Conecteaza-te cu noi

Actual

Din această lună, CNAIR organizează recensământul circulației rutiere

Published

on

CNAIR va organiza și coordona activitatea de recensământ general al circulației rutiere, care se va desfășura în intervalul aprilie – noiembrie 2022.

Acest proces de culegere a datelor de trafic constă în efectuarea de înregistrări ale traficului în 10 zile din același an, acoperind toate zilele săptămânii. Recensământul va dura șapte zile în lunile cu trafic mediu (aprilie, mai, octombrie, noiembrie), respectiv trei zile în lunile cu trafic maxim (iulie, august).

Potrivit unui tabel ce poate fi vizualizat pe pagina oficială a companiei CNAIR, recensământul va începe de luni, 4 aprilie.

Amintim că recensământul circulației rutiere se efectuează o dată la 5 ani și constă în înregistrări manuale ale traficului, pe categorii de vehicule, pentru fiecare post de recensământ în parte.

Advertisement

Menționăm faptul că recensământul circulației rutiere a fost amânat pentru anul 2022 din cauza pandemiei COVID – 19 care a condus la modificarea fluxurilor de circulație pe fondul restricțiilor interne și externe, programarea inițială fiind pentru anul 2020.

Posturile recensământului circulației rutiere sunt amplasate pe autostrăzi, drumuri naționale și județene. În posturile de recensământ amplasate pe rețeaua de autostrăzi și drumuri nationale durata înregistrarii va fi de 8 ore/zi, în timp ce pe drumurile județene durata va fi de 14 ore/zi. Menționăm că în toate posturile, indiferent de categoria drumului, se efectuează o zi de înregistrare de 24 de ore.

”Cunoașterea caracteristicilor traficului pe rețeaua rutieră este absolut necesară atât pentru fundamentarea și proiectarea investițiilor rutiere și a lucrărilor de întreținere și reparare a drumurilor, fundamentarea măsurilor de organizare a circulației rutiere și urmărirea dinamicii de evoluție a traficului pe rețeaua rutieră, precum și pentru elaborarea de studii referitoare la evaluarea calității aerului, prin estimarea emisiilor generate de traficul rutier și a impactului asupra mediului.”, au precizat reprezentanții CNAIR.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions