Actual

Din China, pentru un chinez din București, zeci de mii de jucării contrafăcute și nedeclarate

iun. 15, 2017 Maria Ionescu

În data de 14.06.2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat în baza analizei de risc, controlul amănunţit la un container sosit din China, pentru o societate comercială cu sediul pe raza judeţului Ilfov. Administratorul societăţii comerciale în cauză este un cetăţean chinez, în vârstă de 30 de ani, cu reşedinţa pe raza judeţului Ilfov. În urma controlului au fost descoperite 45.074 jucării diverse pentru copii (jucării de plus, jucării gonflabile, cărţi de colorat, păpuşi etc.), care purtau însemnele unor mărci cunoscute şi care sunt susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de 653.730 lei dacă ar fi fost originale. Totodată, au fost identificate 16.142 jucării diverse în valoare de 1.286.070 lei, care nu fuseseră declarate la intrarea în ţară. Bunurile în cauză, atât cele susceptibile a fi contrafăcute, cât şi cele nedeclarate, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, respectiv folosirea de acte nereale faţă de autoritatea vamală.

Comments

comments

Maria Ionescu

About The Author

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!