Connect with us

Exclusiv

DEZVĂLUIRI LA 105 ANI DE LA SCUFUNDAREA PACHEBOTULUI „TITANIC” – Radiotelegrafistul a greşit semnalul de sinistru

Dragoş Ionescu

Publicat

la data de

Featured Image

“În zorii zilei de 15 aprilie 1912 radiotelegrafistul şef de pe marele transatlantic TITANIC – când a început să se scufunde – transmitea disperat semnalul de pericol CQD şi semnalul de avarie MGY. Radiotelegrafistul secund l-a sfătuit să transmită noul semnal internaţional S.O.S.” – Cdt. Mircea Ionescu.

Autorul acestor rânduri s-a stins din viaţă în anul 1987, la Constanţa, după 43 de ani în slujba Marinei Române. Este vorba de comandantul remorcherului maritim militar, nava salvator RM „101”. Specializat în salvarea vieţii pe mare, bătrânul matelot şi-a petrecut existenţa mai mult pe apă decât pe uscat. Numărul însemnat al navelor şi echipajelor pe care le-a salvat în lunga sa carieră i-a adus, nu de puţine ori, medalii şi distincţii din partea conducerii statului român. Se spune că n-a lăsat niciodată o navă în primejdie fără să intervină, iar salvările sale au atins adesea limita imposibilului. Probabil cea mai cunoscută rămâne salvarea cargo-ului elen „EVANGELIA”, dar nu din cauza dificultăţii, ci mai de grabă din pricina mediatizării epavei, devenită simbol al staţiunii Costineşti.

În clipele de răgaz, comandantul Mircea Ionescu se retrăgea la biroul din cabină unde-şi aşternea, într-un caiet cu foaie velină, mai toate gândurile. Fiind un cutezător om al apelor, însemnările sale sunt toate despre marinărie şi istoria acestei nobile meserii. Rătăcite prin biblioteca familiei, memoriile sale au supravieţuit timpului, iar azi, pentru prima dată după mai bine de 50 de ani, avem ocazia să le publicăm.

S.O.S. ŞI „TREI MINUTE DE TĂCERE”

La 59 de ani de la sinistrul navei TITANIC, comandantul Mircea Ionescu notează în jurnalul personal câteva observaţii deosebit de interesante cu privire la modul în care au acţionat, în noaptea de 12 Aprilie 1912, membrii echipajului de pe celebrul pachebot. Specializat la rândul său în salvarea vieţii pe mare şi dezeşuare, atenţia-i pică asupra felului în care ofiţerii de radio-transmisiuni ai TITANICULUI au semnalat starea de dificultate în căutarea de ajutor.

RMS TITATIC – WHITE STAR LINE

Din analiza succesiunii transmisiunilor MORSE se constată cel puţin o greşeală făcută de telegrafistului şef, probabil din cauza stării de panică în care se găsea întregul echipaj al TITANICULUI în acele clipe de groază. Dar să-l lăsăm pe comandantul Mircea Ionescu să ne povestească ce s-a întâmplat de fapt pe TITANIC şi unde anume s-a greşit:

“Mulţi consideră că semnalul radio S.O.S. provine de la cuvintele din Limba Engleză SAVE OUR SOULS, adică SALVAŢI SUFLETELE NOASTRE. Şi totuşi acest lucru nu este exact. Adevărata istorie a semnalului S.O.S. este următoarea: La începutul secolului XX, societatea „MARCONI” – care avea monopolul asupra staţiilor de radiotelegrafie instalate pe navele maritime engleze şi taliene – a stabilit că toate aceste nave sunt obligate să folosească ca semnal de pericol pe mare „CQD”, adică apelul general „CQ” urmat de prima literă a cuvântului DANGER.”

Fondată în 1897, numită iniţial The Wireless Telegraph & Signal Company” societatea privată a inventatorului italian Guglielmo Marconi este prima din lume care a implementat comunicaţiile fără fir pe distanţe lungi precum şi transmisiile media. Redenumită în anul 1900 „MARCONI’S Wireless Telegraph Co” Ltd., London, această companie a rezistat, în diverse forme de organizare, celor două Războaie Mondiale, devenind în etapa 1999-2006, prin asocierea cu „British Aerospace” Plc., (BAE), parte a grupului „BAE Systems.” . În anul 2006, rămăşiţele acestei societăţi au fost achiziţionate de suedezii de la „Ericsson.”

Inventatorul italian Guglielmo Marconi

Dacă până la apariţia comunicaţiilor fără fir, orice ambarcaţiune desprinsă de ţărm era pe cont propriu, la începutul secolului XX aproape toate navele britanice şi italiene fuseseră dotate cu echipament MARCONI instalat într-o cameră special amenajată. Aparatura MARCONI era montată la bord doar de către angajaţii companiei „The Marconi International Marine Communication Company” Ltd. Aceştia sunt de fapt şi primii ofiţeri radiotelegrafişti, cunoscuţi atunci ca operatori Marconi”.

3 NOIEMBRIE 1906: NAŞTEREA S.O.S.

“La conferinţa internaţională de radiotelegrafie care a avut loc la Berlin în 1906, la care au participat 28 de state, printre punctele discutate a fost şi acela referitor la stabilirea unui semnal unic internaţional pentru pericol pe mare. Cu această ocazie, compania MARCONI a propus aprobarea semnalului „CQD”. Cei prezenţi au respins această propunere deoarece „CQD” era uşor de confundat cu apelul „CQ-“. Reprezentantul unei firme germane a propus semnalul „SOE” (. . . _ _ _ . . .) dar şi acesta a fost respins întrucât litera „E”, care în telegrafie se transmitea printr-un punct, în cazul unei recepţii slabe era greu de folosit şi înţeles. Atunci unii dintre delegați au propus ca litera „E” să fie înlocuită cu litera „S” pentru a obţine un semnal ritmic şi uşor de înţeles. Aşa s-a născut celebrul SOS (. . . _  _ _ . . .).

Conferinţa internaţională de radiotelegrafie de la Berlin, 1906

Această propunere a fost aprobată prin Convenţia Internaţională de Radiotelegrafie de la Berlin din 1906, ratificată de toate cele 28 de ţări participante printre care şi România. Delegaţii au semnat în ziua de 3 noiembrie 1906 un punct prin care recunoşteau semnalul SOS ca semnal unic internaţional de pericol pe mare. Marinarii din diferite state au început să explice ulterior că literele semnalului SOS ar proveni de la cuvintele din limba Engleză „SAVE OUR SHIP” (salvaţi nava noastră), „SEND OUR SUCCOUR” (trimiteţi-ne sprijin), „SINK OR SWIM” (trăim sau murim, ori-ori), „SAVE OUR SOULS” (salvaţi-ne sufletele), în limba rusă „SPASITE OT SMERTI” (salvaţi-ne de la moarte).

Cdt. MIRCEA IONESCU: „TITANIC AVEA O ŞANSĂ: RADIOTELEGRAFISTUL”

 „Dar, şi după semnarea documentului de adoptare pe plan internaţional a semnalului telegrafic S.O.S., unii radiotelegrafişti au mai continuat să folosească pentru câţiva ani vechiul semnal „CQD”

Jack Phillips – Operator MARCONI RMS TITANIC

Şi astfel, în zorii zilei de 15 aprilie 1912 radiotelegrafistul şef de pe marele transatlantic TITANIC – când a început să se scufunde – transmitea disperat semnalul de pericol CQD şi semnalul de avarie MGY. Radiotelegrafistul secund l-a sfătuit să transmită noul semnal internaţional SOS. Din acel moment, radiotelegrafistul şef a început să transmită SOS şi imediat mai multe nave au plecat în ajutorul TITANICULUI.”

SCUFUNDAREA TITANICULUI – PANICĂ LA BORD

Pe data de 2 aprilie 1912, atunci când TITANICUL a părăsit docurile Harland and Wolff” din Belfast, la bord se aflau deja cei doi radiotelegrafişti (operatori Marconi), şeful transmisiunilor Jack Phillips în vârstă de 25 de ani şi secundul său Harold Bride de 22 de ani. În noaptea fatidică de 14 aprilie 1912, atunci când TITANICUL se afla în Atlanticul de Nord, cei doi radiotelegrafişti transmiteau de zor către ţărm diverse mesaje private ale pasagerilor ambarcaţi la Clasa I. În acelaşi timp, mai multe nave transmiteau către TITANIC avertismente cu privire la existenţa unui câmp de gheaţă flotantă care se deplasa dinspre Groenlanda spre Sud, purtat de Curentul Labrador. Cel puţin un mesaj cu privire la existenţa gheţarilor a fost recepţionat de radiotelegrafistul Jack Phillips şi trimis în scris la punte. Ca reacţie la acest avertisment, comandantul a întărit „cartul de veghe” şi a decis schimbarea cursului spre Sud, fără să reducă însă şi viteza navei – la momentul respectiv TITANICUL înainta spre câmpul de gheţari cu 22 de noduri (22 mile marine pe oră).

RMS TITANIC

Echipajul a zărit muntele de gheaţă foarte târziu, la doar câteva sute de metri distanţă de prova navei pe direcţia de mers, moment în care secundul Will Murdoch, aflat la comandă, a ordonat timonierului hard-a-starboard”şi stop engine, full astern”. Ofiţerul a încercat practic, în ultima clipă, o manevră de evitare, apreciată de el ca singura posibilă în circumstanţele date. În mod evident ofiţerul a acţionat în grabă. Au existat voci care să susţină că motorul nu trebuia oprit, pentru că, prin legile hidrodinamicii, când motoarele TITANICULUI au fost oprite, efectul cârmei a scăzut şi implicit rata manevrei de întoarcere.

TITANIC – manevra de ocolire – Hard-a-Starboard si Full-Astern

Din scenariile dezbătute ulterior s-a ajuns la concluzia că TITANICUL trebuia să reducă viteza şi să abordeze gheţarul direct cu prova, situaţie în care daunele ar fi fost cu mult mai mici.

La orele 11:40pm pachebotul TITANIC a lovit un aisberg, impact din care a rezultat o tăietură în carenă la tribord, de la prova către pupa, pe o lungime de 100 metri liniari din cei aproape 300 ai navei. De pe punte nu se observa mare lucru, în schimb, sub linia de plutire o cornişă a gheţarului secţionase longitudinal bordajul din oţel precum o lamă. Mărginită de chila navei şi linia de plutire, carena este considerată partea cea mai importantă a cocii, deoarece prin contactul cu apa se opune presiunii ei, făcând ca nava să plutească. Cu siguranţă coliziunea a fost resimţită mult mai dur faţă de cum apare prezentată în fimul lui James Cameron. La scurt timp după impact, comandatul s-a văzut obligat să ordone abandonarea navei.

RMS TITANIC la momentul coliziunii

În aceste împrejurări, radiotelegrafistul şef a primit dispoziţie să transmită apelul de sinistru, poziţia navei, să solicite asistenţă şi să anunţe că TITANICUL se scufundă de prova.”

TITANICUL a folosit „CQD” în loc de „SOS”

Arhivele companiei de transmisiuni MARCONI stau mărturie şi azi pentru modul în care radiotelegrafistul Jack Phillips a acţionat în timp ce nava se scufunda. Primul mesaj de urgenţă transmis a fostCQD require assistance position 41.46 n 50.14 w struck iceberg Titanic” urmat de CQD Position 41.46 N 50.14 W require assistance struck iceberg”. După recepţionarea mesajului de pericol iminent, comandantul pasagerului englez „RMS VIRGINIAN” a retransmis în eterul Atlanticului mesajul Titanic struck berg wants assistance urgently ship sinking passengers in boats has position Lat 41.46 Long 50.14.”

Mesajul de ajutor trimis de pe TITANIC prin intermediul staţiei MARCONI

După cum se poate observa, cel puţin în prima etapă, radiotelegrafistul Jack Phillips a omis să utilizeze noul semnal SOS stabilit prin Convenţia Internaţională de la Berlin din 1906. În arhivele MARCONI nu există nici o dovadă de transmitere a SOS-ului în respectiva noapte, dar totuşi radiotelegrafistul secund Harold Bride, care a supravieţuit, a depus mărturie că semnalele „CQD” şi „SOS” au fost utilizate în mod alternativ.

Momentul scufundării TITANICULUI

 „De atunci semnalul SOS a devenit singurul semnal internaţional folosit în cazul avariilor pe mare. În anii care au urmat s-au consemnat anumite situaţii în care semnalul SOS n-a putut fi recepţionat din cauza paraziţilor sau din cauza altor staţii mai puternice care emiteau în zonă.”

Grafic cu navele care au recepţionat semnalul de pericol de la TITANIC

În acele clipe tragice, aşa cum ne prezintă şi schiţa preluată dintr-un ziar american al vremii, mai multe nave au recepţionat în liniştea nopţii mesajele disperate al TITANICULUI: cargoul englez „SS CALIFORNIAN”, pasagerul „SS PRINZ FRIEDRICH WILHELM” şi nava militară „SMS PRINZ ADALBERT” ambele sub pavilion german, navele transatlantic sub pavilion englez „RMS VIRGINIAN”, „RMS OLYMPIC”, „SS PARISIAN”, „RMS BALTIC”, „RMS MAURETANIA” „RMS VIRGINIAN” şi nu în ultimul rând „RMS CARPATHIA” care a şi ajuns prima la locul sinistrului.

„CARPATHIA” GUVERNATĂ DE „MÂNA LUI DUMNEZEU”

Pe calea undelor, la peste 58 de mile marine, radiotelegrafistul Harold Cottam, aflat la bordul transatlanticul „RMS CARPATHIA” a recepţionat în clar „semnalele de primejdie” venite de la TITANIC. Surprins de vestea incredibilă şi neaşteptată, comandantul CARPATHIA, Sir Arthur Henry Rostron, a decis pe loc să-şi întoarcă nava şi să plece în ajutorul muribunzilor. Acest comandant şi-a asumat un risc enorm atunci când, în puterea nopţii, a ordonat marşul de salvare cu toată viteza înainte, pe un traseu care traversa acelaşi câmp de aisberg-uri ca şi TITANICUL. Din dorinţa enormă de a-i salva, Sir Arthur Henry Rostron a demonstrat lumii întregi că marinăria este artă.

RMS CARPATHIA

Proiectată pentru o viteză maximă de 14 noduri, CARPATHIA şi-a croit drum printre sloiurile de gheaţă cu până la 17,5 noduri marine. Cu motoarele turate peste capacitatea proiectată, în această cursă nebună de salvare, Sir Arthur Henry a efectuat pe traseu 7 manevre de evitare a unor munţi de gheaţă la fel de mari ca acela care găurise corpul TITANICULUI. În ciuda eforturilor sale nemărginite, CARPATHIA a ajuns la locul sinistrului la aproape 2 ore după scufundarea TITANICULUI, fiind demarate pe loc manevrele de salvare a naufragiaţilor.

Pentru acţiunea deosebită şi modul în care a coordonat salvarea, comandatul Sir Arthur Henry a primit Medalia de Aur a Congresului American, cea mai mare distincţie pentru civili acordată de Statele Unite. Întrebat cum a reuşit să ajungă atât de repede la locul sinistrului, ocolind sloiurile plutitoare, comandantul Sir Arthur Henry a explicat cu modestie: „Cel mai probabil o altă mână a condus nava”

„SS CALIFORNIAN” A INTRAT ÎN ISTORIE PE UŞA DIN SPATE

Ancheta Senatului Statelor Unite avea să stabilească ulterior că, în noapte cu pricina, în zona sinistrului se mai aflase o navă, mult mai aproape decât CARPATHIA. Este vorba de cargo-ul „SS CALIFORNIAN” poziţionat, cel mai probabil, la 10 mile Nord de locul în care s-a scufundat TITANICUL. În ciuda faptului că radiotelegrafistul şef de pe TITANIC, Jack Phillips, a transmis în continuu timp de 2 ore mesaje disperate prin care solicita ajutor de urgenţă, cei de pe „SS CALIFORNIAN” n-au recepţionat şi n-au intervenit. Din cauza sloiurilor plutitoare greu de observat şi de evitat, comandantul navei engleze „SS CALIFORNIAN” ordonase echipajului, cu puţin înainte de orele 11pm, ca nava să staţioneze până la ridicarea soarelui. În aceste împrejurări, pe timpul nopţii, radiotelegrafistul de pe „SS CALIFORNIAN” executa programul de odihnă şi n-a ascultat transmisiunile. Dacă „SS CALIFORNIAN” ar fi răspuns primelor semnale ale TITANICULUI, dimensiunea tragediei s-ar fi micşorat considerabil, iar cei mai mulţi dintre pasageri şi membrii echipajului ar fi fost salvaţi.

 „TITANIC” ŞI CELE „TREI MINUTE DE TĂCERE”

„În legătură cu această situaţie, la conferinţa internaţională de radiotelegrafie din anul 1927 s-a stabilit o frecvenţă unică internaţională pentru transmiterea semnalului SOS, frecvenţa de 530 Khz, iar pentru asigurarea recepţiei pe această frecvenţă toate transmisiile care nu sunt semnale de avarii au fost interzise pe banda de 485 – 515 Khz.  Tot la conferinţa din 1927 s-au stabilit şi aşa numitele „minute de tăcere” şi anume de la minutul 15 la 18 şi de la minutul 45 la 48, ale fiecărei ore, în care timp sunt interzise orice transmisii în frecvenţele radio-maritime, cu excepţia celor de avarie, pericol şi urgenţă. Aceste minute sunt destinate pentru ascultarea pe frecvenţa internaţională a semnalelor de avarii şi pericol iminent.”

RMS TITANIC – 3 MINUTE DE LINIŞTE

Ironia sorţii a făcut, poate, ca nava despre care s-a spus că nu se poate scufunda să fie şi prima din istorie care să utilizeze noul cod de pericol SOS. Doar 705 persoane din cele 2227 ambarcate pe TITANIC au supravieţuit sinistrului. La 2 ore şi 40 de minute după coliziune, nava s-a rupt în două şi s-a scufundat.

CONCLUZIE SAU „PRIMA LEGE A SALVĂRII PE MARE”

În final, comandantul român Mircea Ionescu mai oferă câteva sfaturi muritorilor care aleg să îmbrăţişeze marea şi capriciile ei:

„Prima lege a salvării este să te debarasezi de orice povară. Nu există fiară care să-şi sfâşie prada cu mai mare cruzime decât marea. Apa ei este plină de gheare. Vântul muşcă, talazul devorează, valul este un bot. În cazul Oceanului acesta loveşte ca şi leul. Sfâşiere şi strivire…”.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Pledoarie de comă a avocatului Hașotti. Certat cu legea, prieten cu ”Valerică… mă scuzați, Valeriu Stoica”

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Featured Image

Unul din cele mai importante procese al momentului, cel referitor la anularea titlului de proprietate emis în urma retrocedării ilegale a carierei de la Sibioara, a ajuns ieri la final. Dezbaterile au durat o oră și 28 de minute. Instanța competentă: Tribunalul Constanța. Faza procesuală: apel. Complet: de doi judecători. În partea stângă a sălii: proprietarul Somaco Construct SRL, firma prejudiciată de retrocedarea ilegală, împreună cu doi consilieri juridici; pe rândurile din spate, reprezentanții convenționali ai Prefecturii și Primăriei Lumina. În dreapta sălii, la pupitru: avocatul Ionel Hașotti. Pe rândurile din spate: fiul avocatului, beneficiarii retrocedării ilegale, public interesat și jurnaliști. ”Niște sclavi” – susură fiul în câteva rânduri, cu referire la jurnaliști. Tatăl, cu o expresie obosită, îi cere să se astâmpere.

Tensiunea e maximă. În joc e o poveste cu o miză de milioane de euro. O poveste veche, din 2008, când două bătrâne reprezentate de avocatul Ionel Hașotti au obținut o hotărâre de retrocedare a unui teren de 20 de hectare în comuna Lumina, satul Sibioara. 6 hectare din cele 20 se suprapuneau peste cea mai valoroasă carieră de piatră din Dobrogea, deschisă de stat în 1965 pentru a se exploata un filon de granit cu proprietăți excepționale, pretabil la construirea digurilor marine. În 2005, societatea licențiată de Guvernul României pentru astfel de operațiuni fusese cumpărată cu 4 milioane de euro de omul de afaceri Grigore Comănescu. Însă investitorul nu a fost citat în procesul de retrocedare. Din acest motiv, nimeni nu a fost apt să-l contrazică pe ”maestrul” Hașotti, care a mințit cu nonșalanță că terenul nu este oprit de la retrocedare, deși era oprit prin articolul 4 din Legea 1/2000. La fel a mințit că nu există dovadă că există o exploatare de carieră pe suprafața revendicată. Dovada era chiar licența de exploatare minieră, însă după cum am spus societatea care o deținea nu a fost citată în procesul din urmă cu zece ani. Abia în 2017, după ce a pretins daune de 500.000 de euro, Hașotti a obținut pentru clienții săi un titlu de proprietate asupra terenului. În același an, Prefectura a atacat titlul, cerând să se constate nulitatea absolută din două motive. În primul rând pentru că moștenitorii n-aveau dreptul să primească niciun petic de pământ, întrucât alte rude ale lor retrocedaseră tot ce era de retrocedat. În al doilea rând, pentru că s-a încălcat legea care interzice retrocedarea pe exploatațiile miniere. Pe fond, procesul a fost câștigat de Hașotti. Judecătorul care s-a ocupat de caz a opinat că nu mai poate discuta despre încălcarea legii, datorită efectului pozitiv al puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, dacă legea a fost încălcată de o instanță, încălcată rămâne.

Revenim la procesul de față. Așadar, în sală se judecă apelul. Din capul locului, consilierul juridic de la Somaco Construct arată că judecătorul fondului s-a aflat în eroare, întrucât societatea nu a fost parte în procesul de retrocedare din 2008, iar în această situație puterea de lucru judecat nu subzistă decât până la proba contrarie. Or, spune juristul, societatea a făcut proba contrarie, cu licența minieră, că 6 hectare din cele 20 aparțin exploatării miniere, concluzionând că titlul trebuie anulat pentru această suprafață.

”Numai prostii spune”, susură Hașotti tatăl către fiu, urmărind ca reacția extra-procesuală să fie percepută de jurnaliștii prezenți în sală. Dezbaterile continuă. Proprietarul companiei miniere cere cuvântul. ”Lăsați-l să vorbească”, rostește Hașotti. Fiul șușotește nemulțumit. Instanța încuviințează. Grigore Comănescu arată, pe scurt, că a plătit patru milioane de euro pentru carieră. Arată că atunci când a luat creditul bancar, i s-a cerut să facă audit, iar auditorii, specialiști cu înaltă pregătire profesională, au garantat băncii că investiția este certă și că bunurile nu pot fi revendicate de terți, această procedură fiind interzisă de lege. ”Unde este dreptul de proprietate? Unde este dreptul investitorilor. De ce nu se respectă legea?” – întreabă retoric Grigore Comănescu. Și apoi continuă, relatând despre o retrocedare cu acte false a Elenei Mitrofan, clienta lui Hașotti, la Mihail Kogălniceanu. Dovezile falsului ajung pe masa judecătoarelor. Un set ajunge și pe pupitrul lui Hașotti. După câteva minute, avocatul sare în picioare și îi cere ”doamnei prezidente”, pe un ton care nu prea s-a mai întâlnit în sălile de judecată, să restituie imediat hârtiile depunătorului. Instanța ezită. Hașotti câștigă teren, baletează prin sală, gesticulează agresiv și testează limitele de anduranță ale completului de judecată.  Instanța respinge cererea de restituire a înscrisurilor.

La rând să se apere în fața apelului, Hașotti a vorbit 45 de minute. Nimic despre puterea de lucru judecat. Avocatul a cuvântat despre un conflict al prefecților Palaz și Nicolaescu, despre miile de pagini pe care le-a scris în acest litigiu, despre zecile de hotărâri câștigate, inducând ideea, paralelă cu ce s-a cerut, că se încearcă o revizuire mascată a hotărârii de retrocedare din 2008. Evident că nici vorbă de revizuire, mascată sau fățișă, de vreme ce Somaco Construct nu a fost parte în procesul de acum zece ani. Apoi l-a pomenit pe ”Valerică, mă scuzați, Valeriu Stoica”, insinuând intimitatea cu fostul ministru al justiției care ar fi scris în tratatele sale (oare?) că nu există opreliște la retrocedarea carierelor. De parcă această mențiune vagă, fără citat, așadar fără posibilitatea de a se verifica, ar putea să schimbe ceva din legea făcută pe înțelesul oricui, care oprește expres de la retrocedare terenurile afectate exploatării miniere. În replică, juristul de la Somaco a explicat că legea interzice retrocedarea exploatărilor miniere, nu a carierelor, care pot fi și foste exploatații, închise sau în conservare.

La un moment dat, avocatul cunoscut ca cel mai mare specialist al locului în retrocedări, implicat și la RATC, și la Parcul Tăbăcărie, și la terenurile de pe marile bulevarde, s-a justificat în fața instanței de apel că n-ar fi spus în 2008 sintagma deja prea cunoscută că: ”Nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră”. El a susținut că grefierul de ședință și-ar fi notat greșit.

Desigur, din pledoaria sa nu au lipsit elementele de discreditare a persoanei prejudiciate de retrocedarea ilegală și nici săgețile că Somaco ar fi făcut plângeri penale judecătorilor. De asemenea, a amintit că și el a avut plângeri, dar a scăpat cu NUP. Despre ultima anchetă care vizează tocmai apelul tardiv formulat de Prefectură în procesul despre care vorbim aici, n-a spus niciun cuvânt.  În schimb, după ce Primăria Lumina și Prefectura și-au spus punctele de vedere în proces, arătând că persoanele reprezentate de Ionel Hașotti nu aveau dreptul să retrocedeze niciun metru de pământ, nici în carieră și niciunde altundeva, avocatul s-a mulțumit să ceară instanței să consemneze în dispozitivul hotărârii pe care o va pronunța faptul că apelul Prefectului a fost respins ca tardiv introdus printr-o încheiere anterioară (vezi detalii AICI). Cu alte cuvinte, a insinuat că această bucată de proces a fost câștigată deja la masa verde, rămânând în discuție doar bucata de carieră.

O soluție definitivă în acest litigiu se va pronunța peste două săptămâni.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Statul român își cere terenurile care i-au fost furate de Primăria Năvodari pe malul lacului Siutghiol

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Featured Image

Tribunalul Constanța a respins toate excepțiile ridicate de Primăria Năvodari cu scopul de a împiedica judecarea procesului în care Administrația Națională Apele Române și Ministerul Finanțelor Publice revendică, în numele statului, terenuri în suprafață de 6,52 de hectare în zona de protecție a lacului Siutghiol. Deși de drept aceste suprafețe sunt ale statului și ar trebui să permită în primul rând administrarea lacului și intervenția de pe uscat în situații de eroziune, iar în al doilea rând accesul neîngrădit al publicului, Orașul Năvodari s-a împroprietărit cu japca, a vândut terenurile și a autorizat construcții până în buza apei.

Haiducia din ”coada ghiolului”. Au astupat lacul ca să câștige teren pentru construcții

Numai în ”coada ghiolului”, la Mamaia-Sat, în microrezervația înscrisă ca zonă de protecție avifaunistică, au fost descărcate zeci de tone de pământ și resturi din construcții de la proiectele imobiliare de pe partea cu marea. Ample porțiuni ale microrezervației au fost astupate și astfel cucerite, ca-n vestul sălbatic, pentru construcții plănuite de o camarilă flămândă de înavuțire. Așa a administrat Primăria Năvodari lacul Siutghiol, prăduindu-l și distrugând un colț de muzeu al naturii care putea fi amenajat și exploatat cu beneficii imense pentru turism, dacă exista un dram de minte și o umbră de suflet în cei aleși să conducă destinele orașului.

Controlat de Garda de Mediu, Chelaru a dat vina pe autori necunoscuți

În ianuarie 2018, Garda Națională de Mediu a efectuat o constatare în situl natural, acolo unde se construia de zor un post trafo pe un teren câștigat ilegal din lac. În notele de relații date în fața instituției statului, primarul Florin Chelaru a dat vina pe autori necunoscuți, care, în deplin anonimat, ar fi depus resturi din construcții și pământ spre astuparea bălții. După plecarea Gărzii, primarul a autorizat construcții noi pe buza lacului, pe terenuri furate de la stat și vândute apoi unor terți, în vecinătatea cu stațiunea Mamaia. Dezvoltatorii imobiliari și-au extins terenurile, deversând piatră și nisip în lac, așa cum rezultă fără dubiu din înregistrările video și din fotografiile publicate de Ordinea.Ro la acel moment (vezi aici).

Nicolae Matei a inventariat terenurile statului la Primărie

E limpede că Primăria Năvodari a privit încă de la bun început Legea 42/2010 drept o umbrelă. La umbra legii, fostul primar penal Nicolae Matei a înscris terenurile statului, pe care trebuia doar să le administreze, în inventarul bunurilor private ale localității. Procedura în cauză a fost viciată în mod fundamental, întrucât în inventar nu puteau fi înscrise legal decât bunurile dobândite potrivit dreptului comun, adică prin cumpărare, schimb, donație, vacantarea unei moșteniri, constatarea lăsării în părăsire  și altele. Înscrierea în inventar fără un act în spate este faptă penală. Însă cine să sesizeze fapta, dacă făptașul era chiar administratorul delegat prin lege?

O consolidare de mal din 2007

Furăciunea domeniului public al statului ar fi rămas poate neobservată și nepedepsită, după schema prezentată mai sus. Însă, ai lui Matei nu s-au limitat doar să fure de la stat. După ce a inventariat terenul statului la Primărie, fără dovada modului de dobândire, autoritatea locală a calculat o taxă retroactivă de două milioane de euro în sarcina societății Somaco Construct SRL, care deține complexul turistic Verona de patru stele, în vecinătatea lacului. În anul 2007, societatea a notificat Primăria și Apele Române că malul lacului s-a surpat și apa se infiltra la fundația vilelor, punând în pericol o investiție de 5 milioane de euro. Apele Române și-au dat acordul de principiu pentru consolidarea malului pe cheltuiala societății, însă Primăria nici nu a catadicsit să răspundă, fapt dovedit definitiv de Curtea de Conturi. Pe fondul situației de urgență, Somaco Construct a consolidat terenul, care aparținea statului, realizând ceea ce se numește o construcție hidrotehnică. Potrivit legii, construcțiile de acest tip aparțin prin destinația lor statului.

Cu ajutorul lui Sponte

Nicolae Matei și Stere Sponte, pe vremea când făceau glume proaste pe seama proprietății publice a statului.

În aprilie 2012, Orașul Năvodari a pus mâna pe teren printr-o încheiere de carte funciară extrem de controversată. Întâmplător, Oficiul de Cadastru era condus atunci de un năvodărean, pe numele său Stere Sponte, care de-a lungul timpului a fost primar, consilier local și cetățean de onoare al orașului, colaborator intim al lui Tudorel Calapod și Nicolae Matei, ultimii doi primari, dinaintea lui Chelaru, deopotrivă condamnați pentru fapte penale.

O taxă fiscală retroactivă de două milioane de euro

Deși acest titlu – fără a discuta aici legalitatea sa – nu putea produce efecte decât pentru viitor, Primăria l-a aplicat pentru trecut, calculând o taxă retroactivă de două milioane de euro în sarcina Somaco Construct SRL. Autoritatea locală a pretins în fals că societatea a depozitat grămezi de materiale de construcție pe terenul orașului, în anii anteriori… când terenul nu era al orașului. Falsul intelectual care a stat la baza deciziei de impunere fiscală a fost constatat definitiv în cursul anului 2018, intrând în puterea lucrului judecat.  Însă funcționarii implicați în inventarea taxei nu au mai putut fi trimiși în judecată, pe motiv de prescriere a răspunderii penale. În schimb, Parchetul a cerut instanței să desființeze decizia aberantă de impunere fiscală din 2012 și să repună părțile în situația anterioară săvârșirii infracțiunii. Instanța de judecată a desființat taxa pe fond, iar la momentul de față, cu o ultimă zvâcnire, Primăria Năvodari a formulat o contestație, pentru a mai ține lucrurile în loc.

Statul român, la judecată cu Primăria

Speranțele sunt deșarte, întrucât, așa cum am arătat în deschiderea articolului, Apele Române și Ministerul Finanțelor Publice au deschis deja un proces de revendicare imobiliară, cerând ca terenurile furate de Primărie să se întoarcă în patrimoniul statului. Vorbim aici de toate construcțiile hidrotehnice de la Siutghiol (pentru că toți proprietarii riverani lacului au consolidat malurile, ba chiar unii din ei au construit și pe apă docuri pentru acostarea ambarcațiunilor, fără a li se impune vreodată o taxă fiscală). De asemenea, vorbim de zona inițială de protecție a lacului, de 15 metri liniari de la țărm; deși zona actuală de protecție a fost redusă la 5 metri de la țărm, diferența nu a fost scăzută și nici nu poate fi scăzută din domeniul public al statului, proprietatea de acest tip fiind prin Constituție inalienabilă, imprescriptibilă și insesizabilă.

Primăria a încercat să oprească procesul pe excepții

Prima înfățișare în proces a avut loc pe 14 ianuarie 2019. Autorul articolului de față a participat în rândul publicului interesat la acest proces. În consecință, expunerea ce urmează reprezintă o relatare. Din capul locului, trebuie să spunem că juriștii care au apărat interesele satului au făcut-o cu profesionalism, reușind să demonteze cu argumente toate excepțiile ridicate de Primăria Năvodari cu scopul de a opri din fașă procesul.

Toate excepțiile au fost respinse de instanță

Somaco Construct, societatea la care ne-am referit mai sus, a depus cerere de intervenție în acest dosar, susținând poziția procesuală a Apelor Române. Însă avocata Primăriei a cerut respingerea cererii de intervenție, invocând chiar și ideea că firma pe care Primăria Năvodari a încercat să o mulgă de cinci milioane de euro trebuie să plătească și taxă de timbru. Instanța a respins aceste pretenții și a admis în principiu cererea de intervenție. Apoi, avocata Primăriei a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a Administrației Naționale Apele Române, pe motiv că administratorul bucății de lac ar fi chiar Primăria, prin efectul Legii 42/2010. Un fel de lup pus paznic la oi. Instanța a respins excepția. Avocata a ridicat apoi excepția lipsei de interes a acțiunii, citând… din Florin Chelaru, acest izvor nesecat de norme juridice, care ar fi spus audiat fiind la Comisia de Abuzuri a Senatului României că Primăria nu a încălcat dreptul de proprietate al statului și nu se opune acestuia.

Fostul și actualul primar din Năvodari

Cu alte cuvinte, dacă a spus Chelaru că Primăria n-a furat de la stat, gata, trebuie să se închidă procesul. Instanța a respins și această excepție. Mai departe, reprezentanta convențională a Primăriei a evocat puterea de lucru judecat a unor hotărâri de contencios fiscal, pronunțate în litigiul cu Somaco Construct, înainte de constatarea definitivă a faptelor penale. Instanța a apreciat că aspectul invocat ar fi de fapt o excepție de fond, unind-o ca atare cu fondul și lăsând-o să fie analizată în cursul judecății, în rând cu apărările uzuale.

O pipăială a sesizării de neconstituționalitate

De cealaltă parte, Apele Române au cerut sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea Legii 42/2010. Avocata Primăriei a sărit ca arsă, cerând instanței să pipăie fondul sesizării de neconstituționalitate… ceea ce, între noi fie vorba, nu se pipăie cum a pipăit Nicolae Matei terenurile statului, ci se deseacă, pe viu, doar la  Curtea Constituțională. Instanța a rămas în pronunțare pe această cerere.

Primăria și OCPI, obligate să aducă actele

La probatoriu, s-a pus în discuție necesitatea unei expertize topo-cadastrale. Însă avocata Primăriei a insistat ca aceasta să se facă doar cu privire la terenul de 4 mii și ceva de metri pătrați pentru care făptașii din Primărie au pretins taxa halucinantă de la Somaco Construct de 5 milioane de euro, cu majorări cu tot. Judecătorul fondului a simțit că e ceva putred la mijloc, obligând Primăria să aducă actele tuturor terenurilor de pe malul lacului, amânând discutarea acestei probe până la depunerea documentelor. Mai mult, instanța a obligat OCPI să trimită dosarele de primă înregistrare, pentru a se verifica, spunem noi, modul efectiv în care o Primărie a ajuns să fure de la stat.

După cum se vede, la Primăria Năvodari viitorul nu sună deloc bine.  Cu siguranță, neplăcerile sunt doar la început.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

File din biografia secretă a senatorului constănțean Tit-Liviu Brăiloiu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Featured Image

O femeie din localitatea Buftea a deschis un proces împotriva senatorului constănțean Tit-Liviu Brăiloiu. Aceasta a cerut desfacerea căsătoriei de soțul ei, a tăgăduit paternitatea acestuia asupra copilului ei, în vârstă de 6 ani, și a cerut instanței să-l oblige pe Tit-Liviu Brăiloiu să recunoască faptul că este tatăl natural, biologic, al minorului. Povestea de tip telenovelă în care este implicat senatorul constănțean a fost prezentată la sfârșitul anului trecut de un tabloid național (vezi aici). De altfel, în fotografia care atestă relația dintre Brăiloiu și reclamanta sa apare și un personaj monden, în speță celebrul Irinel Columbeanu. Anturajul și povestea telenovelistică îl fac potrivit pe senatorul nostru pentru relatările presei tabloide.

Cristina I. a declarat citată de CanCan.Ro că s-a cunoscut cu Brăiloiu în anul 2010 și a avut o legătură cu el până în aprilie 2012, atunci când a rămas însărcinată. Femeia susține că Brăiloiu i-ar fi sugerat să renunțe la sarcină, ulterior refuzând să-l cunoască pe copil și să participe la educația sa. În aprilie 2018, după o tentativă eșuată de a rezolva problema prin tratative avocățești, fosta iubită a senatorului a deschis dosarul civil nr. 10612/299/2018 la Judecătoria Sectorului 1 din București. Potrivit fișei sintetice a litigiului de pe portalul instanțelor de judecată, prima înfățișare în proces a avut loc în octombrie 2018. Două luni mai târziu, Judecătoria a admis excepția necompetenței teritoriale ridicate de Brăiloiu și a decis să-și decline competența în favoarea Judecătoriei Buftea. Din cercetările noastre, dosarul nu a fost încă pus pe rolul instanței din Buftea.

Deși pozează în politician serios și a ajuns chiar să fie ales președinte al unei comisii foarte importante din Senatul României, conducând controlul parlamentar asupra instituțiilor de forță ale țării, Brăiloiu a fost actor și în alte telenovele care l-ar fi calificat mai degrabă pentru poze cu Irinel Columbeanu și alte personaje de tabloid, decât pentru siguranța națională. Presa a publicat fotografii cu acesta arătând gesturi obscene în Parlamentul României și relatări conform cărora ar fi utilizat un limbaj de proxenet față de o senatoare USR (”Sugi p…, păpușă!”). De asemenea, presa locală a publicat o fotografie cu Brăiloiu în timpul unui sărut pasional cu Sabrina Nedelcu, consilier județean PSD care le-a scris protestatarilor anti-guvern, în 2017: ”la muncă, putorilor!”.

De ce își ascunde Brăiloiu biografia

Nepotrivirea lui Brăiloiu de a conduce comisia care răspunde de siguranța națională reiese și din alte aspecte mai puțin comentate în presă, care țin de o educație… cam pe genunchi.

În primul rând, în biografia sa de pe site-ul Senatului nu figurează decât data nașterii și datele de contact, în speță e-mail, telefon fix și mobil.

Liviu Brăiloiu, ZERO biografie pe site-ul Senatului. Spre comparație, toți ceilalți senatori își prezintă CV-urile.

 

Brăiloiu este cam singurul senator care își ascunde datele relevante despre educație și trecutul profesional. De ce face acest lucru? Ei bine, în anul 2008, un CV al său a scăpat în presă, iar informațiile cuprinse în acesta ne lămuresc pe deplin de ce se rușinează șeful comisie de apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României de biografia sa. Brăiloiu a terminat Liceul Industrial din Eforie în anul 1982. Abia după 17 ani, în 1999, acesta a obținut o diplomă de licență în drept, dar nu de la o universitate onorabilă, ci de la una cu totul obscură – Universitatea de Științe și Arte din București.  Trei ani mai târziu, senatorul a terminat și Facultatea de Științe Economice de la Universitatea Oradea. Potrivit unor informații cunoscute în mediul politic local, Brăiloiu a locuit mai mulți ani în Spania, acolo unde încă deține o proprietate imobiliară în indiviziune cu o femeie din Eforie. În 2005, el a intrat în politică, în PSD, fratele său fiind primar din partea acestei formațiuni în localitatea Eforie. În 2009, a ajuns pentru o scurtă perioadă de timp prefect al județului Constanța, iar din 2016 este senator, reprezentând județul Constanța în camera superioară a Parlamentului. Din 2018, este și președintele comisiei care răspunde de siguranța națională, în ciuda faptului că CV-ul și apucăturile nu îl recomandă pentru o astfel de poziție publică.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: