvântul și în cazul carierei Sibioara.

Eugen Bola, numit prefect de guvernul din care făcea parte și ruda sa, Puiu Hașotti

După această experiență terifiantă, problema retrocedării a fost pasată în curtea prefecților. La sfârșitul anului 2012, pe când fratele avocatului Ionel Hașotti era ministru în Guvernul României, o rudă a celor doi a fost numită în funcția de prefect interimar al județului Constanța. L-am numit mai sus pe Eugen Bola. În anul 2013, acesta a revocat hotărârea 266 a lui Palaz, dar nu așa cum era legal, adică printr-o acțiune în instanță, ci printr-o nouă hotărâre, cu numărul 49/2013, care suprima hotărârea mai veche. O haiducie străvezie, de la care ruda avocatului nu s-a dat în lături! De altfel, înclinația acestuia spre abuz s-a văzut și într-o înregistrare audio publicată de ziarul nostru, în care Bola instiga subordonatele de la ITM să mușamalizeze un control (vezi AICI).

Luni de zile, mai apoi, Bola nu a emis titlul de proprietate, iar daunele s-au adunat strop cu strop, spre bucuria rubedeniei sale. I-a urmat în funcție Radu Volcinschi, un funcționar din anturajul lui Nicușor Constantinescu. Nici el nu a emis titlul de proprietate. Aici trebuie să spunem că hotărârea lui Bola, 49/2013, a fost atacată în contencios administrativ de Somaco Construct SRL, iar acest litigiu a fost gestionat în mare parte chiar de Radu Volcinsky, devenit prefect, la începutul anului 2014.

La un moment dat, Volcinsky (foto) a trimis la instanță un punct de vedere, în care declara solemn că hotărârea lui Bola ar fi fost adoptată tocmai pentru a se găsi o soluție prin care să se respecte și dreptul moștenitorilor, dar și prevederile articolului 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000, acela care interzice retrocedarea carierelor în exploatare. Prefectul a câștigat procesul în baza acestei declarații.

Evident că soluția de compromis nu s-a mai găsit niciodată, de vreme ce moștenitorii au cerut musai cariera pe care o retrocedaseră mințind că nu este carieră. În 2013, pentru a exercita presiuni asupra Prefecturii, aceștia au deschis și procesul de daune, cerând jumătate de milion de euro pentru lipsa de folosință a terenului minier. Prefectura s-a aflat într-o dilemă mortală: să aplice legea sau hotărârea judecătorească dată prin fraudă la lege?

 

După Volcinsky, a venit prefect Constantin Ion, zis Stiks, un alt funcționar din anturajul lui Nicușor Constantinescu. Nici el n-a găsit compromisul care să împace și capra și varza, adică și pe moștenitorii lui Hașotti, și pe operatorul minier. Timpul a curs tot în favoarea lui Hașotti, contabilizând daune materiale pentru clienții acestuia.

În anul 2016, prefectul momentului, Adrian Nicolaescu, a emis în sfârșit titlul de proprietate pentru clienții lui Ionel Hașotti. Însă nu după amplasamentul stabilit în hotărârea de retrocedare din 2008. Conturul amplasamentului a fost modificat substanțial, pentru a se corecta erorile hotărârii judecătorești din 2008, care acordase moștenitorilor și bucăți din proprietatea unor terți. De asemenea, din amplasamentul stabilit în 2008 au fost eliminate mai multe suprafețe cu funcțiunea de pășune, întrucât legea interzice și retrocedarea pășunilor. Pentru cealaltă interdicție legală, de retrocedare a carierelor, prefectul Nicolaescu n-a găsit soluții. Ca urmare, a inclus în titlul emis porțiunea de carieră  retrocedată ilegal, dar și drumurile de exploatare minieră, care de asemenea nu puteau fi retrocedate.

Pentru a se spăla pe mâini, Nicolaescu a deschis și un proces civil, în care a cerut constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis chiar de el, motivat de faptul că moștenitorii nu aveau nicio moștenire de retrocedat, dar mai ales motivat de faptul că licența minieră a firmei Somaco Construct era dovada supremă, incontestabilă, că terenul era oprit prin lege de la retrocedare. Despre conduita scandaloasă a altui fost prefect, Ioan Albu, care a condus la pierderea acestui proces, am scris AICI.

Claudiu Palaz și Adrian Nicolaescu

Revenim la Adrian Nicolaescu. În paralel cu acțiunea civilă descrisă mai sus, acesta a depus și o plângere penală la Parchet, împotriva fostului prefect Claudiu Palaz. El a susținut că singurul vinovat de daunele acumulate în favoarea clienților lui Hașotti ar fi fost Claudiu Palaz. Nicolaescu nu a suflat nicio vorbă despre faptul că hotărârea de retrocedare din 2008 s-a dat prin fraudă la lege. De asemenea, n-a spus un cuvânt de faptul că o parte din daune s-au acumulat în perioada 2012 – 2016, când nu Palaz era prefect, ci alții.  

Am arătat mai sus că Palaz chiar nu putea să emită titlul de proprietate, fiind împiedicat în acest demers de hotărârea judecătorească obținută de Somaco Construct, prin care i se recunoșteau acestei societăți dreptul de proprietate și de folosință asupra carierei. Dacă ulterior Hașotti a reușit imposibilul juridic, în speță revocarea unei hotărâri irevocabile, într-un recurs la recurs, aceasta este o situație opozabilă celor care i-au urmat lui Palaz în funcția de prefect.

Parchetul a ratat ocazia să lămurească situația, a omis să-i ia la întrebări pe ceilalți prefecți  și a închis cu totul ochii că în speța Sibioara era vorba de o încălcare flagrantă a legii, care putea fi reparată în penal. Prin urmare, unitatea de Parchet nici nu și-a propus să-l ia la întrebări pe avocatul mincinos care a câștigat terenul mințind că nu este carieră, ca mai apoi să pretindă daune că n-a primit cariera la timp.

În 2017, Claudiu Palaz a fost trimis în judecată, ca unic responsabil pentru aceste daune. La scurt timp, acesta a obținut casarea rechizitoriului făcut pe genunchi. Cauza a fost retrimisă Parchetului, însă de atunci procurorii n-au mai zis nimic. E limpede că scopul inițial a fost acela de a se găsi un țap ispășitor, iar nu de a se face definitiv lumină în acest caz tenebros.

Chiar și acum, după ce Prefectura și Primăria Lumina vor achita daunele, organele statului refuză să cerceteze faptele. Dar până când?

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: